Cetatean Ortodox

Am creat acest blog deoarece nu imi place sa vad cum imi este atacata credinta

Despre “ozeneuri” adica despre dracii moderni pr. Gheorghe Anitulesei — January 3, 2017

Despre “ozeneuri” adica despre dracii moderni pr. Gheorghe Anitulesei

Advertisements
Anatema Sinodului din Creta 2016. Marturisirea unui monah din Sfantul Munte Athos — January 2, 2017
La multi ani 2017 — January 1, 2017

La multi ani 2017

happy-new-year-2017-red-text-picture

din “Predici la duminici si sarbatori”

(1 ianuarie)

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).

Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.

Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?

Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.

Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.

Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.

Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.

Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.

Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.

A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.

Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.

De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.

Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.

Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).

Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.

Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.

Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.

De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.

Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.

Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?

Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.

Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.

Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.

Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.

Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!

Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?

Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.

Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.

Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.

Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.

Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?

Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.

Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.

Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.

Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.

Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).

De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.

Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?

Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.

Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).

Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.

Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.

Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.

Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa:

https://saccsiv.wordpress.com/2011/12/29/vine-revelionul-betiilor-si-al-desfraului-cum-ne-invata-insa-sfantul-ioan-gura-de-aur-ca-trebuie-sa-ne-comportam-de-anul-nou/

 

MIHAI VITEAZUL – DOMNITOR ORTODOX. Episodul intemeierii episcopiei ortodoxe romane la Alba Iulia, cand papistasilor li s-a imputit „apa sfintita” — December 17, 2016

MIHAI VITEAZUL – DOMNITOR ORTODOX. Episodul intemeierii episcopiei ortodoxe romane la Alba Iulia, cand papistasilor li s-a imputit „apa sfintita”

mihai-viteazul-salvat-de-sfantul-nicolae-18445638

Inca din tinerete Mihai Viteazul s-a bucurat de ocrotirea vadita a lui Dumnezeu. La numai 35 de ani, el ajungea Mare Ban al Craiovei.

Osandit la moarte de Ale­xandru cel Rau, Mihai Vitea­zul a fost prins si adus pen­tru executie in Bucuresti. I s-a ingaduit totusi sa popo­seasca pentru rugaciune in Biserica Alba Postavari (de­molata de Ceausescu in ziua de Pasti a anului 1984). Rugandu-se acolo, in fata icoanei facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, se spune ca el a fagaduit ridicarea unei manastiri, daca va scapa cu viata. Calaul, impresionat de infatisarea Iui si neindraznind sa-l loveasca, a aruncat securea si a fugit. Vazand mi­nunea, boierii au cerut ierta­rea condamnatului, iar dom­nitorul a fost silit sa o acorde.

Ajuns in scurt timp domn al Tarii Romanesti, Mihai Viteazul nu si-a uitat fagaduin­ta si a ridicat in Bucuresti, nu departe de Biserica Alba Postavari, o manastire cu hramul Sfantului Ierarh Nico­lae, manastire ce va fi cunos­cuta mai tarziu sub numele de „Mihai Voda”. Biserica si clopotnita au fost translate, iar chiliile demolate cu oca­zia „sistematizarii” si con­struirii Casei Poporului. Pe locul fostei manastiri se intinde astazi Parcul Izvor.

Mihai Viteazul a inchinat cti­toria sa Manastirii Simonopetra din Muntele Athos, care fusese distrusa in 1581 de un devastator incendiu. Prin ajutoarele directe, dar mai ales prin veniturile Manastirii Mihai Voda, pe care o inzestrase cu 14 sate, Mihai Viteazul a reconstruit practic din temelie manastirea athonita, fiind unanim recunos­cut ca al doilea ctitor al ei. Si astazi, la iesirea cu Sfintele Daruri la Sfanta Liturghie, parintii il pomenesc pe „Mihail Voievod”.

Afland de formarea unei aliante cres­tine de lupta impotriva turcilor, Mihai Viteazul si-a oferit imediat sprijinul si s-a inteles cu principele Transilvaniei Sigismund Bathory si cu domnul Moldovei Aron Voda sa inceapa rascoala toti in acelasi timp. Papa insusi i-a scris lui Mihai Viteazul, amintindu-i de nobila origine latina a ro­manilor si indemnandu-l sa treaca la catolicism. In raspun­sul sau catre Roma domnitorul il indem­na pe Papa ca el sa se intoarca la Orto­doxie!

Episodul intemeierii de catre Mihai Viteazul a episcopiei ortodoxe roma­ne la Alba Iulia ni s-a pastrat in in­semnarile Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului. Pentru frumusetea tex­tului, il redam aproape integral.

Cand Mihai Voda, domnul Ungrovlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun numit Balgrad (Alba Iulia) si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa, insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca (catolici), nu-i ingaduiau sa zideasca, zicand ca ei sunt de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sunteti mar­turisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfantului Duh in Biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfantului Duh, pe care si cu fapta suntem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin in­fruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Mu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau sa o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredin­tarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa ara­tam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decat cu cuvantul Sfintelor Scripturi”. El le-a zis: „in dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si pre­otii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramane nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, cre­dinta lui este rea. Daca apa mea va ramane nestricata, cum nadajduiesc ca ma va aju­ta Dumnezeu, voi nu o sa va impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine, bine sa fie asa!”. Si a doua zi, dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu lumanari si cande­le. Si, ajungand la locul pregatit, au savarsit marea sfintire a apei, rugandu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa prosla­veasca dreapta credinta, iar pe cea rea sa o faca de rusine. Tot in piata, dar de o parte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita In cate un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe am­bele parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usile, le-au pece­tluit si au plecat. in fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarata. Sa mergem la biserica, desfacand pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii lui, care isi pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de ru­sine”. Domnitorul, deci, chemandu-i pe toti, pre­cum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizand usile, au intrat cu totii. Mai intai, episcopul ortodox, inge­nunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicand: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfanta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care nu o avem, ci pentru sla­virea numelui Tau sfant si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfantului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea adevarata al Sfantului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dum­nezeul nostru, si slava Tie inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”. Ridicandu-se si cantand: „Doamne, lumina Nea si Mantuito­rul meu, de cine sa ma tem?”, a rupt pece­tea vasului cu apa sfintita si, uitandu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decat inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care a strigat, zicand: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciu­nile noastre, marire Tie, Care slavesti Biserica Ta, slava Tie, Care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atatea zile, ramanand nestricata datorita ha­rului Sfantului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”.

Iar latinii, rugandu-se si facand slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a umplut de du­hoare, ca s-au inspaimantat toti latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a maniat pe noi si ne-a imputit apa”.

Si astfel facuti de ocara, latinii si preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii din­tre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar, domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plin de bucurie si feri­cire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost pentru intarirea adevaratei credinte orto­doxe. in aceeasi zi a facut un mare ospat pen­tru intreg orasul si pentru toata oastea sa.

Toti locuitorii Tarii Ardealului, cu jura­mant, s-au aratat bucurosi sa zideasca bi­serica si sa nu o darame niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea…

Cunoscandu-si parca mai inainte sfar­situl mucenicesc, Mihai Viteazul, scria in 1600 ducelui Toscanei: „in vremea aceasta oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici osteneala, nici sange, nici insasi viata mea, ci am purtat razboiul asa de multa vreme singur, cu sabia in mana, fara sa am nici fortarete, nici cas­tele, nici orase, nici cel putin o casa de pia­tra unde sa ma pot retrage, ci abia una sin­gura pentru locuinta. Si fiind eu in acele tari indepartate si necunoscute, nu am prege­tat sa ma alatur cu puterile mele si cu chel­tuieli peste masura la crestinatate si nu am fost cunoscut de nimeni si nici nu le-am facut silit de cineva, ci ca sa am si eu un loc si un nume in crestinatate am parasit toate celelalte prietenii ce le aveam”.

 

SURSA:

https://saccsiv.wordpress.com/2011/11/09/mihai-viteazul-%E2%80%93-domnitor-ortodox-episodul-intemeierii-episcopiei-ortodoxe-roma%C2%ACne-la-alba-iulia-cand-papistasilor-li-s-a-imputit-%E2%80%9Eapa-sfintita%E2%80%9D/

Nici un tânăr să nu mai intre pe poarta vreunui partid politic. Acela ce se va duce, este un trădător al generaţiei sale şi al neamului. — December 11, 2016

Nici un tânăr să nu mai intre pe poarta vreunui partid politic. Acela ce se va duce, este un trădător al generaţiei sale şi al neamului.

miscarea_legionara-550x350

 

Nici un tânăr să nu mai intre pe poarta vreunui partid politic. Acela ce se va duce, este un trădător al generaţiei sale şi al neamului.

Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. (Ecl. 1:9)

Se apropie cu paşi repezi momentul în care românii se vor duce încrezători la urne pentru a-şi “exercita dreptul la vot”. A fost o perioada in care s-au facut tabere, s-a scuipat venin între fraţi, s-a facut schimb de insulte, pentru că, nu-i aşa… trăim în democraţie. S-au văzut lozinci de genul “acum ai cu cine”, “mândri că suntem români”, “bunăstare şi respect” etc. Mă întreb, cât de naivi, ca să nu zic proşti, ne cred cei din partidele politice? Sau ar trebui să mă întreb: Doamne, cât de proşti suntem? Cel mai trist e atunci când vezi că oameni ce apăreau ca luptători împotriva sistemului, care susţin că sunt ortodocşi, aderă la partidele politice…

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Să ne amintim ce spunea mucenicul Corneliu Zelea Codreanu, acum mai bine de 80 de ani. Un text mai actual ca oricând.

“IZOLAREA POLITICIANISMULUI

Politicianismul infectează viaţa noastră naţională. Organizarea acestui tineret, în afară de necesitatea autoeducării, mai este necesară şi spre a-l feri şi izola de politicianism şi de infecţia lui. Coborârea infecţiei spre tineretul român înseamnă nimicirea noastră şi victoria deplină a lui Israel.
Mai mult! Această organizare a tineretului va rezolva însăşi problema politicianismului care nemaiprimind elemente tinere, va fi condamnat la moarte prin inaniţie, prin lipsă de alimentare. Lozinca întregii generaţii trebuie să fie: nici un tânăr nu va mai intra pe poarta vreunui partid politic. Acela ce se va duce, este un trădător al generaţiei sale şi al neamului. Pentru că el, prin prezenţa lui, prin numele lui, prin banul lui, prin munca lui contribuie la înălţarea puterii politicianiste. Trădător este acel tânăr, după cum trădător este acela care pleacă de pe frontul fraţilor săi şi trece pe poziţia inamicului. Deşi poate nu va trage cu propria sa armă, dar chiar dacă va aduce numai apă pentru a răcori pe cei ce trag, el este părtaş la uciderea acelora care cad din rândurile camarazilor săi şi deci trădător al cauzei.

Teoria care ne îndeamnă să intrăm toţi în partide, pentru a le fac mai bune, dacă zicem că sunt rele, e falsă şi perfidă. După cum de le începutul lumii curge, zi şi noapte, necontenit, prin mii de râuri, prin fluvii numai apă dulce în Marea Neagră şi nu reuşeşte să-i îndulcească apa, cin din contră se face sărată şi cea dulce, tot aşa şi noi în cloaca partidelor politice, nu numai că nu le vom îndrepta, dar ne vom strica şi pe noi.

[…]

Erau trei partide mai mari: liberal, averescan şi naţional ţărănesc. Pe lângă ele şi altele mai mici. În fond, nu exista între ele nici o deosebire. Numai formele şi interesele personale le deosebeau. Acelaşi lucru sub alte forme. Nu aveau nici măcar justificarea unor păreri deosebite. Singurul lor mobil sufletesc adevărat era: religia interesului personal, pe deasupra oricăror dureri ale ţării şi a oricăror interese ale neamului.
De aceea spectacolul luptelor politice era dezgustător. Fuga după bani, după situaţii personale, după avere şi plăceri, după pradă, dădea un aspect de duşmănie neasemuită, acestor lupte. Partidele apăreau ca adevărate cete organizate care se învrăjbeau, se mâncau şi se luptau unele cu altele pentru pradă.
Numai lupta pentru neam sau pentru orice ideal, care depăşeşte interesul, egoismul şi poftele personale, este blândă, cuviincioasă, nobilă şi fără dezlănţuire oarbă de patimi. În ea poate fi pasiune, dar nu patimă oarbă şi josnică.
Aspectul de vrăjmăşie şi de josnicie al acestor lupte putea fi o dovadă suficientă, că ele nu se dădeau în lumea unui ideal înalt şi sfânt şi nici în aceea a principiilor, ci în adâncul cel mai trist al celor mai neruşinate interese personale.
Lumea politicienilor trăieşte în lux şi în petreceri scandaloase, în imoralitatea cea mai dezgustătoare, pe spinarea unei ţări din ce în ce mai demoralizată. Cine să se mai ocupe de nevoile ei?
Politicienii aceştia cu familiile şi cu agenţii lor, au nevoie de bani. Bani pentru petrecere, bani pentru a-şi întreţine clientela politică, bani pentru voturi, bani pentru cumpărarea de conştiinţe omeneşti. Rând pe rând, cetele lor se vor năpusti şi vor spolia ţara. Aceasta va însemna, în ultimă analiză, guvernarea ei, opera de guvernare. Vor secătui bugetele statului, ale prefecturilor, primăriilor.
Se vor înfige ca nişte căpuşi în consiliile de administraţie ale tuturor întreprinderilor, de unde vor încasa tantieme, de zeci de milioane, fără nici o muncă, din sudoarea şi din sângele muncitorului istovit.
Vor fi încadraţi în consiliile bancherilor jidani, de unde vor primi jetoane, de alte milioane şi zeci de milioane, ca preţ al vânzării lor de neam.

Vor da naştere la afaceri scandaloase care vor îngrozi lumea. Corupţia se va întinde în viaţa publică a ţării ca o plagă, de la cel mai umil slujbaş şi până la miniştri. Se vor vinde oricui. Oricine va avea bani, va putea să-i cumpere pe aceşti monştri şi prin ei ţara întreagă.
De aceea, când ţara stoarsă nu va mai putea să le dea bani, vor ceda consorţiilor de bancheri străini, rând pe rând, bogăţiile pământului şi cu ele şi independenţa noastră naţională. O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor mai munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării.
Acesta este politicianismul.
Jos, se vor întinde: mizeria, demoralizarea şi deznădejdea. Vor muri copiii cu zecile de mii, seceraţi de boli şi de mizerii, slăbindu-se astfel puterea de rezistenţă a neamului în lupta pe care o duce singur în contra poporului jidănesc organizat şi susţinut de politicianismul înstrăinat şi de tot aparatul de stat.
Cei câţiva oameni politici cinstiţi, câteva zeci, poate chiar conducători de partide, nu vor mai putea face nimic. Vor fi nişte biete marionete în mâna presei jidăneşti, a bancherilor jidani sau străini şi a propriilor lor politicieni.
Această batjocură, această demoralizare, această infecţie, va fi susţinută, pas cu pas, de toată falanga jidănească, interesată la distrugerea noastră, pentru a ne lua locul în această ţară şi a ne fura bogăţiile. Prin presa ei, care a uzurpat rolul presei româneşti, prin sute de fiţuici imunde, printr-o literatură atee şi imorală, prin cinematografe şi teatre provocatoare la desfrâu, prin bănci, Jidanii au devenit stăpâni în ţara noastră. Cine să se opună? Astăzi când ei sunt pregătitorii dezastrului şi apariţia lor e semnalul morţii noastre naţionale, cine să le apară în faţă?”

extras din Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari

Sursa:

Glasul Stramosesc

Catolicii nu sunt Biserica! Ei s-au rupt singuri de invatatura Mantuitorului Nostru Iisus Hristos. — December 1, 2016

Catolicii nu sunt Biserica! Ei s-au rupt singuri de invatatura Mantuitorului Nostru Iisus Hristos.

Pope Francis Luis Antonio Tagle
Filipino Cardinal Luis Antonio Tagle, left, shows Pope Francis how to give the popular hand sign for “I love you” at the Mall of Asia arena in Manila, Philippines, Friday, Jan. 16, 2015. Pope Francis is on a five-day apostolic visit in this predominantly Catholic nation in Asia. (AP Photo/Wally Santana) ORG XMIT: XWS211

Anul 1054 este pentru Ortodoxie începutul celei mai mari apostazii din istoria Bisericii. Ca și în timpul lui Arie, acum 950 de ani în Apus omul trufaș și nesăbuit s-a proclamat pe sine Dumnezeu și împreună cu cei ce l-au crezut au plăsmuit o nouă biserică cu vechea înfățișare, dar fundamental diferită de cea întemeiată de Iisus Hristos Dumnezeu la Cinzecime. Așa a îngăduit Hristos, ca din cauza schimbărilor dogmatice, profanărilor eclesiologice, retâlcuirilor scripturistice și răstălmăcirilor istorice ce le-au făcut latinii, să se aleagă grâul de neghină, oile de capre, minciuna de adevăr, ortodoxia de catolicism.
Sfinții Părinți Ortodocsi de atunci nu i-au urmat pe apuseni în această cădere, ba mai mult, soborniceste au lăsat urmasilor în credință, povățuiri de nezdruncinat și anateme de nedezlegat, de a nu se face părtași sub nici un chip înnoirilor mincinoase și uneltirilor politice, de a păstra neschimbată, chiar cu prețul vieții, tradiția de veacuri a Bisericii, (II Corinteni 6:14-17). … Din eres în eres, din cădere în mai mare cădere, credința apuseană si-a arătat în timp adevăratul chip. Istoria încă sângerândă a României ne arată lămurit cum la nevoie papistașii au lăsat deoparte vicleniile chemării la unire și s-au apucat de a converti „cu tunul” pe români la „creștinismul” lor.
Oare toți Sfinții pomeniți mai jos au fost prea asprii când au negat latinilor părtășia cu Duhul Sfânt? Nu, ci părinții limpede au voit a zice că hulirea Treimii a adus papismuluui depărtarea harului, iar depărtarea harului le-a exclus preoția, fără preoție nu au taine valide, iar fără taine… în veac nu au mântuire!
Biserica este Una și Unul Sfânt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă predanie lăsată de Hristos Sfinților Părinți. Tocmai această provocare ne-o aruncă catolicismul – o nouă tradiție, o altă dogmă, un alt dumnezeu – ce să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.

(Evrei 13, 7-8)

Neam românesc, nu vă lăsați înselați în credința ortodoxă, iubiți pe catolici dar feriți-vă de catolicism, iubiți Adevărul și fugiți de minciună, apărați Biserica dar nu înlăturați hotarele puse de Sfinții Părinți, căci acestea ne întăresc a-L mărturisi pe Hristos! (Monahul Conon Românul

– Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?

– Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :

1) Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )
2) Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru !
3) Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa.
4) Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua – Raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa … Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica.
5) Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
6) Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7) Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati … si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
8) Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
9) Ei au si indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
10) Si mai este un punct important : mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.

Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.
Iata acestea sunt punctele dogmatice si canonice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica. Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.
O altă rătăcire catolica mai recentă, foarte gravă, este acceptarea celorlalte „credințe” ca fiind revelate. Despre aceste tendințe moderne de globalizare, unificare a tuturor rătăcirilor, așa numite „religii” într-una singură, și diluare a adevărului de credință, fenomen ce face parte din mișcarea ‘new age’ veți putea citi cu o altă ocazie.

Alte diferențe:

1) Adormirea Maicii Domnului: catolicii zic că Maica Domnului nu a murit ci că a fost ridicată cu trupul la cer fără a cunoaște moartea
2) Contracepția naturală: catolicii acceptă metoda de contracepție a calendarului.
3) Evoluția: Papa Ioan Paul al II-lea acceptă evoluția
4) Statuile: catolicii cinstesc și statuile, se închină și le sărută ca pe icoane.
5) Căsătoria: la catolici taina căsătoriei este administrată de miri, preotul este doar un martor.
6) O serie întreagă de rătăciri moderne, de pătrunderi ale lumescului în Biserică, de modernizare, ce nu sunt conforme cu învătăturile Sfinților Părinți. Despre acestea veți putea citi în articole ulterioare.

Sursa:

https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/08/14/erezia-papistasa-2/

Dacă suntem obligaţi să lucrăm Duminica, ce trebuie să facem? — November 20, 2016

Dacă suntem obligaţi să lucrăm Duminica, ce trebuie să facem?

16291081

Părinte, sunt obligat să lucrez Duminica, că dacă nu, îmi desface contractul de muncă!

Hai să vă spun un lucru! Nu vă supăraţi; banii pe care îi câştigaţi Duminica, să-i daţi la săraci! Că este mai mare milostenia decât ţinerea unei zile.

Aţi văzut voi când Mântuitorul a vindecat pe femeia cea gârbovă de optsprezece ani în sinagogă? Aţi văzut că vine mai-marele sinagogii şi cu râvna legii se făţărniceşte? Nu putea lovi pe Hristos cu cuvântul, că-i omora lumea, că lumea ţinea la Hristos. Auzi ce spune făţarnicul:Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; în acestea veniţi să vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei!(Luca 13, 14). Mântuitorul nu l-a mai răbdat: Făţarnice! Căci una avea în inimă şi alta în gură. Acela-i făţarnic, care are una pe limbă şi alta în inimă.

Făţărnicia este mai rea decât toți dracii! Ai văzut că apostolii în ziua sâmbetei smulgeau spice şi mâncau şi câte minuni nu au făcut în ziua sâmbetei, ca să răstoarne părerea acelor sâmbătari, care voiau să-şi facă dreptate. Ce? Sâmbăta s-a făcut pentru om, nu omul pentru sâmbătă (Marcu 2, 27). Deci voi, dacă sunteţi forţaţi de împrejurări să lucraţi, lucraţi cinstit, corect şi să nu furaţi. Nu-i voie să furi nici de la stat, nici de la nimeni.

Ne vorbeşte părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria, Volumul 7, p. 136-138

Sursa:

http://ortodox.md/daca-suntem-obligati-sa-lucram-duminica-ce-trebuie-sa-facem/

Cipurile RFID ne sunt impuse de la Bruxelles. Europarlamentarii români nu vor să facă nimic pentru a modifica această reglementare a UE — November 12, 2016

Cipurile RFID ne sunt impuse de la Bruxelles. Europarlamentarii români nu vor să facă nimic pentru a modifica această reglementare a UE

mark666

Pasapoartele, cărţile de identitate şi permisele de conducere biometrice cu cip RFID reprezinta un pas important către dictatura globala totală (noua ordine mondială). Următorul pas este reprezentat de unificarea cardurilor existente într-un singur card „universal” care să fie şi ID (carte de identitate), permis de conducere, card de sanatate, card bancar, cheie pentru casă şi maşină etc.

Treptat suntem educaţi şi forţaţi să renuntăm la banii „cash” si să platim numai cu cardul. Ultimul pas, cel decisiv, implică renunţarea şi la aceste carduri universale (ce se pot pierde) şi înlocuirea lor cu implanturi RFID.

Tehnologia RFID şi corupţia UE permit trecerea gradată către pasul final, DICTATURA GLOBALĂ, de la care nu mai există întoarcere. Ei vor să ne facă slcavi pe cheltuiala noastră! Tehnologia pentru introducerea cipurilor în paşapoarte a costat (până în prezent) cel putin un miliard de euro, din banii nostri !!!

ESTE MOMENTUL SĂ NE OPUNEM ŞI SĂ STOPĂM INSTAURAREA ACESTEI DICTATURI!

Chip Cioplit – De ce este bine sa ne rugam la icoane? — November 4, 2016

Chip Cioplit – De ce este bine sa ne rugam la icoane?

copil-rugandu-se

In Vechiul Testament avem porunca de a nu face „chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant…” (Deut. V, 8-9). Aceasta porunca avea menirea de a ne feri sa-L identificam pe Dumnezeu cu ceva din creatie. Insa, reprezentarea lui Dumnezeu in icoana a devenit posibila datorita intruparii Fiului. In acest sens, Sfantul Teodor Studiul afirma: „Intrucat Hristos provine din Tata ce nu se poate zugravi (descrie), El nefiind supus zugravirii (descrierii), nu poate fi reprezentat prin arta. Intr-adevar, cu ce chip s-ar putea asemana Dumnezeirea, a carei reprezentare este interzisa definitiv de Scriptura inspirata de Dumnezeu? Deoarece insa Hristos este nascut dintr-o Maica ce se poate zugravi, natural ca si El are reprezentarea corespunzatoare chipului Maicii Sale. Daca insa, n-ar avea reprezentarea prin arta, El n-ar fi nascut din Maica ce se poate zugravi si deci ar avea numai o singura nastere – evident – din Tatal; dar aceasta inseamna distrugerea planului vesnic al lui Dumnezeu pentru mantuirea lumii”.Icoana ofera singura imagine posibila a lui Dumnezeu Cel nevazut, facut vazut in Hristos prin Intrupare. Toti Sfintii Parinti ai Bisericii din perioada iconoclasmului;Sfantul Ioan Damaschin, patriarhul Nichifor, Sfantul Teodor Studitul, invoca pentru existenta icoanei Intruparea Domnului. Asadar, in Vechiul Testament orice reprezentare a lui Dumnezeu era interzisa, pentru ca de vreme ce Dumnezeu nu Se intrupase, reprezentarea Sa nu era decat un produs al fanteziei umane, adica o imagine falsa, o cadere in idolatrie. DESPRE IMAGINI IN BISERICA: – ” O, galateni fara de minte, cine v-a ademenit pe voi sa nu va incredeti adevarului, pe voi, IN OCHII CARORA A FOST ZUGRAVIT IISUS HRISTOS RASTIGNIT?” ( Galateni 3: 1). – ” Cortul insa sa-l faci din zece covoare de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie; IN TESATURA LOR SA FACI CHIPURI DE HERUVIMI ALESE CU ISCUSINTA” ( Iesirea 26: 1); – ” Sa faci o perdea de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie, rasucita, IAR IN TESATURA EI SA AIBA CHIPURI DE HERUVIMI ALESE CU ISCUSINTA” ( Iesirea 26: 31). – Fara a ne mai gandi la heruvimii de pe chivotul legii ( vezi Iesirea cap. 25: 18). – ” Si a facut in Sfanta Sfintelor doi heruvimi de lemn de maslin, inalti de zece coti. O aripa a heruvimului era de cinci coti si cealalta aripa a heruvimului era tot de cinci coti. Zece coti erau de la un varf al aripilor lui pana la varful celeilalte aripi. Tot de zece coti era si celalalt heruvim; amandoi heruvimii aveau aceeasi masura si aceeasi infatisare. Inaltimea unui heruvim era de zece coti; la fel si celalalt heruvim. Si a asezat el heruvimii la mijloc, in partea de la fund a templului. Aripile heruvimilor erau insa intinse; si atingea aripa unui perete, si aripa celuilalt heruvim atingea celalalt perete. Iar celelalte aripi ale lor se atingeau in mijlocul templului, aripa de aripa. Si a imbracat el heruvimii cu aur. PE TOTI PERETII TEMPLULUI DE JUR IMPREJUR, PE DINAUNTRU SI PE DINAFARA, A FACUT CHIPURI SAPATE DE HERUVIMI, DE COPACI, DE FINICI SI DE FLORI IMPODOBITE.” ( III Regi 6: 23-29). Daca ingerii ai voie sai pictezi, oare nu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos?

Romanilor! Ne-au furat tara, am ajuns o colonie, acum vreti sa ii lasam sa il ia si pe Hristos? TREZITI-VA ca o sa avem un iad inainte de iad. —

Romanilor! Ne-au furat tara, am ajuns o colonie, acum vreti sa ii lasam sa il ia si pe Hristos? TREZITI-VA ca o sa avem un iad inainte de iad.

Sinodul BOR – adică toţi ierarhii români – a aprobat hotărtârile sinodului ecumenist din Creta, iar pe cei care nu-l recunosc i-a catalogat schismatici

În urma susţinerii lucrărilor sinodului BOR, din octombrie 2016, unde s-a discutat despre adoptarea textelor sinodului din Creta, Patriarhia Română a emis un comunicat ambiguu şi neclar, iar despre deciziile sau hotărârile acestui sinod local nu ni se spune nimic.

În comunicatul emis de Patriarhia României (postat pe basilica.ro în 29 oct. 2016) se arată deciziile luate de sinodul BOR referitor la textele eretice din Creta. Practic nu se contestă (implicit se aprobă) documentele semnate în cadrul “Sfântului” şi “Marelui” sinod ecumenist, ci dimpotrivă suntem minţiţi spunându-ni-se că totul a fost conform învăţăturilor Bisericii Ortodoxe. Astfel ni se precizează că:

    S-a luat act de conținutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă;Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta;Importanța postului și respectarea lui astăzi; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica șiMesajul Sinodului. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos.

În comunicatul Patriarhiei se menţionează că unul din punctele documentului “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind “Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos”. Acest paragraf este amintit mereu în comunicatele de pe basilica.ro referitoare la sinodul din Creta. În schimb se evită orice discuţie despre punctele controversate din documentele sinodului. Aceste puncte nu pot fi discutate oficial deoarece nu au “binecuvântarea” Patriarhiei Române şi a nici unui ierarh din cadrul BOR. Dacă un preot, teolog sau credincios ortodox din România ar îndrăzni să discute despre subiectele incomode este catalogat “schismatic” sau “extremist”. Practic este interzisă, în mod dictatorial, orice discuţie sau dezbatere teologică a paragrafelor controversate din documentele finale ale sinodului din Creta.

În paragraful de mai sus ni se spune că “nu s-au formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice”, ceea ce este o minciună despre care nimeni nu are voie să amintească nimic, deoarece pentru aceasta nu se dă “binecuvântare” de către nici un ierarh. Astfel se explică presiunile exercitate asupra clericilor care au luat atitudine contestând documentele eretice semnate de către delegaţia României în Creta. Dacă nu s-ar fi schimbat nimic, ne întrebăm care a fost scopul acestui “mare” sinod “pan-ortodox”? De ce se fac presiuni insistente pentru recunoaşterea acestui sinod? De ce nu se aduc argumente teologice pentru susţinerea paragrafelor controversate? Care a fost rolul şi scopul acestui sinod? Din mărturiile părinţilor athoniţi care au ţinut conferinţe în România[1] şi ale altor contestatari[2]ai sinodului ecumenist, reiese că documentele respective au avut probleme teologice foarte grave, la care Patriarhia Română nu a adus nici un răspuns concret.

Ultimul paragraf al comunicatului susţine că doar un viitor “sfânt” şi “mare” sinod ar putea da răspuns problemelor teologice din textele finale ale documentelor:

    De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.

Un alt sinod pan-ortodox nu va avea loc în viitorul apropiat, astfel credincioşii din România nu vor avea şansa să primească răspunsurile reprezentanţilor Patriarhiei Române. Totuşi se recunoaşte că nu există un consens panortodox”, motiv pentru care “explicitarea acestora şi redactarea altor documente sinodale” trebuie amânate.

Textul ambiguu al comunicatului, emis de Patriarhia Română, stârneşte suspiciuni asupra sincerităţii ce stă la baza mesajului transmis către credincioşi.

[1] Monahii Sava Lavriotul, Nicodim Prodromitul şi Efrem Prodromitul au conferenţiat despre sinodul din Creta la Oradea, Beiuş, Piatra Neamţ, Iaşi, Roman, Braşov, Bucureşti.

[2] Amintim, în România, pe ierom. Grigorie (schitul Lacul Frumos), protos. Antim Gâdoi, ierom. Ieronim Cosma, protos. Elefterie Tărcuţă, ierom. Eftimie Mitra, pr. Ciprian Staicu, ierom. Macarie Banu, pr. Mihai Valica, teol. Mihai Silviu Chirilă, mănăstirea Petru Vodă Paltin etc.sinod-bor