Cetatean Ortodox

Am creat acest blog deoarece nu imi place sa vad cum imi este atacata credinta

Pomenirea Cuviosului NIL izvorâtorul de mir. Profetia sa despre ANTIHRIST — May 22, 2019

Pomenirea Cuviosului NIL izvorâtorul de mir. Profetia sa despre ANTIHRIST

In 12 noiembrie, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.

Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.

Profetia Sfantului Cuvios Nil Atonitul, despre antihrist si sfarsitul lumii:

„Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. „

„Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. „

„Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor inota prin adancul marii ca si pestii .„

„Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat. „

„Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist . „ ADICA 1992 , CREAREA UNIUNII EUROPENE , INCEPUTUL SFARSITULUI …

PAPUSARII – Uniunea Europeana

PENTRU FINAL, SFANTUL ZICE:

„Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui. „

Cititi va rog si:

Articolul anului: „DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS””

Bat vremurile apocaliptice la usi? Se pot ele asemui istoriei cetatii Ninive?

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil pustnicul (sau „Ascetul”).

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cititi va rog mai multe la:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie12.htm

Articolul zilei (10.09.2010): Detalii despre presiunile facute de cei ce au bagat bani grei in restaurarea manastirilor, pentru a fi acceptate femeile in Muntele Athos —

Articolul zilei (10.09.2010): Detalii despre presiunile facute de cei ce au bagat bani grei in restaurarea manastirilor, pentru a fi acceptate femeile in Muntele Athos

Citez din articolul Avatonul. De ce nu au voie femeile in Sfantul Munte Athos?:

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. „Avaton” inseamna „neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de „a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este o un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca „avaton-ul” sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane.

O randuiala asemanatoare mai pastreaza si alte manastiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe urmatoarele: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion – Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel.

Manastirile de la Meteora aveau si ele acest „avaton”, insa in anul 1948, acesta a fost anulat. Dupa construirea unei sosele care faciliteaza accesul catre manastirile din varful stancilor, turismul a inceput a devasta orice urma de sfintenie care mai exista la Meteora. Astazi, manastirile de la Meteora au ajuns muzee, „cimitire” ale autenticului monahism de odinioara. La manastirea Marea Meteora vin anual circa un milion de turisti. Toate sarcinile din complexele monahale au trecut in sarcina mirenilor angajati. Calugarii mai coboara in biserica doar pentru slujba, dupa ce poarta se inchide si turistii nu mai au voie sa intre in manastire.

Sfantul Munte este ales, zidit si pastrat de calugari cu pretul vietii

Muntele Athos a fost declarat loc sfant al calugarilor in urma decretului imparatului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis in secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumarati calugari si-au jertfit viata spre a pazi Sfantul Munte, impotriva piratilor si a paganilor, care au cautat sa pangareasca si sa distruga locul.

Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele „lavre” athonite.

Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale locuitorilor din Peninsula Chalcidica, imparatul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis in anul 885, a oprit trecerea ilegala peste Canalul Xerxes, declarand in mod oficial Athosul ca „loc al calugarilor” si i-a scutit de plata oricarui fel de taxe catre Stat. Aceasta masura a fost reconfirmata de Leon al VI-lea Filozoful, in anul 911, si de Roman I Lecapenul, in anul 920, care le-au ingaduit sa-si agoniseascasi bunuri personale.

Generalul Nichifor Focas l-a ajutat foarte mult pe Sfantul Atanasie Athonitul, in punerea bazelor primei mari manastiri athonite, anume Marea Lavra, in anul 963. Noua organizare monahala a lui Atanasie se baza pe: impunerea stilului chinovial, oprirea calugarilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare, supunerea tuturor unui protos, cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor, oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate.

Toate aceste hotarari au fost stabilite legal, in anul 970, cand imparatul Ioan I Tzmiskes aproba un Tipikon, care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos. Acest act a fost semnat de Sfantul Atanasie, alaturi de ceilalti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite existente la acea vreme.

La granita dintre Muntele Athos si Grecia se afla gard de sarma, care are din loc in loc panouri metalice pe care este scris „avaton-ul”, adica interdictia accesului femeilor pe teritoriul republicii monahale. Acest act este semnat de toti marii stareti ai manastirilor athonite de astazi. Pe intreaga insula nu se afla nici macar animale de sex feminin, afara de gaini si pisici, cat si de pasarile salbatice.

Toti cei care au ajutat la construirea Sfantului Munte, imparati ortodocsi si voievozi, greci si de alte nationalitati, precum si patriarhi ecumenici, au dorit ca locul sa ramana sub protectia Avatonului, lucru intarit de nenumarate hrisoave si sigilii.

Fiind intrebat un parinte, de ce calugarii tin atat de mult la „avaton-ul” Sfantului Munte, a raspuns, zicand: „Pentru ca iubesc femeile.” Cine are urechi de auzit, sa auda! In intreg Sfantul Munte nu am intalnit nici un parinte care sa urasca femeile, ori care sa le dispretuiasca. Toti calugarii athoniti indeamna familia spre fapte cuvioase si, cu multa dragoste, vorbesc despre mama si despre sotie, despre sot, despre tata si despre copii.

Mai toti marii duhovnici din Athos s-au facut parinti si sprijin crestinilor din lume, prin carti si prin conferinte, prin spovedanie si povatuire. Pentru a ajunge mari duhovnici, acesti parinti mult s-au folosit de linistea si „avaton-ul” Sfantului Munte.

Sfantul Ioan Gura de Aur demonteaza lucratura mai marilor iudei, ce se munceau draceste sa minta poporul cum ca Iisus Hristos n-ar fi inviat. Azi urmasii lor procedeaza aidoma, prin mass-media ce o stapanesc —

Sfantul Ioan Gura de Aur demonteaza lucratura mai marilor iudei, ce se munceau draceste sa minta poporul cum ca Iisus Hristos n-ar fi inviat. Azi urmasii lor procedeaza aidoma, prin mass-media ce o stapanesc

Preiau integral excelentul material postat de fratele Apologeticum Sfântul Ioan Gură de Aur arată adevărul Învierii Domnului Hristos dovedit de însuşi duşmanii şi potrivnicii de atunci: arhiereii iudaici şi fariseii. De luat aminte de potrivnicii rabini de astăzi, dar şi de presa jidovită din România:

Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a zis, încă fiind viu: «După trei zile Mă voi scula». Porunceşte, dar, să se întărească mormântul până a treia zi, ca nu cumva venind ucenicii Lui să-L fure şi să spună norodului că a înviat din morţi. Şi va fi rătăcirea cea de pe urmă mai mare decât cea dintâi Matei 27, 62-64.

Totdeauna înşelăciunea se prinde în propriile ei lanţuri şi fără să vrea dă mână de ajutor adevărului. Uită-te! Trebuia să se creadă că Hristos a murit, că a fost îngropat şi că a înviat. Şi despre toate acestea duşmanii Lui ne fac dovada. Uită-te că înseşi cuvintele lor ne dau mărturie de toate acestea. Ei spun: „Ne-am adus aminte că amăgitorul acela, încă fiind viu”; deci a murit; „După trei zile Mă voi scula”. Porunceşte, dar, să se întărească mormântul”; deci a fost înmormântat; „Ca nu cumva să vină ucenicii Lui să-L fure”; deci, dacă va fi întărit mormântul, nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie şi s-a găsit mormântul gol, atunci negreşit a înviat. Ai văzut cum arhiereii şi bătrânii poporului, chiar fără voia lor, au luptat pentru dovedirea adevărului?

Tu însă uită-mi-te la dragostea de adevăr a ucenicilor! Nu ascund nimic din cele spuse de duşmani, chiar dacă spun lucruri de ocară. Iată îl numesc pe Hristos „amăgitor” şi nu o trec sub tăcere.

Cuvintele spuse de arhierei şi de farisei lui Pilat arată şi cruzimea lor, că nici la moartea Lui n-au pus capăt mâniei, dar şi curăţenia şi dragostea de adevăr a ucenicilor.

Merită apoi să căutăm unde a spus Domnul: „După trei zile voi învia”. În toată Evanghelia n-ai să găseşti cuvintele acestea aşa de desluşit spuse; n-ai să găseşti decât pilda cu Iona proorocul Matei 12, 39-40. Deci arhiereii şi fariseii înţeleseră ce voise să spună Domnul, dar de buna lor voie vicleneau.

– Ce le-a răspuns Pilat?
– „«Aveţi strajă! întăriţi cum ştiţi!»
Şi pecetluind mormântul, l-au întărit cu strajă”. Matei 27, 65-66

Pilat n-a lăsat pe ostaşi să pecetluiască ei singuri mormântul; aflase ce e cu Hristos şi nu voia să le dea vreun ajutor; dar, ca să scape de ei, le-a îngăduit şi aceasta, spunându-le: „Pecetluiţi voi mormântul cum voiţi, ca să nu puteţi învinui pe alţii”. Dacă ostaşii ar fi pecetluit ei singuri mormântul, arhiereii şi cărturarii ar fi putut spune – chiar dacă ar fi tost spusele lor neadevărate şi mincinoase; şi cum nu le-a fost ruşine să spună altele ar fi putut spune şi asta – că ostaşii, îngăduind să fie furat trupul, ar fi dat prilej ucenicilor să plăsmuiască cuvântul despre înviere. Aşa însă, întărind ei înşişi mormântul, nu mai puteau să spună asta. Ai văzut cum se sârguiesc arhiereii şi fariseii să pună fâră voia lor în lumină adevărul? Ei s-au dus la Pilat, ei i-au cerut, ei au întărit mormântul cu strajă, ca să fie unii altora şi învinuitori şi martori ai adevărului. Când L-au furat ucenicii? Sâmbăta? Dar cum, când nu le era îngăduit să se apropie sâmbăta de mormânt? Dar chiar dacă ar fi facut-o călcând legea, cum ar fi îndrăznit să se apropie când ei erau atât de fricoşi? Cum ar fi putut convinge poporul? Ce-ar fi trebuit să spună? Ce-ar fi trebuit să facă? Cu ce trageere de inimă ar fi putut lua apărarea unui mort? Ce răsplată ar fi aşteptat? Pe când trăia, au fugit îndată ce L-au văzut prins. Ar fi avut, oare, curajul să vorbească despre El după moartea Lui, dacă n-ar fi înviat? Cum s-ar putea susţine aşa ceva? Se vede de aici că ucenicii nici n-ar fi voit, nici nu ar fi putut să plăsmuiască învierea, dacă Hristos n-ar fi înviat. Hristos le vorbise ucenicilor mult despre înviere, le vorbise adeseori, până într-atâta, că însuşi iudeii au zis că Hristos spusese că “După trei zile voi învia”. Deci dacă n-ar fi înviat, ucenicii s-ar fi socotit negreşit înşelaţi; şi văzându-se atacaţi din pricina Lui de tot poporul şi ajunşi fără de casă şi fără de masă, I-ar fi întors spatele şi n-ar voit să-I încununeze fruntea cu o astfel de slavă, pentru că fuseseră înşelaţi şi aruncaţi, din pricina Lui, în cele mai mari primejdii. Nici nu mai este de dovedit! Dacă n-ar fi fost adevărată învierea, nici n-ar fi putut s-o plăsmuiască. Pe ce s-ar fi întemeiat? Pe talentul lor oratoric? Dar erau nişte oameni neînvăţaţi! Pe mulţimea banilor? Dar nu aveau nici toiag, nici încălţăminte. Pe faima neamului? Dar erau oameni de jos şi din oameni de jos. Pe măreţia locului lor de naştere? Dar erau nişte sate neînsemnate. Pe mulţimea numărului lor? Dar nu erau mai mult de unsprezece oameni şi aceştia împrăştiaţi. Pe făgăduielile învăţătorului? Care făgăduieli? Dar dacă n-a înviat, nici făgăduielile nu mai puteau fi vrednice de credinţă. Cum ar fi putut înfrunta un popor înfuriat? Dacă verhovnicul apostolilor n-a putut înfrunta cuvintele unei femei care stătea la poartă, şi dacă toţi ceilalţi ucenici s-au împrăştiat când L-au văzut legat, cum s-ar mai fi gândit să meargă până la marginile lumii şi să sădească o învăţătură plăsmuită despre înviere? Dacă Petru n-a putut înfrunta ameninţarea unei femei, iar ceilalţi ucenici au fugit la vederea lanţurilor, cum ar fi putut înfrunta pe împăraţi, pe dregători şi popoare, care aveau şi săbii şi grătare şi cuptoare aprinse şi-i ameninţau cu mii şi mii de primejdii de moarte în fiecare zi, dacă nu s-ar fi putut bucura de puterea şi ajutorul Celui înviat? Minuni asemănătoare făcuse Domnul; înviase atâţia morţi; dar niciuna din aceste minuni nu i-a făcut pe iudei să se ruşineze, ci au răstignit pe Săvârşitorul lor. Aveau, oare, să creadă po­poarele în învierea lui Hristos numai pe spusele ucenicilor? Nu! Lucrul acesta nu se poate, nu se poate! Că pe toate le-a lucrat puterea Celui înviat!

II

Uită-te la răutatea vrednică de râs a arhiereilor şi fariseilor! „Ne-am adus aminte, spun ei, că amăgitorul Acela a zis încă pe când trăia: „După trei zile voi învia”. Dacă era un amăgitor şi un lăudăros mincinos, pentru ce vă temeţi, pentru ce alergaţi de colo-colo, pentru ce atâta râvnă? „Ne temem, spun ei, ca să nu-l fure cumva ucenicii şi să înşele mulţimea”. Şi s-a arătat, doar, că asta n-ar fi fost deloc o dovadă; dar răutatea este chi­ţibuşară şi neruşinată; face lucruri nechibzuite. Au poruncit să întă­rească mormântul trei zile, ca şi cum ar fi luptat pentru apărarea învăţă­turilor lui Hristos. Voind să arate şi mai departe că este un amăgitor, şi-au întins răutatea lor până la mormânt. Şi Hristos a înviat mai devreme, ca să nu poată spune arhiereii că nu Şi-a împlinit cuvântul şi că a fost furat. N-a fost un lucru lipsit de valoare că a înviat mai devreme; dar dacă învia mai târziu, ar fi fost pusă la îndoială învierea. Ce n-ar fi putut să zică şi să răszică, deşi pe nedrept, dacă Hristos n-ar fi înviat atunci când ostaşii stăteau la mormânt şi păzeau mormântul, ci după trei zile, după plecarea ostaşilor? Pentru aceea deci Hristos a înviat înainte de împlinirea celor trei zile. Trebuia să învieze atunci când ostaşii erau acolo, când păzeau mormântul; trebuia deci să învieze chiar înăuntru celor trei zile. Dacă ar fi înviat după trecerea celor trei zile şi după plecarea ostaşilor, învierea ar fi putut fi pusă la îndoială. De aceea a şi făgăduit să se pecetluiască mormântul aşa cum voiau şi să pună de pază şi ostaşi. Şi nu le-a păsat arhiereilor şi fariseilor că fac asta sâmbăta, că lucrează; ei aveau ochii îndreptaţi numai într-o sin­gură parte: să-şi împlinească răutatea lor. Nădăjduiau că prin asta vor birui. Dar fapta aceasta a lor era semnul celei mai mari nechibzuinţe. Semn că erau zguduiţi de o puternică frică. Cei care L-au prins când era viu se tem de El când e mort. Şi ar fi trebuit, dacă Hristos era un simplu om, să prindă curaj, acum când e mort. Dar ca să afle arhiereii şi fariseii că cele ce a pătimit Hristos, pe când trăia, le-a pătimit de bună voie, iată că Domnul îngăduie să I se pună pecete, piatră şi strajă; dar n-au putut să-L ţină în mormânt. Un singur lucru reuşesc să facă: să facă cunoscut mormântul şi să fie crezută prin aceasta învierea. Şi stăteau ostaşii la mormânt, iar iudeii, alături de ei.

III

„Şi mergând ele iată unii din străjeri, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele ce se făcuseră. Şi adunându-se cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat ostaşilor arginţi mulţi, zicând: „Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam.
Şi dacă se va auzi la dregător aceasta, noi îl vom îndupleca iar pe voi vă vom face fără grijă” Matei 28, 11-14.

Pentru aceşti ostaşi s-a făcut cutremurul acela, ca să-i înspăimânte şi să dea mărturie. Lucru ce s-a şi întâmplat. Astfel vestea adusă de străjeri nu mai putea fi pusă la îndoială. Unele semne au fost date întregii ome­niri, altele numai celor care au fost acolo de faţă; întunericul a fost dat întregii lumii; îngerul şi cutremurul, numai celor de la mormânt?

Când ostaşii au venit şi au vestit pe arhierei – adevărul străluceşte mai mult când e propovăduit de potrivnici -, le-au dat arginţi ca să spună că „ucenicii Lui au venit noaptea şi L-au furat”.

Cum L-au furat, o, nechibzuiţilor! Adevărul învierii era prea strălu­citor şi prea măreţ ca să poată fi plăsmuit! Spusa aceasta că L-au furat era de necrezut şi nici chip de minciună nu avea. Spune-mi, cum L-au furat ucenicii, când ei erau nişte oameni sărmani şi din popor, care nici nu îndrăzneau să se arate? Nu era, oare, pusă pecete pe mormânt? Nu erau, oare, lângă mormânt atâţia paznici, atâţia ostaşi şi iudei? Nu se gândeau, oare, şi ei la asta, nu se îngrijeau, nu privegheau, nu aveau grijă să nu fie furat? Dar, în sfârşit, pentru ce să-L fure ucenicii, ca să născo­cească dogma învierii? Dar cum le-ar fi trecut prin minte să născocească aşa ceva unor oameni cărora le plăcea să trăiască ascunşi de lume? Cum ar fi ridicat piatra care era atât de păzită? Cum ar fi putut să se ascundă de atâţia oameni? Chiar dacă nu s-ar fi temut de moarte, totuşi n-ar fi încercat, în zadar şi fără rost, să săvârşească fapta asta, când erau atâţia paznici. Că ucenicii mai erau şi nişte fricoşi o arată cele petrecute mai înainte. Când L-au văzut prins, toţi au fugit. Dacă n-au avut curajul să rămânâ lângă El atunci când Îl vedeau viu, cum nu s-ar fi temut acum când era mort şi înconjurat de o mulţime atât de mare de ostaşi? Aveau, oare, de deschis o uşă? Trebuia să se ascundă numai de un singur om? Nu! Pe mormânt era pusă o piatră mare care avea nevoie de multe mâini. Aveau dreptate arhiereii să spună: „Şi va fi rătăcirea cea din urmă mai rea decât cea dintâi!” Împotriva lor au rostit aceste cuvinte! Ar fi trebuit ca, după atâta furie, să se căiască de faptele lor; dar ei se silesc să le întreacă pe cele de mai înainte născocind minciuni vrednice de râs; când era viu, l-au cumpărat sângele; după ce a fost răstignit şi a înviat, încearcă tot cu bani să facă să piară cuvântul despre înviere. Tu însă uită-mi-te că sunt prinşi tocmai prin cele ce au făcut. Dacă nu s-ar fi dus la Pilat şi n-ar fi cerut strajă la mormânt ar fi putut să-şi răspândească minciunile lor cu mai multă neruşinare; dar aşa, nu! Aşa au lucrat totul ca şi cum s-ar fi străduit să-şi coasă propriile lor guri. În ce priveşte pe ucenici, dacă n-au putut să privegheze cu El mai cu seamă când au fost ţinuţi rău de El, cum ar fi putut îndrăzni să-L fure? De ce nu L-au furat mai înainte, mai înainte de a fi pus voi, arhiereilor, pază la mormânt? Dacă ucenicii ar fi voit să-L fure, ar fi putut face asta în prima noapte, când mormântul nu era păzit, când nu era nici o primejdie, când puteau lucra fără frică. Că arhiereii s-au dus sâmbătă la Pilat şi i-au cerut strajă ca să-L păzească Matei 27, 62-66. În cea dintâi noapte nu era nimeni din ei la mormânt.

IV

Ce ne spun apoi giulgiurile care fuseseră muiate în smirnă? Şi Petru a văzut giulgiurile acestea în mormânt Ioan 20, 5. Dacă ucenicii ar fi voit să-L fure nu I-ar fi furat trupul gol; nu numai ca să nu-L facă de ocară, ci şi ca să nu mai piardă vremea cu dezbrăcatul şi aşa să-i scoale pe străjeri şi să pună mâna pe ei; mai cu seamă că Domnul fusese uns cu smirnă, o materie care se lipeşte tare de trup şi intră în haine; de aceea nu era uşor să se desprindă giulgiurile de pe trup; iar cei care ar fi făcut aceasta aveau nevoie de multă vreme. Prin urmare şi de aici se vede că este de necrezut furtul trupului. Nu cunoşteau, apoi, ucenicii mânia iudaică? Nu ştiau că-şi atrag urgia lor? Dar, în sfârşit, ce-ar fi câştigat din fapta lor dacă Hristos n-ar fi înviat? Dar arhiereii şi bătrânii, ştiind că au născocit furtul, au dat argint şi au spus: „Spuneţi că L-au furat şi noi vom îndupleca pe dregător”. Voiau să se răspândească zvonul acesta, dar au izbit în zadar cu pumnii în adevăr; iar prin cele prin care au încercat să umbrească adevărul, prin acelea l-au făcut, fără voia lor, să strălucească. Chiar spusa arhiereilor şi bătrânilor, că ucenicii L-au furat, întăreşte învierea. Ei înşişi mărturisesc că nu era trupul în mormânt. Când înşişi arhiereii şi bătrânii mărturisesc că trupul Lui nu era acolo, iar şederea paznicilor lângă mormânt, giul­giurile şi frica ucenicilor arată ca mincinos şi neadevărat furtul, urmează că dovada învierii este de nezdruncinat. Totuşi arhiereii cei neruşinaţi, care îndrăznesc orice, cărora li s-a închis gura de atâtea ori, spun: „Spuneţi aşa şi noi îl vom îndupleca pe dregător şi pe voi fără grijă vă vom face”. Vezi că toţi sunt nişte stricaţi? Pilat, care s-a lăsat convins, ostaşii, poporul iudeu. Să nu te minunezi dacă banii au biruit pe ostaşi. Dacă au avut atâta putere asupra uceniculuiMatei 24, 15, apoi cu atât mai uşor asupra lor.

„Şi s-a râspândit cuvântul acesta(nn. anume că trupul Mântuitorului a fost furat de către ucenici) până în ziua de azi”Matei 28, 15.Ai văzut iarăşi dragostea de adevăr a ucenicilor? Ai văzut că nu se ruşi­nează să spună nici că s-a răspândit un cuvânt ca acesta împotriva lor?

| extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri – partea a treia, Omilii la Matei, Omiliile LXXXIX-XC

Cititi va rog si:

Sfantul IOAN GURA DE AUR despre IUDEI: popor blestemat ce SE INCHINA SATANEI, iar sinagoga lor este casa de desfrau … Poate pricep si naucii neoprotestanti ce promoveaza teoria cu kazarii

Sfantul Ioan Gura de Aur despre MILOSTENIE: „nimeni nu este atat de sarac, incat sa nu aiba cei doi bani ai vaduvei din Evanghelie” —

Sfantul Ioan Gura de Aur despre MILOSTENIE: „nimeni nu este atat de sarac, incat sa nu aiba cei doi bani ai vaduvei din Evanghelie”

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea.

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.

Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. Spre exemplu, eşti comerciant şi vrei să-ţi vinzi marfa ca să câştigi bani? Să ştii că nu este exclus ca marfa ta să se piardă şi atunci, nu numai că nu vei câştiga, dar vei avea multă pagubă. Sau poate eşti agricultor şi nădăjduieşti la o recoltă bogată? Dar planurile tale pot fi date peste cap de grindină sau de secetă. Toate cele lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai cele pe care le oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nici de a fi distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (1 Cor. 2, 9). Dacă omul care primeşte ceva de la noi ne răsplăteşte binefacerea, cu atât mai mult va face lucrul acesta Hristos, Care ne răsplăteşte chiar şi atunci când nu Îi dăm nimic.

Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi. Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de
omenie, S-a pus El însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea spune Sfânta Scriptură: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului.

De asemenea, ca să dăm cu împrumut, căutăm un om de la care putem lua dobândă mare. În schimb, lui Dumnezeu, Care ne întoarce însutit ce I-am dat, nu Îi împrumutăm din ce avem, ci împrumutăm celor care nu ne dau nimic înapoi, adică patimilor noastre, care sunt lăcomia pântecelui, slava deşartă, lăcomia, iubirea de plăceri şi multe altele. Şi spune-mi: ce anume ne dă lăcomia pântecelui înapoi? Ne dă numai grăsime şi greutate în mişcare. Ce ne dă înapoi slava deşartă? Invidie şi îndreptare împotriva celuilalt. Ce ne dă înapoi iubirea de argint? Griji şi necazuri. Ce ne dă înapoi iubirea de plăceri? Iad şi suferinţă. Iată cine sunt cei care se folosesc de bogăţiile noastre! Iar dobânda ce o primim în schimb sunt nenorocirile din această viaţă şi iadul din cea de dincolo.

Atunci, de ce nu dai cu împrumut Domnului, Care îţi întoarce sigur datoria, adăugând multă dobândă? Poate pentru că trebuie să aştepţi mult până să primeşti înapoi ce ai dat. Dar să ştii că Domnul nu ne dă bunătăţi numai în cer, ci şi pe pământ. Amintiţi-vă ce spune El Însuşi: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea (adică bunătăţile pământeşti) se vor adăuga vouă (Mat. 6, 33). De altfel, cu cât trece mai mult timp de la momentul în care am dat, până când primim înapoi, cu atât mai mare este dobânda noastră. Iată de ce oamenii care împrumută bani, îi preferă pe cei care vor ţine banii o perioadă mai lungă de timp, ca să primească dobândă mai mare. Aşadar, atunci când este vorba de oameni, nu numai că nu dorim să ni se dea înapoi repede banii pe care i-am dat cu împrumut, dar suntem mulţumiţi dacă aceia întârzie. De ce, dar, atunci când este vorba de Dumnezeu, suntem atât de mici la suflet?

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului. „Şi când va veni vremea aceea în care Domnul îmi va da înapoi milostenia pe care o dau săracului şi prin care Îl împrumut pe Dumnezeu?”, întrebi tu, plin de nerăbdare. Nimeni nu ştie când. Poate chiar şi mâine. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mat. 25, 31-34). Şi de ce vor moşteni aceştia împărăţia cerurilor? La aceasta, Domnul va răspunde: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, (săracilor) Mie Mi-aţi făcut” (Mat. 25, 35-40). Şi ca să te încredinţezi că oricâte virtuţi am avea, dacă nu facem milostenie, vom fi trimişi la iad, ascultă ce spune Evanghelia: Atunci va zice şi celor de-a stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?” El însă le va răspunde, zicând: „Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Mat. 25, 41-45).

Aşadar, fără să facem milostenie, nu ne putem mântui. Lucrul acesta este vădit şi de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăţia cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieşit să-l întâmpine pe mire. Cinci dintre ele erau înţelepte, de aceea au luat şi ulei în candele. Dimpotrivă, celelalte cinci erau fără minte şi nu au luat ulei în candele. Pentru că mirele întârzia să vină, li s-a făcut somn şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o voce: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci, cele zece fete s-au trezit. Dar cele cinci fără minte au văzut că focul din candelele lor se stinsese, pentru că nu mai aveau ulei. Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre, le-au zis ele fetelor celor înţelepte. Dar ele au răspuns: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Dar când erau plecate să cumpere ulei, mirele a venit. Cele cinci fecioare înţelepte au intrat împreună cu mirele să sărbătorească, iar uşa s-a închis. Când s-au întors peste puţină vreme şi celelalte fete şi au strigat: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă, mirele le-a răspuns dinăuntru: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi (Mat. 25, 1-12). Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii şi morţii. Atunci, la nuntă, adică în Împărăţia cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

De ce în acest caz, Domnul nu vorbeşte şi despre alte modalităţi de mântuire, în afară de milostenie? Pentru că El nu osândeşte păcatul, ci inima împietrită; nu-i osândeşte pe cei păcătoşi, ci pe cei care nu se pocăiesc pentru păcatele lor. Îi va osândi pe cei cu inima împietrită, pentru că au un mijloc atât de bun pentru mântuire – vorbesc despre milostenie, prin care se iartă multe păcate –, iar ei nu se folosesc de el.

Banii nu îi câştigi ca să-i cheltuieşti pe plăceri, ci ca să-i ajuţi pe ceilalţi. Sau poate crezi că ceea ce ai este al tău? Nu. Chiar dacă ai câştigat totul prin muncă cinstită sau chiar dacă ai primit banii moştenire de la tatăl tău, averea ta este a lui Dumnezeu, Care ţi-a încredinţat-o ca să o foloseşti potrivit legilor sfinte. Adică să ţii pentru tine doar ce ai nevoie şi restul să dai săracilor.

De aceea, nu trece nepăsător pe lângă oamenii săraci, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii săraci, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna şi să dai câţiva bănuţi. Nu este aceasta o ruşine şi mai mare? Dacă şi pentru un pahar de apă rece pe care îl dai, Dumnezeu te va răsplăti (Mat. 10, 42), gândeşte-te ce răsplată vei primi dacă vei fi generos cu săracii.

Ştiu că ai mai auzit de multe ori aceste cuvinte şi alte asemenea. Dar de câte ori le-ai pus în lucrare? De câte ori ai făcut binele? Între atâtea vânzări, cumpărări şi schimburi pe care le-ai făcut, de câte ori ţi-ai cumpărat mântuirea prin milostenie? Nu este o nebunie ca atunci când cumperi un ogor, să îl vrei pe cel mai roditor, iar atunci când trebuie să cumperi cerul, adică să dobândeşti un ogor al tău în ţara veşnică a lui Dumnezeu, tu să alegi pământul, care într-o zi nu va mai exista? Spune-mi, dacă ai şti că oraşul nostru peste un an va fi distrus, dar nu şi alt oraş, unde ţi-ai zidi casa: în acest oraş sau în altul? În altul, fără îndoială. Ei, atunci nu zidi în această lume palate, care peste o vreme vor cădea şi se vor face una cu pământul. Dar ce tot spun? Înainte ca acestea să fie distruse, tu însuţi vei muri şi vei merge la iad. De aceea, zideşte palate în ceruri, unde nu ai nevoie de zidari şi de muncitori. Acolo, palatele sunt ridicate de săracii pe care îi ajuţi pe pământ. Acestea nu numai
că nu se dărâmă niciodată, dar atrag asupra ta bunăvoinţa lui Dumnezeu, te curăţă de păcate şi se poate uneori să te izbăvească chiar de la moarte. Să nu te mire cuvintele mele. Cu toţii suntem fără putere dinaintea morţii. Dar dacă suntem milostivi, putem chiar să o biruim. Aflăm lucrul acesta din povestea vieţii Tavitei.

Tavita era o femeie creştină, care trăia în Iope, în vremea apostolilor. Aşa cum ne spune Sfânta Scriptură, ea făcea mult bine semenilor săi şi nenumărate milostenii. Însă odată, s-a îmbolnăvit şi a murit. S-a întâmplat atunci ca în Lida, care era aproape de Iope, să se afle Sfântul Apostol Petru. Doi bărbaţi s-au dus până la el ca să-i spună de moartea milostivei femei. Atunci, Petru i-a urmat deîndată. Cum a ajuns în Iope şi a urcat în odaia de sus, unde se afla Tavita, a fost înconjurat de femeile văduve, care plângeau şi îi arătau lui Petru hainele de pe ele, pe care le făcuse Tavita cât timp era în viaţă. Atunci Petru, după ce s-a rugat, s-a întors spre trupul Tavitei şi a spus: Tavita scoală-te! Chiar în acel moment, moarta a deschis ochii şi a şezut. Petru i-a dat mâna şi a ridicat-o. După aceea, i-a chemat pe creştini şi pe văduve şi le-a arătat-o pe Tavita vie (Fapte 9, 3641). Iată cât de mare a fost răsplata pe care a primit-o Tavita pentru binele pe care l-a făcut femeilor văduve. Spu- ne-mi: se poate compara milostenia sa, oricât de mare ar fi fost, cu răsplata pe care a primit-o? Nu, dar, aşa cum am mai spus, milostenia nu se măsoară după cât de mult dăm, ci după gândul şi intenţia cu care dăm.

De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie.

Unii spun: „Nu pot să fac milostenie. Am mulţi copii şi vreau să le las lor averea”. Dacă-i aşa, atunci vrei să-ţi laşi copiii săraci. Pentru că dacă dai tot ce ai copiilor tăi, este sigur că nu vor folosi cum trebuie sau vor împrăştia ce au primit. Pe când dacă Îl faci şi pe Domnul moştenitorul tău, atunci le laşi copiilor comoară nestricată. Vrei, aşadar, ca fiii tăi să fie bogaţi? Atunci lasă-le ca moştenire bunăvoinţa lui Dumnezeu. Căci El, dacă te vede că eşti milostiv faţă de semenul tău, va deschide pentru copiii pe care îi laşi în urmă comorile Sale nesfârşite. Vrei să te iubească Dumnezeu? Atunci fă-L datornicul tău, împrumutându-I cele ce dai săracilor. Nu încredinţa oamenilor păzirea şi înmulţirea banilor tăi. Hristos este gata nu numai să îi primească şi să îi păstreze, dar şi să-i înmulţească şi să ţi-i întoarcă înapoi cu dobândă multă. Din mâinile Sale nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă. Aşadar, dă-I Lui banii, ca să ţi-i înapoieze atunci când nu vor mai exista bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, cămătari şi datornici. Dă banii lui Hristos, pentru că sunt ai Lui, nu ai tăi. Dă banii lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35). „Am dat”, poate că vei spune tu. Dar să nu încetezi nicicând să dai chiar şi puţin celor care nu au deloc. Chiar dacă ai da foarte mulţi bani, nu înceta să faci milostenie, atâta timp cât vor exista oameni săraci.

Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească.

În Faptele Apostolilor ni se povesteşte un fapt grăitor legat de milostenia creştină. Într-o zi, la ora trei după-amiază, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan au urcat împreună la templu ca să se roage. La poarta templului şedea un şchiop din naştere, care cerşea. Cum s-au apropiat Apostolii, omul acela i-a rugat să-l miluiască. Atunci, Petru i-a spus: Priveşte la noi. Bietul olog îi privea cu atenţie. După felul cum arătau cei doi, se vedea limpede că erau săraci. Şi atunci, ce au făcut ei? Credeţi că l-au lăsat pe omul acela nemiluit? Nu. I-au dat ceva fără asemănare mai de preţ decât banii, căci Petru i-a spus: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! Şi luându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Atunci, ologul a stat în picioare şi a început să meargă (Fapte 3, 1-8).

Vezi, aşadar, că cel care este sărac de bani, poate oferi alte daruri. Şi noi, dacă nu avem bani, să dăm săracilor dragoste, mângâiere, rugăciune şi ce se mai află în inima noastră milostivă. Pentru că şi aceasta tot milostenie se cheamă.

Vezi câtă bunătate aveau Apostolii în inima lor? I-au spus celui olog: Priveşte la noi, nu l-au înjurat, nu au râs de el şi nu l-au împins, aşa cum faci tu de multe ori cu săracii care se apropie de tine, judecându-i că sunt leneşi şi vicleni. Şi chiar dacă ar fi leneşi şi vicleni, aşa te învaţă Evanghelia să faci? Nu, ci îţi cere să-l ajuţi pe cel sărac, să-l mângâi pe cel îndurerat, să ai grijă de bolnav, să-l cercetezi pe cel întemniţat, să îl ridici pe cel căzut. Şi nu cerceta faptele sau viaţa celui care îţi cere milostenie. Chiar ucigaş de ar fi sau hoţ sau înşelător, nu uita că mai presus de orice este om, făcut de Dumnezeu după chipul Său. Nu ţi se pare că măcar pentru aceasta merită nişte bani şi o bucată de pâine? Ce fel de om eşti tu să cercetezi întreaga sa viaţa pentru un bănuţ pe care vrei să i-l dai? Domnul arată faţă de el îndelungă-răb-dare şi înţelegere. Tu de ce nu te porţi cu el cu dragoste frăţească, aşa după cum eşti dator să faci? Viaţa şi faptele sale Îl privesc numai pe Dumnezeu, Care este Judecătorul tuturor. Tu, atunci când vezi un om suferind, să nu te gândeşti la nimic altceva. Să îl ajuţi degrabă în numele lui Hristos şi de dragul Său. Altfel, nici El, atunci când Îi vei cere să te izbăvească din vreo nenorocire prin care treci, nu îţi va răspunde. Iată ce spune Solomon: Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde (Pildele 21, 13).

De aceea, să fim milostivi cu fraţii noştri, ca să fie şi Dumnezeu milostiv cu noi. Milostenia este cea mai mare şi cea mai bineplăcută lui Dumnezeu jertfă. De aceea, şi Apostolul ne sfătuieşte: Facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13, 16). Trebuie să spunem că Dumnezeu nu este mulţumit cu milostenia noastră atunci când banii pe care îi dăm provin din furt, înşelăciune, cămătărie sau orice alt fel de mijloace murdare. Domnul primeşte numai ceea ce dăm din roadele muncii noastre cinstite. Orice altă jertfă este murdară dinaintea lui Dumnezeu. Pentru că nu poţi răpi de la unul ca să dai celuilalt, nu poţi unuia să-i faci rău ca altuia să-i faci bine. Milostenie înseamnă să facem bine, nu să-i distrugem pe semenii noştri. Cel care distruge un om ca să facă bine altui om nu face milostenie, ci săvârşeşte păcatul greu al nedreptăţirii.

Cine umblă după avere are mereu nevoie de bani. Cel care nu se interesează să dobândească avere are mereu ce îi trebuie. Pentru că adevărata avere o dobândeşti nu atunci când te îmbogăţeşti, ci atunci când nu vrei să te îmbogăţeşti. Iată ce vreau să spun prin aceasta: există oameni care răpesc de la toţi, după cum există bogaţi care dăruiesc tuturor. Primii se îmbogăţesc adunând, ceilalţi se îmbogăţesc dând. Primii seamănă pe pământ, ceilalţi seamănă în cer. Şi cu cât este mai bun cerul faţă de pământ, cu atât mai bună este averea celui care strânge în cer faţă de a celui care strânge pe pământ. De aceea, Domnul ne porunceşte: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură (Mat. 6, 19-20). Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică (Luca 12, 33). Faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv… Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf… (Luca 6, 35-38).
Aşadar, pentru ca şi noi să fim miluiţi de către Domnul, să fim milostivi cu semenii noştri. Pentru ziua Judecăţii, să adunăm averi în cer, averi care vor putea să stingă focul iadului şi să ne dăruiască lumina dumnezeiască, adică viaţa şi fericirea veşnică, căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat (Tobit 12, 9).

Sfantul Ioan Gura de Aur: IMPOTRIVA CELOR CE TREC CU VEDEREA PE SARACI —

Sfantul Ioan Gura de Aur: IMPOTRIVA CELOR CE TREC CU VEDEREA PE SARACI

Iata ce aflam din ÎMPOTRIVA CELOR CE TREC CU VEDEREA PE SARACI:

Adam ti-a adus viata ostenicioasa? Dar Hristos ti-a fagaduit viata de unde a fugit durerea, întristarea si suspinul în împaratia cerurilor, caci zice: “Veniti binecuvântatii Tatatui Meu, mosteniti împaratia cea pregatita voua de la întemeierea lumii. Caci am flamânzit si Mi-ati dat sa manânc; am însetat si Mi-ati dat de am baut; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbracat; în temnita am fost si ati venit la Mine” (Mt. 25, 34-36).

Oare vom auzi si noi acel glas fericit? Ma cam îndoiesc, caci se trece foarte mult cu vederea saracii. Este vreme de post. sfatuire si aratare a învataturilor celor mântuitoare, rugaciuni dese si slujbe se fac în toate zilele. Dar care este folosul dupa atâta silinta? Niciunul. Caci ne ducem de aici si trecem pe lânga sirurile de saraci care stau pe amândoua partile ca si cum am vedea niste stâlpi, iar nu trupuri de oameni. Asa fara de milostivire îi trecem cu vederea ca si cum am fi vazut niste chipuri neînsufletite, iar nu oameni cu duh si suflare. Dar vei zice ca foamea te sileste acasa.

Dimpotriva foamea ar trebui sa te înduplece sa ramâi. Caci pântecele cele satule, dupa vorba poporului, nu cunosc pe cele flamânde, iar cele flamânde din pricina foamei cunosc si pe cele straine, cu toate ca nu întru totul. Tu alergi la masa care este pregatita si nici putin nu suferi sa astepti, iar saracul sta pâna seara, silindu-se ca sa-si adune hrana cea de peste zi. si vazând ca ziua se sfârseste, iar argintul înca nu l-a adunat îndeajuns pentru hrana din ziua aceea, se chinueste si se scârbeste, si este silit sa îndrazneaca la lucruri mai mari decât puterea lui. De aceea seara mai tare ne supara pe noi, jurându-se, plângând, tânguindu-se, întinzându-si mâinile si alte gesturi nerusinate sunt siliti sa faca.

Caci se tem ca nu cumva, dupa ce vor pleca spre casele lor, sa se rataceasca prin oras ca într-o pustietate. Si precum cei ce se primejduiesc de stricarea corabiei, apucându-se de vreo scândura, ostenindu-se ca mai înauite de seara sa intre în liman, ca nu cumva venind noaptea sa ramâna afara si sa patimeasca primejdie mai cumplita, asa si saracii, temându-se de foamete ca de stricare de corabie, se silesc ca mai înainte de seara sa adune argintul necesar pentru hrana lor, ca nu cumva ducându-se la casele lor, sa ramâna afara din liman. Caci pentru ei liman sunt mâinile celor ce-i ajuta.

Iar noi nici în târg nu ne plecam la nevoile acelora, nici dupa ce ne întoarcem acasa si nici când ni se pune masa plina de nenumarate bunatati – daca trebuie sa numim bunatati pe acelea pe care le mâncam spre osânda nemilostivirii noastre – caci auzindu-i umblând pe ulite, strigând si vaitându-se noaptea în întuneric ca într-o pustietate adânca, nici asa nu ne înduplecam. Dupa ce ne saturam si mergem la somn, auzindu-i iarasi tânguindu-se pe afara, ramânem nepasatori, ca si cum am fi auzit latrat de câine turbat, iar nu glas de om. Nu ne îndupleca nici vremea, – caci noaptea când toti dorm, acela se tânguieste singur -, nici simplitatea cererii – caci nu cere ceva mai mult de la noi, decât putina pâine si câtiva bani, – nici marimea nevoii, – caci de-a pururea se lupta cu foamea -, nici blândetea rugatorului, – caci fiind cuprins de atâta nevoie nu îndrazneste sa vina la usa, ci de departe se roaga.

Si de va lua, rasplateste multumiri, iar de nu va lua, nici asa nu scoate vreun cuvânt, nici ocaraste sau huleste pe cei ce pot sa-i dea si nu-i dau. Si precum cineva este tras la pedeapsa nesuferita de un speculator, cu toate ca se roaga si se cucereste la cei ce trec, care nici un ajutor nu-i dau; asa si acesta tragându-se de foame ca de un speculator spre noapte si privegherea cea nesuferita, întinde mâinile rugându-se cu mare strigare la cei ce stau sus prin case, dar nu dobândeste nici o iubire de oameni, ci se izgoneste cu nemilostivire si cu multa cruzime.

Si nimic din acestea nu ne îndupleca pe noi. Ci dupa atâta nemilostivire îndraznim sa întindem mâinile la cer si sa vorbim cu Dumnezeu despre mila si sa cerem iertare pacatelor noastre, netemându-ne ca nu cumva sa se pogoare vreun fulger din cer asupra noastra dupa astfel de rugaciune si dupa atâta cruzime si nemilostivire.

Spune-mi, cum vom merge la somn si la odihna fara sa ne temem ca însusi saracul acesta va veni la noi în vis, întinat, mânjit si îmbracat cu haine rupte, si tânguindu-se si plângând va imputa cruzimea noastra? Caci pe multi am auzit zicând de multe ori ca ziua trecând cu vederea pe saraci, noaptea s-au vazut pe ei însisi legati cu funii si trasi de mâinile saracilor si patimind multe si nenumarate rele. Dar acestea sunt în somn si în vis si sunt ca o pedeapsa vremelnica. Oare nu te temi ca poate vei vedea pe saracul acesta care acum se tânguieste, striga si se vaita în sânurile lui Avraam, precum a vazut oarecând bogatul pe Lazar ?

Iar cele ce urmeaza de aici le las la cunostinta voastra, caci stiti pedepsele cele amare si nemângâiate, cum a cerut apa si n-a dobândit nici o picatura; cum i se ardea limba; cum a facut multa rugaciune, dar n-a dobândit nici o iertare; si cum se va munci fara sfârsit. Ci o, sa nu fie, ca sa suferim acestea cu lucrul, ci auzindu-le graindu-se sa scapam de pedeapsa si facându-ne vrednici de primirea plina de dragoste a stramosului Avraam, sa mergem în acelasi loc cu el, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt I se cuvine slava si stapânirea acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur: DESPRE MUCENICIE. Sa luam aminte caci timpul prigoanei bate la usi —

Sfantul Ioan Gura de Aur: DESPRE MUCENICIE. Sa luam aminte caci timpul prigoanei bate la usi

Iata ce putem citi la Sfantul Ioan Gura de Aur_LA DUMINECA TUTUROR SFINŢILOR:

CUVÂNT
LA
DUMINECA TUTUROR SFINŢILOR

„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia”

N-au trecut şapte zile de când am prăznuit sfinţita sărbătoare a Rusaliilor si iarăşi a venit la noi cor de mucenici, dar ‘mai bine spus ta¬bără şi oaste de mucenici aşezată în ordine de bătaie, întru nimic mai mică decât tabăra în¬gerilor pe care a văzut-o patriarhul Iacov, ci deopotrivă egală cu ea.

In adevăr mucenicii şi îngerii se deosebesc unii de alţii numai prin nume, dar sânt uniţi prin fapte; îngerii locu¬iesc cerul, dar şi mucenicii; neîmbătrâniţi si ne¬muritori sânt îngerii, dar şi pe aceasta o vor dobândi-o şi mucenicii. Poate îmi vei spune: îngerii au avut, parte de o fire netrupească! Şi ce-i cu asta?

Chiar dacă mucenicii sânt îmbră¬caţi în trup, totuşi acesta-i nemuritor; dar, mai vârtos, chiar înainte de nemurire, moartea lui Hristos împodobeşte trupurile lor mai bine de¬cât nemurirea.

Nu este atât de strălucitor cerul împodobit fiind cu mulţimea stelelor, pe cât sânt de împodobite trupurile mucenicilor cu mulţi¬mea ranelor. Astfel pentru că au murit, pentru aceasta au luat mai mult; au luat premii chiar mai înainte de nemurire, fiind încununaţi prin moarte.

„Micsoratu-l-ai cu putin decat ingerii cu slava si cu cinste l-ai incununat” spune David despre firea obştească a oamenilor. Dar după ce a venit Hristos, după ce a osândit moar¬tea prin moarte, a restituit acest „puţin”. Eu, însă, nu afirm aceasta pe temeiul celor de mai sus, ci afirm că chiar acest defect al morţii a ajuns un avantaj, căci dacă n’ar fi fost muri¬tori, n’ar fi ajuns mucenici.

Prin urmare, dacă n’ar fi fost moarte n’ar fi, fost coroană; dacă n’ar fi fost moarte, n’ar fi fost mucenicie; dacă n’ar fi fost moarte , Pavel n’ar fi putut sa zică: ”în fiecare zi mor; mărturie de asta îmi este lauda voastră, pe care o am în Hristos Iisus”.

Dacă n’ar fi fost moarte şi stricăciune, n’ar fi putut Pavel să zică.: „Mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în trupul meu lip¬surile suferinţelor lui Hristos”.

Sa nu ne în¬tristăm deci, că am fost făcuţi muritori, ci să mulţumim că prin moarte ne-a fost deschis sta¬diul muceniciei, prin stricăciune am primit pri¬cina premiilor, prin ele avem prilejul luptelor.

Vezi înţelepciunea lui Dumnezeu! Cel mai mare dintre rele, începutul nenorocirii noastre, intro-dus de diavol, adică moartea, pe aceasta a schimbat-o spre cinstea si slava noastră, ducând prin ea pe atleţii evlaviei spre premiile muceni¬ciei.

Ce dar? Vom mulţumi diavolului pentru moarte? Să nu fie! căci această faptă de ispravă nu este consecinţa intenţiei diavolului, ci este harisma înţelepciunii lui Dumnezeu. Diavo¬lul a introdus moartea ca să piardă şi să curme orice nădejde de mântuire prin aducerea ei pe pământ. Hristos, însă, luând-o a schimbat -o şi prin ea ne-a urcat iarăşi la cer.

Nimeni să nu ne osândească dacă am numit ceata mucenicilor cor si oaste aşezată în ordine de bătaie, două numiri contrare, date unuia şi aceluiasi lucru, căci corul şi oastea sânt noţiuni contrare, dar aici amândoi s’au unit.

Mucenicii, ca nişte cântăreţi, mergeau cu plăcere spre chi¬nuri, şi ca nişte luptători, au arătat toată vite¬jia şi răbdarea şi au învins pe duşmani. Dacă te vei uita, la natura celor făcute, atunci cele să-vârşite sânt luptă şi războiu; dar dacă vei cer¬ceta starea sufletească a celor ce s’au săvârşit, atunci cele săvârşite sânt coruri, banchete, prăznuiri şi cea mai mare plăcere.

Vrei să afli că faptele mucenicilor sânt mai înfricoşătoare decât războiul?

Ce este oare în¬fricoşător în războiu? Ostile stau aşezate fată’n faţă, cu armele strălucitoare, luminând pămân¬tul; dau drumul la nori de săgeţi, care acopăr de pretutindenea cu mulţimea lor văzduhul; râuri de sânge curg pe pământ şi peste tot ca¬davre de soldaţi căzuţi la pământ unii peste al¬ţii ca spicele în timpul secerişului.

Haide dar să te duc de aici la lupta mucenicilor! Şi aici două oştiri stau faţă ‘n faţă: una a mucenicilor, alta a tiranilor.

Tiranii sunt inarmaţi, iar mucenicii se luptă cu trupul gol; victoria este insa a celor goi, nu a celor înarmaţi.

Cine oare nu s’ar minuna de faptul că cel biciuit biruieste pe cel ce biciuieşte, cal legat pe cel deslegat, cel dat pradă flăcărilor pe cel ce aruncă în foc, cel ucis pe cel ce ucide?

Ai văzut că luptele mucenici¬lor sânt mai înfricoşătoare decât luptele osta¬şilor ? Acestea deşi înfricoşătoare, totuşi se să¬vârşesc în chip firesc; acelea, însă, covârşesc întreaga fire şi întreaga ordine a lucrurilor, ca să cunoşti că faptele de vrednicie săvârşite sânt opera harului lui Dumnezeu.

Totuşi cât este de neegală această luptă! Cât de mult nesocotesc aceste lupte legile militare! In lupte, amândouă oştirile sânt înarmate; aici, însă, nu-i aşa, ci una este neînarmată, iar cealaltă înarmată.

Şi iarăşi, în lupte, amândouă ostile pot să ridice manile una contra alteea, dar aici una are manile legate, iar cealaltă loveşte cu toată liberta¬tea si puterea; şi după cum într’o stăpânire tiranică judecătorii îşi păstrează dreptul de a face rău, iar drepţilor mucenici le dă să su¬fere în chip rău, tot astfel lovesc şi pe sfinţi; dar nici aşa nu-i birue, ci fiind biruiţi, după această luptă neegală, pleacă.

Şi se întâmplă acelas lucru ca şi cu un luptător căruia i s’ar porunci să lupte cu trupul gol, după ce i se rupe lancea, şi i se pune jos pavăza; dar el, cu toate că este lovit şi bătut, cu toate că primeşte de pretutindenea nenumărate răni, totuşi ar ridica trofeul.

Şi mucenicii în acelaş chip biruiau, deşi erau aduşi goi, cu manile le¬gate la spate şi erau de pretutindenea bătuţi şi strujiţi.

Cei cari au primit rănile, aceia au înăl¬ţat trofeul, contra diavolului! Şi după cum oţe¬lul lovit nu cedează, nici nu se moaie, ci ferul care bate se strică, tot astfel şi sufletul sfinţilor, cu toate că primeau atât de multe chinuri, nu sufereau nimic cumplit, ci se sfărâma puterea celor cari loveau şi îi alunga din lupte pe chi¬nuitori în chip ruşinos şi batjocoritor, după multe şi nesuferite răni.

Ii legau pe mucenici la butuc, le găureau coastele, făceau brazde adânci în trupurile lor, ca şi cum ar fi arat un ogor şi n’ar fi spintecat trupuri.

Puteai să vezi coapse desfăcute, coaste deschise, piepturi sfâşiate. Dar cu toate acestea acele fiare mâncătoare de sân¬ge, în nebunia lor, nu se opreau aici, ci coborându-i de pe butuc, îi întindeau pe grătare de fier, sub care erau cărbuni aprinşi. Şi puteai să vezi acum iarăşi privelişti mai cumplite decât cele dintâi; două feluri de picături curgeau din tru¬purile lor: unele de sânge, ce curgea, iar altele de cărnuri topite.

Sfinţii, însă, stând pe căr¬buni, ca pe trandafiri, priveau cu plăcere la cele întâmplate.

Tu dar, când auzi de grătar de fier, adu-ţi aminte de scara aceea spirituală întinsă de la pământ la cer, pe care a văzut-o patriarhul Iacov. Pe aceea se coborau îngerii, pe aceasta se urcă ucenicii; pe amândouă, însă, Domnul se sprijinea.

Sfinţii aceştia n’ar fi suportat dure¬rile, dacă n’ar fi fost rezemaţi de ea. Este clar orişicui că pe aceea se suie şi se pogoară îngeri, iar pe aceasta urcă şi mucenici. Cum aşa? Aceia se trimit ca să servească celor ce aveau să moştenească mântuirea, iar aceştia, ca niş¬te atleţi încununaţi si izbăviţi de lupte, plecau către conducătorul luptelor.

Să nu ascultăm cu indiferenţă cele spuse când auzim că au fost puse sub trupurile strujite ale mucenicilor cărbuni aprinşi, ci să ne gândim ce simţim când ne cuprinde vreo fierbinţeală.

Atunci socotim că viaţa este cu neputinţă de trăit, ne supărăm, sântem nemulţumiţi, ne necăjim ca nişte copii mici, socotind că acea fier¬binţeală, cu nimic nu este mai mică decât ghe¬ena.

Mucenicii, însă, nu erau cuprinşi numai de fierbinţeală, ci îi înconjurau din toate părţile flăcările, scântei săreau pe răni şi muşcau din ele mai cu cruzime decât o fiară sălbatecă; cu toate acestea ei, ca nişte oameni de otel, cari văd petrecându-se acestea în corpuri străine, stăruiau în cuvintele mărturisirii lor, cu bărbă¬ţie si cu curajul cuvenit lor, rămâneau neschimbători prin toate încercările, şi arătau cu stră¬lucire bărbăţia lor şi harul lui Dumnezeu.

Aţi văzut de multe ori la răsărit, când soarele răsare si sloboade raze la fel cu sofranul?

Tot aşa erau şi corpurile sfinţilor ca nişte raze la fel cu sofranul. Şiroaie de sânge curgeau din toate părţile corpurilor lor si luminau trupurile lor mai mult decât luminează soarele cerul, îngerii, când vedeau acest sânge, se bucurau, de¬monii se înfricoşau si însuşi diavolul se cutremura.

Ceea ce se vedea nu era numai sânge, ci sânge mântuitor, sânge sfânt, sânge vrednic de ceruri, sânge care udă necontenit plantele cele bune ale Bisericii. Diavolul a văzut sângele şi s’a înfricoşat, căci şi-a amintit de celălalt sânge al Stăpânului.

Din pricina sângelui Dom¬nului a curs si sângele mucenicilor. Căci din momentul în care coasta Stăpânului s’a îm¬puns, vezi nenumărate coaste împunse.

Cine voind oare să se facă părtaş patimilor Stăpâ¬nului şi să se asemene morţii lui Hristos nu şi-ar fi lepădat cu multă plăcere hainele ca să intre în aceste lupte?

Răsplătirea este îndestu¬lătoare, cinstea este cu mult mai mare decât durerile, ia,r răsplata covârşeşte luptele chiar înainte de a intra în împărăţia cerurilor. Aşa dar să nu ne înfricoşăm când auzim că cutare a suferit mucenicia, ci să ne înfricoşăm când au¬zim că cutare s’a moleşit si a pierdut astfel de premii ce-i stăteau înainte.

Iar dacă vrei să auzi şi pe acelea primite de mucenici după aceste lupte, apoi trebue să ştii ca nici un cuvânt nu poate să le înfăţişeze.

Apostolul spune că ”nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s’au suit acelea pe care le-a pregătit Dumnezeu celor cari Il iubesc pe El”.

Nimeni dintre oa¬meni nu L-a iubit aşa de mult pe Hristos ca mucenicii.

Totuşi nu vom tăcea prin faptul că măreţia bunătăţilor gătite mucenicilor covârşe¬şte cuvântul si mintea, ci vom încerca să vă ară¬tăm, destul de slab, atât cât este cu putinţă nouă să spunem, iar vouă să auziţi, fericirea ca¬re i-a primit acolo.

Am spus: destul de slab, de¬oarece numai aceia cari s’au bucurat de această încercare o vor cunoaşte lămurit. Mucenicii su¬făr într’o clipeală de timp aceste dureri cumplite şi nesuferite; dar după izbăvirea de aici se urcă la ceruri, mergând înaintea lor îngerii, iar arhan¬ghelii făcându-le suită, îngerii şi arhanghelii nu se ruşinează de ei, ci ar prefera să facă to¬tul, pentru ei, pentru că şi aceia au preferat să sufere toate pentru Stăpânul lor Hristos.

Când mucenicii se urcă la cer, toate acele sfinte pu¬teri aleargă împreună cu ei. Dacă atunci când soseşte în oraş atleţi străini, tot poporul se re¬varsă de pretutindeni şi inconjurându-i exami¬nează cu atenţie vigoarea mădularelor lor, cu cât mai mult, când urcă la ceruri atleţii evla¬viei, vor alerga împreună îngerii şi se vor re¬vărsa de pretutindenea toate puterile cele de sus ca să le examineze cu atenţie rănile lor.

Şi-i primesc şi-i îmbrăţişează pe toţi cu multă bucurie, ca pe nişte viteji, cari se întorc din război si din luptă cu multe trofee şi victorii. După aceea îi duc cu mult alai la Impăratul cerurilor, la scaunul acela plin de multă slavă, unde sânt Heruvimii si Serafimii.

După ce ajung acolo şi după ce se închină, Celui care stă pe scaun, se bucură de mai multă primire decât de la îngeri si de la arhangheli. Domnul nu-i pri¬meşte ca pe robi (deşi si aceasta este cea mai mare cinste şi nu se poate găsi alta asemenea ei), ci ca pe prieteni ai Lui. Căci zice Domnul: „Voi sânteţi prietenii mei!”

Şi pe bună dreptate, căci El iarăşi spune: „Mai mare decât aceasta nimeni nu are oa cineva să-şi pu¬nă sufletul lui pentru prietenii lui”.

Aşa dar de vreme ce mucenicii au arătat cea mai mare dragoste, Domnul îi primeşte, iar ei se bucură de slava de acolo, se unesc cu corurile şi iau parte la cântările cele de taină. Căci dacă atunci când erau în trupuri luau parte la acel cor în timpul împărtăşirii tainelor, cântând împreună cu Heruvimii cântarea cea întreit sfânta, după cum voi cei iniţiaţi ştiţi, cu atât mai mult acum participă la acele strigăte de bucurie, după ce au primit cu multă încredere pe împreună corişti.

Nu vă înfricoşaţi oare de mucenicie înainte de a auzi acestea?

Nu doriţi oare acum muceni¬cia?

Nu vă pare rău oare că acum nu mai este timp de mucenicie?

Cu toate acestea să ne exer¬cităm ca în timp de mucenicie.

Ei au dispretuit viata; tu dispretuieste desfatarea.

Ei au aruncat in foc trupurile; tu arunca banii in mainile săracilor.

Ei au calcat peste carbuni; tu stinge flacara poftei.

Impovărătoare sant acestea, dar şi folositoare.

Nu te uita la greută¬ţile de acum, ci la bunătăţile viitoare; nu te uita la greutăţile ce-ti stau în faţă, ci la bunătăţile nădăjduite; nu la patimi, ci la premii; nu la nevoinţe, ci la coroane; nu la sudori, ci la răs¬plătiri ; nu la suferinţe, ci la răsplăţi; nu la focul care arde, ci la împărăţia care stă înain¬te; nu la muncitorii cari stau împrejur, ci la Hristos care încununează.

Cea mai bună metodă şi cea mai uşoară cale către virtute este a nu te uita numai la oste¬nele, ci si la premiile unite cu ostenele: nu te uita la ele în chip separat.

Aşa dar când vei voi să dai milostenie, nu te uita la cheltuiala ba¬nilor, ci la strângerea dreptăţii.

„A risipit, a dat săracilor, dreptatea lui rămâne in veacul veacului”.

Nu te uita la bogăţia care se de¬şartă, ci uită-te la vistieria care creşte.

Dacă vei posti, nu te gândi la traiul rău care vine din post, ci la odihna care răsare din traiul cel rău.

Dacă vei priveghea rugându-te, nu te uita la oboseala care vine din priveghere, ci gânde-şte-te la încrederea, care răsare din rugăciune.

Tot astfel fac şi soldaţii; nu se uită la rane, ci la răsplăţi; nu la junghieri, ci la victorii; nu la morţii cari cad, ei la vitejii încununaţi.

Tot astfel si cârmacii corăbiilor văd înaintea valu¬rilor porturile, înaintea naufragiilor afacerile ce le fac pe mare, înaintea greutăţilor de pe mare bunătăţile ce le au după ce traversează marea.

Aşa fă şi tu; gândeşte-te ce lucru bun este ca în adâncul nopţii, când toţi oamenii, fia¬rele şi dobitoacele dorm, când totul este cuprins de o linişte adâncă, atunci numai tu să fii treaz si să stai de vorbă cu încredere cu Stăpânul de obşte al tuturora!

Imi vei spune poate: Dar somnul este dulce!

Nimic însă nu-i mai dulce decât rugăciunea!

Dacă vei vorbi cu el în deo¬sebi vei putea săvârşi multe, căci nimeni nu te supără, nimeni nu te îndepărtează de rugă¬ciune ; şi timpul îţi este într’ajutor ca să dobân¬deşti ceea ce vrei.

Când eşti culcat pe aşternut moale şi te leneveşti să te scoli şi te întorci pe partea cealaltă, gândeşte-te la mucenicii de azi cari au stat pe grătar de fier? N’aveau aşezat sub ei aşternut, ci dedesubtul lor erau aşternuţi cărbuni aprinşi!

Aici voesc să termin cuvântul pentru ca să plecaţi de aici având proaspătă şi înfloritoare amintirea grătarului si să vă adu¬ceţi aminte de el ziua şi noapte. Dacă am avea în minte pururea grătarul acela, chiar dacă ne-ar ţinea nenumărate legături, vom putea pe toate cu uşurinţă să le rupem şi să ne sculăm la rugăciune.

Să zugrăvim dar pe latul inimii noastre nu numai acel grătar, ci şi pe celelalte munci ale mucenicilor. Si după cum cei cari înfrumuse¬ţează casele lor, le împodobesc peste tot cu zugrăveli înflorite, tot astfel şi noi pe pereţii min¬tii noastre să zugrăvim muncile mucenicilor.

Zugrăveala caselor este nefolositoare, dar aceasta are câştig; n’are nevoie de bani, nici de cheltuială, nici de vreun meşteşug, ci în locul tuturor este destul să se folosească de râvnă si de o gândire vitează şi trează şi prin ele, ca, prin cea mai îndemânatecă mână, să zugră¬vească muncile lor.

Să zugrăvim aşa dar în su¬flet pe cei cari au fost aşezaţi pe tigăi de fript, pe cei cari au fost întinşi pe cărbuni aprinşi, pe cei aruncaţi în căldări de fiert, pe cei înecaţi în mare, pe cei strujiţi, pe cei întinşi pe roată, pe cei aruncaţi în prăpastie, pe cei cari s’au lup¬tat cu fiarele sălbatice, pe cei duşi în râpi adânci şi în sfârşit pe cei cari şi-au sfârşit viata aşa cum fiecare a avut parte, ca prin varietatea acestei picturi, făcându-ne strălucitoare casa noastră, să o facem locaş potrivit Impăratului cerurilor.

Dacă Domnul va vedea astfel de pic¬turi în mintea noastră, va veni împreună cu Tatăl şi-şi va face locuinţă în noi împreună cu Duhul Sfânt.

Mintea noastră va fi atunci casă împărătească şi nici un gând ne la locul lui nu va putea să intre în ea, de vreme ce amintirea mucenicilor se află în noi pururea ca o pictură înflorită, slobozind multă strălucire, iar Dumnezeu, Impăratul tuturora, trăind pururea în noi. Astfel dar primind pe Hristos încă de pe pământ, vom putea, după plecarea de aici, sa fim primiţi în corturile cele veşnice, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care Ta¬tălui slava împreună cu Sfântul şi de viaţă fă¬cătorul Duh, în vecii vecilor, Amin.

Cititi va rog si:

In timpul torturilor, mucenicul nu simte chinurile cumplite, ci ii sunt mai dulci ca mierea

IMPORTANTA IERTARII: Un preot nu l-a iertat pe fostul sau prieten mirean si astfel a ajuns sa se lepede chiar inainte de a lua cununa muceniciei …

Martiriul Sfintilor Mucenici pomeniti astazi. SALBATICIA PRIGONITORILOR NU ARE MARGINI

Unii dintre noi vom fi prigoniti, torturati si ucisi chiar de catre parintii, fratii sau prietenii nostri …

Șef olimpic: „MICROCIPAȚI sportivii «CA PE CÂINI» ca să renunțe la dopaj” —

Șef olimpic: „MICROCIPAȚI sportivii «CA PE CÂINI» ca să renunțe la dopaj”

Iata ce putem citi la Microchip athletes ‘like dogs’ to stop doping, says Olympians’ chief de pe The Telegraph, traducerea OrtodoxInfo:

Mike Miller, directorul executiv al Asociației Mondiale a Olimpicilor, oferă un punct de vedere controversat.

Toți atleții ar trebui să fie microcipați precum câinii pentru a preveni dopajul, a propus unul dintre directorii sportivi de frunte ai țării.

Mike Miller, directorul executiv al Asociației Internaționale a Olimpicilor și director al Asociației Agenților de Fotbal – precum și fost director executiv al Comisiei Internaționale de Rugby (acum World Rugby) – a declarat că se apropie tehnologia ce ar putea permite unui implant să urmărească atât mișcările persoanelor cât și detectarea substanțelor de augmentare a performanței în organism.

„Ne cipăm câinii”, a spus în cadrul unui Forum Media din Westminster pe tema integrității și responsabilității în sport.

„Suntem pregătiți să facem asta și nu se pare că le aduce vreo vătămare. Atunci, de ce nu am fi pregătiți să ne cipăm pe noi înșine?”

Admițând că „nu este un Steve Jobs”, omul în fruntea organizației ce se laudă că reprezintă peste 100.000 de sportivi olimpici în viață, a solicitat de asemenea ca sportivii care se dopează să fie eliminați pentru totdeauna din competițiile sportive.

„Trebuie să ne păstrăm avansul în fața trișorilor”, a mai zis.

„Sunt de părere că pentru a opri dopajul trebuie să ne cipăm atleții cu cea mai avansată tehnologie disponibilă. Unii spun că asta înseamnă o invadare a vieții private. Ei bine, e un club iar cui nu-i convine și nu vrea să urmeze regulile clubului, nu e obligat să se înscrie în el.”

Subliniind că aceasta e doar o opinie personală, nu cea a Asociației, a mai adăugat:

„Tehnologia nu a ajuns încă acolo, dar nu e departe.”

„Problema cu actualul sistem anti-doping este că el ne poate spune doar dacă în momentul efectuării testului există sau nu substanțe interzise în organismul sportivului. Noi avem însă nevoie de un sistem care să ne confirme că sportivul nu a folosit niciodată substanțe interzise, astfel că dacă există modificări ale markerilor, ele să fie detectate.”

„Unii spun că nu ar trebui să facem asta oamenilor. Păi, noi suntem un popor care iubește câinii; câinilor le-o facem. Suntem pregătiți să le-o facem și nu pare să-i afecteze. De ce nu suntem pregătiți să ne implantăm cipuri și nouă înșine?”

Miller, care a fost președintele Comitetului Internațional de Rugby pentru un deceniu, până în 2012, nu este prima persoană care propune microciparea sportivilor în lupta împotriva dopajului în sport.

Atenția a fost îndreptată până acum spre a stabili dacă ar trebui monitorizată în permanență mișcarea sportivilor, permițând celor care îi testează să îi localizeze imediat sau să se bazeze pe rapoartele zilnice ale sportivilor despre locul în care se află la o anumită oră, așa cum prevăd acum regulile de prelevare a probelor în perioadele din afara competițiilor.

Însă cu toate că asta ar simplifica actualul sistem pentru toți cei implicați, apar probleme majore privind dreptul la o viață privată și chiar la binele general al sportivilor, având în vedere recenta avalanșă de scurgeri de informații și date medicale produsă de hackerii ruși.

Șeful Agenției Anti-Doping Britanice (UKAD), Nicole Sapstead, este sceptică în ceea ce privește propunerile lui Miller.

„Sunt binevenite descoperirile tehnologice verificate care să ne ajute în lupta anti-doping,” spune ea.

„Totuși, cum putem fi siguri că acest sistem nu poate fi spart sau că poate monitoriza toate substanțele și metodele de pe listă? Este vorba și de a lovi într-un echilibru între dreptul la o viață privată și nevoia de a demonstra că ești curat.”

„Vom încuraja activ cercetarea pentru a dezvolta noi tehnologii care să ajute organizațiile anti-drog să-și îndeplinească obiectivele.”

Vorbind la acelasi forum, Sapstead a arătat modul în care dopajul și situația materială și de sănătate a sportivului sunt legate.

Făcând referire la un caz care includea și acuzații de „abuz domestic”, ea a mai spus:

„Pentru mine este destul de clar că atunci când este vorba de abuz, de intimidare sau doar o presiune uriașă pe un sportiv să reușească, asta crește imediat riscul de dopaj sau tentația de a se dopa.”

„Ar trebui să fim conștienți de acest risc, mai ales atunci când vorbim de sportivi foarte tineri și foarte vulnerabili sau de sportivi aflați la apusul carierei.”

Ea a mai adăugat:

„Ceea ce la început pare a fi un caz anti-doping, după investigații mai amănunțite se dovedește a fi o problemă privind situația generală a sportivului.”

„Am descoperit că este vorba de hărțuire și intimidare și avem cazuri trimise către poliție și către forurile sportive.”

„În principal, situația sportivului este influențată de droguri recreaționale, suplimente alimentare și analgezice.”

„UKAD a instrumentat și înaintat autorităților 17 cazuri în ultimele 12 luni, determinate clar de probleme privind situația materială și de sănătate a sportivilor.”

NOTĂ OrtodoxINFO:
Citiți vă rog și:

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei
Broasca la fiert si cei care accepta cipul
PRIMA clădire din România cu intrare DOAR pe bază de IDENTIFICARE BIOMETRICĂ
Tehnologia antihristului în Rusia: PLATA biletului pentru transportul în comun se face și în baza CIPULUI IMPLANTAT
SEMNUL FIAREI PENTRU TOATĂ LUMEA: Microsoft și ONU vor să ofere CĂRȚI DE IDENTITATE DIGITALE pentru PERSOANELE FĂRĂ ACTE

SERPEASCA: Nu va preocupati de SFARSITUL VREMURILOR, preocupati-va de sfarsitul vostru. Sa va preocupati de SFARSITUL VREMURILOR doar cand apar Profetii Enoh si Ilie —

SERPEASCA: Nu va preocupati de SFARSITUL VREMURILOR, preocupati-va de sfarsitul vostru. Sa va preocupati de SFARSITUL VREMURILOR doar cand apar Profetii Enoh si Ilie

Cam asta ne spun multi. Si e o vorba serpeasca, indiferent daca cei ce o spun sunt sau nu marionetele papusarior.

Cand discutati cu astfel de oameni, veti observa ca prima parte vine intotdeauna la pachet cu vorba: “luati cipul caci nu e nici o problema”. Ba de multe ori vine la pachet si cu:

Si ce e nou cu masoneria asta? Mereu au fost unii care au vrut puterea.
Si ce daca Guvern Mondial? N-au fost mereu imperii?
Ce aveti cu ecumenismul? Nu trebuie sa fim una?
Si tot din astea.

Iar toate acestea pentru ca doar nu degeaba ii invata dracul sa zica ca nu trebuie sa ne preocupam de semnele vremurilor apocaliptice.

Dar mai ales pentru a nu ne gandi la avertizarile Sfintior Parinti si ale marilor duhovnici ce s-au tot straduit sa ne explice ce si cum cu ANTIHRISTUL. Pentru ca uneltele diavolului vor neaparat ca noi sa fim cat mai nepregatiti atunci cand va veni acela. Caci acela cand va veni va fi aproape irezistibil, mare aducator de iubire si pace pe pamant si mare factor minuni. Deoarece:

ANTIHRIST inseamna CEL CE ESTE IN LOC DE HRISTOS

Iar completarea aia de la prima vorba cum ca “preocupati-va de sfarsitul vostru” vrea sa-i dea respectivului vorbitor, asa, un aer de cumintenie, de duhovnicie. Adica ei au treaba cu lucrurile inalte, noi pe jos cu teoria conspiratiei.

Doar ca oricum la sfarsitul fiecaruia e dator sa se gandeasca orice crestin de 2 000 de ani incoace. Ba mai mult, nu inseamna ca daca te uiti cu luare aminte in jur la semnele premergatoare venirii uraciunii pustiirii, atunci nu te mai preocupa judecata particulara si mantuirea. E o ineptie.

Cat priveste venirea Profetilor Enoh si Ilie, acesta nu e in categoria semnelor. Caci venirea lor nu inseamna ca vremurile apocaliptice apar la orizont si nici macar ca sunt deja la usi. Venirea lor se va petrece fix in miezul vremurilor apocaliptice, adica daca-i astepti intai pe ei sa vina, deja e prea tarziu …

Sfintii Prooroci ILIE si ENOH vor veni inaintea lui ANTIHRIST sau in timpul lui ANTIHRIST? Ii asteptam intai pe ei ca sa ne trezim sau va fi deja aproape prea tarziu?

Schema distrugerii rezistentei anti cip este folosita pentru a distruge si miscarea anti ecumenista: MISIUNEA SERPEASCA a blogului “CUVANTUL ORTODOX” / Ce spunea parintele JUSTIN PARVU? / NU PLECAM DIN BOR, ci NU MAI POMENIM IERARHII. Dar de cand? —

Schema distrugerii rezistentei anti cip este folosita pentru a distruge si miscarea anti ecumenista: MISIUNEA SERPEASCA a blogului “CUVANTUL ORTODOX” / Ce spunea parintele JUSTIN PARVU? / NU PLECAM DIN BOR, ci NU MAI POMENIM IERARHII. Dar de cand?

In luna iulie, in ziua a douazeci si cincea, adica astazi, pomenirea Sfintilor 165 de parinti, ce s-au strans la al V-lea Sinod Ecumenic în Constantinopol

Si tot astazi, pomenirea Cuvioasei Olimpiada diaconita din Constantinopol.

Cititi va rog detalii la:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1469404800

Acela e exemplu despre cum ar trebui sa fie un Mare Sinod. Si Sfant.

Util si exemplul vietii Cuvioasei Olimpiada, ce a patimit greu caci l-a aparat pe Sfantul Ioan Gura de Aur, cel prigonit la randul sau de niste pigmei, tot astfel cum si astazi tot niste pigmei prigonesc Marturisitorii.

Printre pigmeii zilelor noastre sunt si cativa ce apartin de o foarte eficienta dar nociva specie de serpi, deoarece lucreaza din interior, figurand a fi in tabara cea buna. Si multi gura casca ii urmeaza, caci, vedeti voi fratilor, daca ii explici unui betiv sa se lase de bautura, s-ar putea sa inteleaga, dar ii va fi tare greu. Daca vine insa sarpele si ii spune ca intr-adevar bautura e rea, dar ca nu are rost sa se lase acum, ci doar cand ajunge in faza de alcoolism cronic, e aproape sigur ca betivul va urma sfatul sarpelui. Nefericita alegere, caci o data ajuns in alcoolism cronic, daca te lasi, dai in delirium tremens, asta daca te mai poti lasa …

Asa au lucrat, de exemplu, in chestiunea cipurilor, cei de la Razboi intru cuvant, actualmente Cuvantul Ortodox:

Dovezile ca RAZBOI INTRU CUVANT A DEZBINAT MISCAREA ORTODOXA ANTI CIP si ca ei au inceput atacurile furibunde impotriva celor ce indeamna la a nu fi acceptate documentele cu cip

Adica recunosteau ca nu-s bune cipurile, dar isi si indemnau cititorii sa nu exagereze cu refuzul lor, pe motiv ca “nu suntem conditionati in credinta de primirea buletinelor”:

Serpeasca de la RAZBOI INTRU CUVANT: „teoria pre-pecetii frizeaza erezia”

Cu alte cuvinte, se inregimentasera si ei in grupul celor ce smintesc incepatorii cu “invatatura”: pana nu-ti cere nimeni sa te lepezi, nu-i nici o problema.

666 si LEPADAREA

Cum unii dintre cititorii lor mai indrazneau sa-i mai intrebe care ar fi totusi limita acceptarii cipurilor, au trasat cei de la Cuvantul Ortodox si un hotar dincolo de care cica ei nu vor trece: implantul cu cip. Doar ca noi cei de pe aici credem ca dupa ce ai ajuns deja la acel hotar devii fix precum broasca pusa la fiert:

Broasca la fiert si cei care accepta cipul

Chiar daca absolut toti marii duhovnici ne indemnau sa nu asteptam pana la final, ci sa incepem sa refuzam categoric inca de pe acum si documentele cu cip, iata ca ei isi invatau cititorii taman altceva. Si evident ca multi i-au urmat, ca in exemplul cu betivul, caci, nu-i asa, e greu in viata fara cip si dulce tare-i amanarea.

Aceeasi schema aplicata atunci in chestiunea cipului o repeta in ultima vreme si in discutiile despre Marele Sinod. Si, evident, au tras si in chestiunea ecumenismului un hotar dincolo de care preotii pot sa nu-i mai pomeneasca pe Ierarhi: cand acestia se vor impartasi din acelasi potir cu ereticii …

Si au “argumentat” ei in acest sens cu o presupusa spusa a parintelui Justin Parvu. Mare tupeu. Acum cica il asculta, dar cand marele duhovnic ne indemna sa nu luam documentele cu cip iata ce faceau cei de la Cuvantul Ortodox, fost Razboi intru cuvant:

N-AM VRUT SA LOVESC IN PARINTELE IUSTIN PARVU. Punct

Edificator e articolul lor http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/23/cazul-de-la-schitul-oituz-intreruperea-pomenirii-ips-ioachim-bacauanul-de-catre-ieromonahii-macarie-banu-si-atanasie-parfenie-cum-a-reactionat-arhiepiscopia-romanului/ din care voi cita finalul:

Nota noastra

ACTUALIZARE:

Ca sa nu fie loc de interpretari, precizam aici pozitia noastra:

Relativ la intalnirea de la Creta, prezentata drept Sfantul si Marele Sinod, suntem in acelasi cuget cu IPS Hierotheos Vlachos, IPS Atanasie de Limassol, IPS Neofit de Morfou, ale caror atitudini le-am reflectat pe larg pe siteul nostru (iar altii au furat textele muncite de noi, pentru a-si forma credibilitate). Acelasi lucru este valabil si cu privire la documentul ecumenist, despre care ne-am pronuntat deja in mod explicit.

Cu privire la cum se cuvine sa reactionam, noi suntem de parere ca, inainte de a discuta despre intreruperea pomenirii, trebuie parcurse mai multe etape si stabilite alte obiective. Astfel, intai si intai, ar fi benefica o dezbatere in interiorul Bisericii, in manastiri si parohii, cu privire la acest Sinod si la documentele sale. Apoi, consideram ca un obiectiv realist trebuie sa fie solicitarea ca documentele discutate si aprobate, partial, la Creta, sa nu aiba statut de documente panortodoxe sau sinodale. Printre motivele ce trebuie invocate se numara si cel al naturii controversate si ambigue al documentului ecumenist (Relatiile Bisericii cu ansamblul lumii crestine). Asa cum am precizat deja, cea mai buna solutie este renuntarea totala la acest document. Cererea acestor lucruri se poate face inclusiv printr-un memoriu, eventual dupa modelul episodului Corneanu din 2008. In fine, consideram importanta si consultarea altor episcopi si a Sfintei Chinotite a Muntelui Athos in privinta acestor chestiuni.

TEXTUL INITIAL:

Parerea noastra este ca decizia celor doi ieromonahi de la Schitul Oituz este pripita, hazardata, nefundamentata, iar argumentatia folosita de staretul Macarie e cam prolixa si neconvingatoare, chiar daca faptele si conceptiile amintite acolo sunt condamnabile. Sunt amestecate mai multe motive, de-a valma, desi pretextul ar fi documentele semnate la Sinodul din Creta, cu toate ca niciunul din episcopii participanti la intalnire, care au contestat, ulterior, Sinodul si au refuzat sa semneze documentele sale, nu au incetat comuniunea cu intaistatatorii lor sau cu Patriarhul Ecumenic.

Asadar, cauza intreruperii pomenirii ar fi, in principal, ecumenismul (este evocata si necaterisirea unui presupus ieromonah mason), insa, oricat de condamnabil este acesta in ideologia si actiunile sale, este, oare, suficienta invocarea sa pentru o decizie de asemenea gravitate? Pana la urma, unde tragem linia? Ne aducem aminte ca parintele Iustin Parvu, spre exemplu, a dat un reper foarte clar pentru depasirea limitei compromisurilor de credinta:impartasirea din acelasi potir:

Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau: „Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?” Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni.

Nu ne aflam aceasta situatie, oricat de problematice ar fi documentul de la Creta si oricat de ecumeniste si relativiste sunt conceptiile unora dintre ierarhi (IPS Ioachim se califica, din pacate, la acest statut).

Asadar, nu, nu credem ca e suficient ecumenismul pentru intreruperea pomenirii. Si stilistii evoca ecumenismul pentru a justifica mentinerea schismei, ca si fostul parinte Nichita de la man. Brancoveni, care a actionat mult mai extrem, pentru a da un exemplu mai recent de provocare a unei schisme. Sa nadajduim, insa, ca deznodamantul acestei situatii va fi altul. Totusi, cei doi parinti au recurs la intreruperea pomenirii ierarhului, nu la masuri mai radicale care ar putea avea consecinte canonice mai grave.

Decizia IPS Ioachim de a nu lua masuri este una buna. Actiunea in forta ar pune paie pe foc. Insa e foarte neinspirata, chiar aberanta, apararea ecumenismului facuta de oamenii sai care au vorbit presei. S-a ajuns chiar la invocarea necesitatii ecumenismului din cauza islamismului agresiv, intr-o antilogica …antologica! Adica fix ecumenismul era solutia pentru a nu se mai intampla acte ca cel de la Nisa sau pentru a domoli turbarea jihadistilor ISIS! In plus, chestiunea cu ecumenismul poate se vede diferit de la Roman, sau poate IPS Ioachim nu a fost atent la discutiile dintre PF Daniel si promotorii documentului ecumenist de la Creta, insa realmente apologia ecumenismului este cu totul depasita, pe langa faptul fundamental ca e gresita si antiortodoxa.

Comentariu saccsiv:

Observati repetarea schemei? Zic ei ca ecumenismul nu e bun si nici Marele Sinod, insa dupa parerea lor nici atat de catastrofice nu sunt, incat preotii sa nu-i mai pomeneasca pe Ierarhi. Si trag si o linie dincolo de care preotii pot sa nu-i mai pomeneasca pe Ierarhi: impartasirea din acelasi potir cu ereticii.

Doar ca ce sa vezi? Pentru papusarii ecumenismului aceasta impartasire din acelasi potir nici nu trebuie neaparat sa aiba loc. Poata chiar sa vina si ANTIHRSITUL si ea sa nu se petreaca. Caci ecumenismul pare un ghiveci, un amestec de religii, doar la o privire rapida. La o analiza mai aprofundata se poate usor observa ca e de fapt un soi de uniune in care fiecare e cu a lui dar drumurile fiecaruia duc la acelasi Dumnezeu. Doctrina asta e arhisuficienta pentru a-l accepta toti pe ANTIHRIST. Nu e necesar ca islamistul sa intre in sinagoga si nici Ortodoxul sa mearga la potirul catolicului. Ba din contra, daca il obligi pe islamist sa se roage in sinagoga s-ar putea sa intampini o acerba rezistenta. Iar papusarii n-au nevoie de o astfel de rezistenta. La ce le-ar folosi, atata timp cat printr-o unitate in diversitate isi ating cu mult mai bine scopul?

Asa ca a astepta momentul impartasirii din acelasi potir e din aceeasi categorie cu asteptarea Sfintilor Ilie si Enoh:

Sfintii Prooroci ILIE si ENOH vor veni inaintea lui ANTIHRIST sau in timpul lui ANTIHRIST? Ii asteptam intai pe ei ca sa ne trezim sau va fi deja aproape prea tarziu?

Sau altfel spus a astepta acel moment e ca in bancul ala cu homosexualii:

Un om, pe inserat, intra intr-o padure sa caute ciuperci. Si merge si tot merge pana da de o tablita pusa pe un pom, cam la inaltimea ochilor, pe care scrie “Atentie! Homosexuali.”.

Nu se intoarce. Se face oleaca mai intuneric. Da de o alta placa, pusa pe un pom cam la nivelul pieptului: “Atentie! Homosexuali.”.

Nici acum nu face cale intoarsa, isi zice ca mai e timp, mai importante sunt ciupercile. Se afunda si mai tare in padure. Vede iar o placa, de asta data la nivelul abdomenului: “Atentie! Homosexuali.”.

Acum se sperie. S-a facut deja noapte. Incepe sa bajbaie un drum de intoarcere. Se rataceste. Il apuca groaza. Incepe sa fuga si fuge si fuge, tot lovindu-se de pomi. La un moment dat parca vede ceva la radacina unui copac. Se apleaca sa vada. Nu vede. E prea intuneric. Se forteaza. E o placa. E ceva scris pe placa. Nu vede. Se chioraste. In sfarsit desluseste ce scrie pe placa: “E prea tarziu.”.

La rubrica lor de comentarii se petrec lucruri si mai interesante. Iata de exemplu ce zic la un moment dat cei de la Cuvantul Ortodox:

“De ce nu exista rabdare pana cand isi exprima Chinotita pozitia? Adica Muntele Athos, nu cativa parinti care semneaza memorii facute de mireni din Romania pentru ca ei insisi isi recunosc nestiinta teologica (cazul e real).”

Asta-i serpeasca din aia, venita direct din fundul Iadului. Caci ei stiu ca Chinotita aproape sigur nu va intrerupe pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Iar ceilalti parinti, nu-i asa, nu sunt decat niste bieti aiuriti …

Tot la rubrica lor de comentarii a indraznit sa scrie si Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu:

Nu exista nici un ”caz” Oituz (într-un sens voit patologic, conform articolului de mai sus), ci este vorba de constiinta vie a membrilor Bisericii, lucru care lipseste pe la noi aproape cu desavarsire. Astea sunt roadele a 50 de ani de comunism si 27 de ani de ecumenism!
Daca ar fi un ”caz”, atunci scrisoarea athonita de înmcetare a pomenire a arhiereziarhului Bartolomeu ecumenistul, semnata de peste 55 de monahi aghioriti ce este? O sa facem ”caz” si de Athos? La părintele Gavriil – primul semnatar al ei – vin zilnic mai multi pelerini decat la absolut orice manastire din Athos (între 300-500), ca să audă CUVÂNTUL ADEVĂRULUI, nu baliverne popești sau arhierești ecumeniste, de care e plină lumea.
Intalnirea din Creta a fost MAREA APOSTAZIE de care vorbeau Sfintii din ultimele doua secole. Iar ”dragostea” ecumenista, manifestata inlauntrul Bisericii ca mârâială, amenințare, persiflare, șantaj, jignire, calomnie, înscenări etc arată că panoplia ecumenismului e purtată în spate de satana însuși, iar ortodocșii somnolenți și ”liniștiți”, neimplicați, nemărtusiritori, sunt din păcate sub copita lui.
Cinste ție, părinte Macarie, FERICIT ești că te-ai delimitat de erezie și eretici, că nu iei seama la popii simoniaci care au împânzit țara aceasta. Hristos să te bucure întru purtarea Crucii Sale!
Cu prietenie, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
PS – semnez cu titlul de doctor nu din mândrie, ci pentru a mărturisi că a fi doctor în teologie ortodoxă nu înseamnă a fi ecumenist, cum e moda azi, desigur fără a generaliza. Cum îmi spunea un duhovnic de-al meu – părinte, vei da seama toată viața și î veșnicie dacă ai purtat cu cinste sau nu acest titlu de cinste.

Si iata ce i se raspunde:

admin

@Pr Ciprian:

Iubite parinte,

Un om cultivat ca dvs ar fi trebuit sa stie ca termenul de “caz” se foloseste tocmai pentru a trata neutru un fenomen sau un eveniment deosebit. Nu se foloseste in sens patologic decat daca in mod explicit este pusa o stampila de acest gen. Or noi am aratat clar ca tratam neutru problema, aratand FAPTELE: intreruperea pomenirii si reactia Arhiepiscopiei. Opinia noastra nu este in titlu, ci in “Nota noastra”. V-am fi recunoscatori ca, in numele omeniei, sa nu ne mai faceti procese de intentie si sa nu va mai rastiti la noi, fie si virtual, caci nu se cade si nu convingeti pe nimeni decat, eventual, ca va aflati intr-o stare mai entuziasta decat e …cazul.

Apoi, sa stiti ca nu exista nicio scrisoare “athonita”. Exista scrisoarea unor “athoniti”. haideti sa nu umblam cu doua masuri si sa scoatem ochii altora pentru cum folosesc cuvintele, iar noi insine sa le folosim inducand informatii neconfirmate, ca sa nu zicem false. Asadar: exista o scrisoare si o atitudine la care s-au raliat mai multi parinti athoniti, dar care NU reprezinta punctul de vedere al Sfintei Chinotite. Noi nu ne regasim si nu avem incredere in acea scrisoare, ci asteptam punctul de vedere al Sfintei Chinotite, sau macar al unei manastiri athonite. Altfel, argumentul fluxului de pelerini nu stiu daca e chiar un argument…

Poate ca intalnirea de la Creta a fost marea apostazie, nu stim, noi nu o vedem chiar asa, ci mult mai complicata. Insa pana una alta si inainte de asta, poate ar trebui sa lamurim si sa cerem lamuriri cu privire la statutul acesteia, pentru ca NU E CLAR DACA E SINOD SAU INTALNIRE OARECARE. Ceea ce inseamna ca inclusiv STATUTUL DOCUMENTELOR DIN CRETA e neclar. Ia sa cerem noi manastirilor din Romania sa condamne documentul ecumenist de la Creta, sa vedem, se va intampla ceva impotriva lor? Sau macar o manastire sa declare ca nu e de acord cu acel document si sa il declare neconform dogmei si ecleziologiei ortodoxe. Sau macar sa declare parintii si preotii care dau pe afara de curaj ca se raliaza pozitiei exprimate a episcopului Macarie. Dar nu, la noi nici macar nu exista acest gand! Nu, ne repezim iute si cu un mare curaj sa dam direct de pamant cu apostatii si sa cerem intreruperea pomenirii, sarind peste trepetele cerute nu doar de acrivie si de discernamant, dar si de decenta. Nu ne mai complicam cu lucruri grele care ne rapesc slava de marturisitori, cum ar fi sa ne sfatuim cu fratii, cu manastirile, cu ierarhii traditionalisti.

Faptul ca sunteti doctor de teologie nu va ajuta foarte mult, sa ne iertati. Un doctor in teologie ar fi facut nu articolase de infierare a intalnirii de la Creta pe care le poate scrie orice mirean fara studii superioare, cum se intampla (e plin netul de asa ceva), ci munca de documentare, de pilda, despre ce inseamna canonul invocat pentru intreruperea pomenirii, care-i deosebirea intre “drept” si “obligatie”, cum a fost aplicat acest canon in istoria Bisericii? Dar, poate, cerem prea mult, pana la urma specializarea dvs poate e cu totul alta decat cea de “canonist” si atunci titlul chiar nu e relevant in aceasta chestiune de fata.

Parintele poate o mai fi zis ceva, dar nu stim ce, caci i se raspunde:

admin

@Pr Ciprian

Bine, ne iertati atunci pentru ironia cu specializarea. Totusi, nu am inteles de ce ati invocat-o…

In rest, multumim pentru stampila si pentru dispret, sa fie primit. In lipsa de argumente, e bun si-un scuipat. Pravoslavnic, nu de oricare.

Pentru cei ce nu stiu de acest parinte:

SA URMAM INDEMNUL preotului. dr. Ciprian-Ioan Staicu: “Să nu ne mai limităm la cinstirea Sfinților închisorilor, ci SA IESIM LA LUPTA prin mărturisire. Loc pentru fricoși în Rai nu există”

In incheiere, sa vedem si care era parerea parintelui Justin Parvu despre Ierarhi, conform articolului Părintele Justin Pârvu despre abaterile dogmatice ale ierarhilor ecumeniști: Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici? de pe Atitudini:

Pentru că tot se vehiculeaza pe diverse bloguri ortodoxe cum ca Părintele Justin Pârvu ar fi avut o anumită pozitie fată de ierarhie si ecumenism, reamintim cititorilor pozitia ferma a Părintelui Justin fata de abaterile dogmatice ale episcopilor. Acesta este de altfel ultimul interviu al Părintelui Justin, acordat Revistei Atitudini, Nr. 28, 2013, Revista ce apartine Fundatiei al carei fondator si presedinte era insusi sfintia sa. In acest interviu Părintele Justin este foarte transant atat in privinta cipurilor, cat si in privinta ecumenismului, atât de transant si indurerat incat Părintele afirmă cu durere: „Mai bine o Biserica impartita decat una ratacita!”. Referitor la intreruperea pomenirii ierarhului, Părintele nu a recomandat aceasta in acea perioada, deoarece era o situatie cu totul diferita, dialogurile ecumeniste, in care se faceau grave compromisuri prin slujirile in comun cu ereticii, nu erau recunoscute la nivel panortodox, adica ne acorda posibilitatea să ne delimităm de abaterile lor, să ne dezicem de ecumenismul lor, cum Părintele a și facut-o de nenumărate ori, prin mărturisiri publice. Acum insa ne aflam in alta situatie, aceea prin care ni se impune ecumenismul drept dogma, suntem obligati sinodal sa recunoastem caracterul apostolic si patristic al ecumenismului, un ecumenism sincretist, iar nu un ecumenism mărturisitor de propovăduire apostolică. Nu! Aceasta diferenta nu se face in textele adoptate la Sinodul din Creta, nu se mentioneaza nicio epitimie, nicio judecata, nicio analiza asupra slujirilor in comun, asupra documentelor compromitatoare semnate in cadrul dialogului ecumenist de pana acum, despre care s-a tot scris, cum ar fi: documentele BEM de la Lima, 1982, Balamand, 1991, Chambessy, 1993, Ravenna, 2007 și toate intrunirile CMB, ce contin grave abateri de la dogma Bisericii. L-am auzit de nenumarate ori pe Parintele Justin afirmand, in cazul in care ierarhul ar fi savarsit vreo erezie cu capul descoperit: „Inchidem portile manastirii, ramanem in Biserica noastra si nu ii mai pomenim! Ei se rup singuri de la Biserica, nu noi”. Da, Parintele Justin nu era de acord cu schisma (adica cu trecerea la alta biserica schismatica), si a luat pozitii publice hotaratoare in aceasta privinta, dar nu si cu ingradirea fata de erezie. Parintele Justin nu a vorbit doar impotriva ecumenismului, ci a vorbit impotriva ereziei de orice fel, iar acest Sinod din Creta din pacate contine si alte erezii, pe care le vom detalia amanuntit ulterior, in afara ecumenismului. Nu lungim acum cuvantul (este nevoie inca de rugaciune si dezbatere pe acest subiect), nu spunem ca acum este momentul intreruperii pomenirii (in acest sens vom expune studiul si marturisirea noastra imediat cum acesta va fi finalizat),spunem doar ca Părintele Justin nu accepta erezia! Exemplificam prin ultimul interviu al Părintelui Justin, cu putin inainte de a trece la Domnul. (Redactia Revistei Atitudini)

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013

Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi.Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma!Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate?

Asta poate şi datorită faptului că unii nu înţeleg pericolul acestor cipuri şi chiar ne acuză pe noi că facem dezbinare în Biserică pentru o problemă care nu este așa de semnificativă şi capitală în mântuirea noastră.

După cum spun și Sfinții Părinți, mai bine o biserică împărţită decât una rătăcită. Cum să nu fie o problemă majoră lucrarea masoneriei azi în lume, că până la urmă aici ajungem, aceasta este în spatele acestui sistem? Cipul nu este altceva decât lucrarea masoneriei și cel mai bun mijloc de a subjuga Biserica şi fiinţa umană, de a o depărta, uşor, uşor, pe nesimţite de Creatorul său. Dacă noi ne facem că nu există acest rău luciferic, masoneria, înseamnă că nu avem răspuns la niciuna din problemele şi necazurile oamenilor de azi. Înseamnă că ne facem că nu vedem nimic rău. Cipul este propaganda masoneriei şi acceptându-l dăm curs şi putere acestei organizaţii dubioase care vrea să îl instaleze pe antihrist ca lider mondial. Dacă oamenii nu conştientizează că sunt societăţi secrete care conduc din umbră, nu vor înţelege nimic. Răul și fărădelegea nu se mai lucrează la lumină, se lucrează în ascuns. Nu mai sunt închisori şi prigoană ca pe vremea comunismului, au altă metodă, de a ne obişnui şi a îndrăgi tehnica şi cipul, care deocamdată par folositoare, ca ei să ne subjuge şi să ne controleze permanent ca într-o închisoare invizibilă, dar cu mult mai puternică.

Cum să nu se descurajeze creştinul simplu când vede că nu mai are susţinere duhovnicească din partea păstorilor duhovniceşti?

Oamenii nu au de ce să se descurajeze, pentru că cei care au fost acolo sunt bine documentaţi şi informaţi şi ştiu ce pericole ne pândesc, aceştia ştiu mai bine decât păstorii lor ce să facă. Și la protest au fost majoritatea intelectuali cu o poziție în societate, medici, profesori, ingineri, și nu doar analfabeți așa cum a vrut să prezinte mass-media. Mă doare sufletul pentru cei care din neştiinţă cad în capcanele şi mrejele acestui sistem antihristic. Sunt sigur că oameni ar fi fost mai mulţi dornici să vină la acest miting, în număr mult mai mare (pentru că, să nu uităm, au fost 1 milion de semnatari împotriva actelor biometrice), dar foarte mulţi dintre aceștia nu au avut un ban să plătească drumul până la Bucureşti, sau poate au avut serviciu sau nu au știut. Şi cine a vrut să fie la datorie a riscat. În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Și poate că mulți nu au știut.

Ce părere aveţi despre ierarhii ortodocşi care, în frunte cu Patriarhul ecumenic, au participat la întronizarea papei dând chiar sărutarea păcii la liturghia lor catolică?

Este o situaţie cum nu se poate mai vitregă, foarte primejdioasă pentru noi, creştinii ortodocşi, şi nu doar pentru ortodocşi, ci şi pentru lumea catolică de altfel care nu cred că are ceva în comun cu evreii şi budiştii şi musulmanii, care au fost invitaţi la întronizarea Papei. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii nostril ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici?

Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creştinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creştine.

….

Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile.

Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

Tot interviul aici

(Interviu aparut in Nr. 28 al Revistei Atitudini)

Comentariu saccsiv:

Alte rataciri ale celor de la Cuvantul Ortodox, fost Razboi intru cuvant:

Despre CIPURI:

Intrebare fundamentala catre fratii de la RAZBOI INTRU CUVANT: luam sau nu luam CARTEA ELECTRONICA DE IDENTITATE cu CIP?

Intrebari la care cei de la RAZBOI INTRU CUVANT TREBUIE SA RASPUNDA

EDIFICATOR – La o intrebare clara, daca vor lua sau nu ACTELE CU CIP, RAZBOI INTRU CUVANT raspund: „Evident ca suntem dispusi sa respectam legile care nu contravin poruncilor dumnezeiesti” … Asadar, LE VOR LUA

Naucitor: RAZBOI INTRU CUVANT considera ca ANTIHRISTUL va fi un OPONENT AL CIPURILOR

Despre: parintele pustnic PROCLU, cei de la RAZBOI INTRU CUVANT si APOLOGETICUM. Ce se urmareste?

Despre ROTHSCHILD, ROCKEFELLER, SOROS, PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI:

RAZBOI INTRU CUVANT si Razvan Bucuroiu ATACA PE CEI CE DEMONSTREAZA ca Mitropolitul Serafim de Pireu are dreptate …

Despre EROAREA CALENDARULUI FACUT DE PATRIARHIE:

Parintele MIHAI VALICA ofera noi dovezi ce atesta eroarea calendarului facut de Patriarhie si sustinut de “teologii” ingamfati

Despre MISCAREA LEGIONARA:

„RAZBOI INTRU CUVANT” resping ideologia, modul de organizare si metodele MISCARII LEGIONARE. Marii duhovnici au fost de alta parere. Ca si in cazul cipurilor …

Despre MASONERIE:

AUDIO: EXCEPTIONAL cuvant al parintelui Amfilohie despre MASONERIE. De ce RAZBOI INTRU CUVANT incearca sa nu-l faca cunoscut?

PROFETIILE spun clar ca SFANTUL MUNTE ATHOS va cadea. A CAZUT deja? Va incepe prin MANASTIREA VATOPED? —

PROFETIILE spun clar ca SFANTUL MUNTE ATHOS va cadea. A CAZUT deja? Va incepe prin MANASTIREA VATOPED?

Foto: http://pelerinajesfantulmunteathos.ro/manastirea-vatopedu-din-sfantul-munte-athos/

In preambul, cititi va rog aceste articole de pe Astradrom:

Un ierarh roman critica pe cei ce au semnat documentele ecumeniste in Creta, in care PS Longhin se adreseaza Ierarhilor semnatari din Creta: “V-ați făcut vânzători de țară, de neam și de Dumnezeu!”.

De la Ferrara-Florenta (1438-1439) in Creta (2016) pe calea apostaziei, in care Părintele Eftimie Mitra explică de ce sinodul din Creta este unul tâlhăresc și propune sa ne rugam pentru indreptarea lucrurilor.

La Oradea preotii au fost mintiti de episcopul lor. Acesta spune bihorenilor ca documentele semnate in Creta nu au abateri de la invatatura Bisericii Ortodoxe.

Acum, sa ne amintim de profetiile despre Sfantul Munte Athos. De exemplu, Sfantul Nil Athonitul, traitor la Muntele Athos, prooroceste zile negre Sfantului Munte, anume pierderea protectiei Fecioarei Maria si ca mama antihristului va fi o preadesfranata: ”Când se va înmulţi farădelegea, se vor aduna toate prihănirile şi necuraţiile lumii şi se vor învistieri într-o necurată fiica a desfrânarii, care va fi locaş al preadesfrânării”.

Pare incredibil pentru unii ca acest loc binecuvantat, care s-a aflat sub protectia Sfintei Fecioare timp de secole, va fi parasit de aceasta in cele din urma:

“Ascultaţi, o, părinţi, iată că v-am spus propovăduirea lui Iona spre pildă, ca cel ce are urechi de auzit să audă şi să nu se întoarcă către altele, spre vătămarea sufletului său. Precum a desluşit acel filosof propovăduirea lui Iona, aşa şi eu vă spun: precum magnetul nu a lăsat fierul, la înălţime de patru vânturi lovindu-se, şi apoi din pricina ruginei l-a lăsat, şi iarăşi, după ce a fost curăţit, l-a ridicat magnetul; aşa este Doamna noastră, de Dumnezeu Născătoarea, Acoperământul binecredincioşilor, că a ţinut muntele acesta până în ziua de astăzi, precum magnetul pe fier. Şi dacă magnetul, fiind lucru neînsufleţit, are atâta putere, oare câtă putere şi tărie şi îndrăzneală are Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea? Singuri vedem cum ţine muntele acesta cu atotţiitoarea putere. Însă cum clatină vântul magnetul ca să lase fierul, aşa se ridică asupra acestui munte neamurile, şi în tot chipul umblă să-l răpească din mâinile Maicii Domnului, dar nu pot. În sfârşit se va lăsa din mâinile ei, nu din pricina slăbiciunii ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru păcatele celor ce locuiesc într-însul; pentru că acestea s-au făcut ca o rugină înaintea Maicii Domnului. Că dacă veţi subţia gâtlejul vostru cu postul, ca pânza, şi veţi usca trupul vostru ca ţârul, dar între voi nu aveţi dragoste şi unire, cu curăţenia trupului vostru, nici un rod al dreptăţii nu aveţi”.

Cititi va rog mai multe la:

Pomenirea Sfantului Cuvios NIL ATHONITUL. Sa ne reamintim de extraordinarele sale PROFETII despre ANTIHRIST si MUNTELE ATHOS …

Cum de se va ajunge acolo? Probabil si asa:

FONDURILE EUROPENE vor distruge MUNTELE ATHOS?

Articolul zilei (10.09.2010): Detalii despre presiunile facute de cei au bagat bani grei in restaurarea manastirilor, pentru a fi acceptate femeile in Muntele Athos

Adica, la un moment dat, Muntele Athos nu doar ca nu va mai reprezenta varful de lance al ortodocsilor traditionalisti in lupta lor impotriva fortelor oculte ce pregatesc instaurarea ANTIHRISTULUI, dar chiar vor intoarce armele tocmai impotriva celor ramasi in tabara ortodocsilor traditionalisti. Si semne deja sunt.

Sa ne amintim de exemplu ca Manastirea Vatoped s-a dovedit inca de la inceput o activista pro cip. Si in gura acesteia se uita multi …

Printul Charles face parte din una dintre cele mai sinistre case regale din Europa, fiind cu trup si suflet angrenata in politicile ocultei mondiale:

Regalitatea Britanica Moderna: eugenisti, nazisti si neo-feudali

Iar acest print se tot duce la Manastirea Vatoped. Cu ani in urma, multi speram ca astfel poate se va trezi acest important membru al casei regale britanice si va veni la Ortodoxie. Dar daca e invers? Daca in loc de o influenta a Muntelui Athos spre printul Charles, vorbim de fapt despre o influenta nefasta a maleficei case regale spre Manastirea Vatoped?

Si nu lipsite de importanta, pentru a putea raspunde la intrebarea daca Manastirea Vatopedu a cazut, sunt si amanunte de genul:

O FI BINE? Manastirea Vatoped din Muntele Athos sponsorizeaza un album rock

Ca va cadea Muntele Athos, e indubitabil. Eu nu stiu sa spun insa daca aceasta cadere a inceput deja sau cand va incepe. Sunt insa sigur ca nu toti calugarii de acolo vor participa la ea.

Sa revenim acum la Marele Sinod. Multi calugari din Sfantul Munte Athos s-au exprimat deja foarte clar:

ROG RASPANDITI: Parinti din Sfantul Munte Athos despre „Sfantul” MARELE SINOD din 06.06.2016. Avertizeaza ca nu-l vor mai pomeni pe Patriarhul Constantinopolului

VIDEO. Gheron Sava Lavriotul: SINODUL DIN CRETA ESTE ERETIC / Un exemplu – ne baga ecumenismul in familie prin CASATORIILE MIXTE / Consiliul Mondial al Bisericilor trebuie ANATEMATIZAT / Si un MESAJ CATRE ROMANI – NU MAI MERGETI la bisericile unde Episcopii primesc acest Sinod

VIDEO. Parintele Iulian de la Prodromu: SA FIE RESPINS Sinodul din Creta

Dar asa multi cum sunt, ei reprezinta totusi o minoritate. Ce va zice Chinotita si majoritatea celorlalti? Aici e marele examen pe care Sfantul Munte Athos il are de trecut. Iar parerea mea e ca acest examen nu-l va trece …

De curand, cei mai eficienti intrusi din spatiul virtual public, anume administratorii blogului Cuvantul Ortodox (fost Razboi intru cuvant) au pornit un atac furibund impotriva Manastirii Oituz si a parintelui Ciprian Ioan Staicu:

Schema distrugerii rezistentei anti cip este folosita pentru a distruge si miscarea anti ecumenista: MISIUNEA SERPEASCA a blogului “CUVANTUL ORTODOX” / Ce spunea parintele JUSTIN PARVU? / NU PLECAM DIN BOR, ci NU MAI POMENIM IERARHII. Dar de cand?

La un moment dat zic ei in articolul ce l-am analizat la link-ul de mai sus:

“De ce nu exista rabdare pana cand isi exprima Chinotita pozitia? Adica Muntele Athos, nu cativa parinti care semneaza memorii facute de mireni din Romania pentru ca ei insisi isi recunosc nestiinta teologica (cazul e real).”

Iar cand Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu le scrie la rubrica de comentarii cum ca:

Nu exista nici un ”caz” Oituz (într-un sens voit patologic, conform articolului de mai sus), ci este vorba de constiinta vie a membrilor Bisericii, lucru care lipseste pe la noi aproape cu desavarsire. Astea sunt roadele a 50 de ani de comunism si 27 de ani de ecumenism!
Daca ar fi un ”caz”, atunci scrisoarea athonita de înmcetare a pomenire a arhiereziarhului Bartolomeu ecumenistul, semnata de peste 55 de monahi aghioriti ce este? O sa facem ”caz” si de Athos? La părintele Gavriil – primul semnatar al ei – vin zilnic mai multi pelerini decat la absolut orice manastire din Athos (între 300-500), ca să audă CUVÂNTUL ADEVĂRULUI, nu baliverne popești sau arhierești ecumeniste, de care e plină lumea.
Intalnirea din Creta a fost MAREA APOSTAZIE de care vorbeau Sfintii din ultimele doua secole. Iar ”dragostea” ecumenista, manifestata inlauntrul Bisericii ca mârâială, amenințare, persiflare, șantaj, jignire, calomnie, înscenări etc arată că panoplia ecumenismului e purtată în spate de satana însuși, iar ortodocșii somnolenți și ”liniștiți”, neimplicați, nemărtusiritori, sunt din păcate sub copita lui.
Cinste ție, părinte Macarie, FERICIT ești că te-ai delimitat de erezie și eretici, că nu iei seama la popii simoniaci care au împânzit țara aceasta. Hristos să te bucure întru purtarea Crucii Sale!
Cu prietenie, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
PS – semnez cu titlul de doctor nu din mândrie, ci pentru a mărturisi că a fi doctor în teologie ortodoxă nu înseamnă a fi ecumenist, cum e moda azi, desigur fără a generaliza. Cum îmi spunea un duhovnic de-al meu – părinte, vei da seama toată viața și î veșnicie dacă ai purtat cu cinste sau nu acest titlu de cinste.

Iata ce-i raspund cei de la Cuvantul Ortodox:

@Pr Ciprian:

Iubite parinte,

Un om cultivat ca dvs ar fi trebuit sa stie ca termenul de “caz” se foloseste tocmai pentru a trata neutru un fenomen sau un eveniment deosebit. Nu se foloseste in sens patologic decat daca in mod explicit este pusa o stampila de acest gen. Or noi am aratat clar ca tratam neutru problema, aratand FAPTELE: intreruperea pomenirii si reactia Arhiepiscopiei. Opinia noastra nu este in titlu, ci in “Nota noastra”. V-am fi recunoscatori ca, in numele omeniei, sa nu ne mai faceti procese de intentie si sa nu va mai rastiti la noi, fie si virtual, caci nu se cade si nu convingeti pe nimeni decat, eventual, ca va aflati intr-o stare mai entuziasta decat e …cazul.

Apoi, sa stiti ca nu exista nicio scrisoare “athonita”. Exista scrisoarea unor “athoniti”. haideti sa nu umblam cu doua masuri si sa scoatem ochii altora pentru cum folosesc cuvintele, iar noi insine sa le folosim inducand informatii neconfirmate, ca sa nu zicem false. Asadar: exista o scrisoare si o atitudine la care s-au raliat mai multi parinti athoniti, dar care NU reprezinta punctul de vedere al Sfintei Chinotite. Noi nu ne regasim si nu avem incredere in acea scrisoare, ci asteptam punctul de vedere al Sfintei Chinotite, sau macar al unei manastiri athonite. Altfel, argumentul fluxului de pelerini nu stiu daca e chiar un argument…

Poate ca intalnirea de la Creta a fost marea apostazie, nu stim, noi nu o vedem chiar asa, ci mult mai complicata. Insa pana una alta si inainte de asta, poate ar trebui sa lamurim si sa cerem lamuriri cu privire la statutul acesteia, pentru ca NU E CLAR DACA E SINOD SAU INTALNIRE OARECARE. Ceea ce inseamna ca inclusiv STATUTUL DOCUMENTELOR DIN CRETA e neclar. Ia sa cerem noi manastirilor din Romania sa condamne documentul ecumenist de la Creta, sa vedem, se va intampla ceva impotriva lor? Sau macar o manastire sa declare ca nu e de acord cu acel document si sa il declare neconform dogmei si ecleziologiei ortodoxe. Sau macar sa declare parintii si preotii care dau pe afara de curaj ca se raliaza pozitiei exprimate a episcopului Macarie. Dar nu, la noi nici macar nu exista acest gand! Nu, ne repezim iute si cu un mare curaj sa dam direct de pamant cu apostatii si sa cerem intreruperea pomenirii, sarind peste trepetele cerute nu doar de acrivie si de discernamant, dar si de decenta. Nu ne mai complicam cu lucruri grele care ne rapesc slava de marturisitori, cum ar fi sa ne sfatuim cu fratii, cu manastirile, cu ierarhii traditionalisti.

Faptul ca sunteti doctor de teologie nu va ajuta foarte mult, sa ne iertati. Un doctor in teologie ar fi facut nu articolase de infierare a intalnirii de la Creta pe care le poate scrie orice mirean fara studii superioare, cum se intampla (e plin netul de asa ceva), ci munca de documentare, de pilda, despre ce inseamna canonul invocat pentru intreruperea pomenirii, care-i deosebirea intre “drept” si “obligatie”, cum a fost aplicat acest canon in istoria Bisericii? Dar, poate, cerem prea mult, pana la urma specializarea dvs poate e cu totul alta decat cea de “canonist” si atunci titlul chiar nu e relevant in aceasta chestiune de fata.

Dupa cum am scris si in acea analiza a mea: asta-i serpeasca din aia, venita direct din fundul Iadului. Caci cei de la Cuvantul Ortodox (fost Razboi intru cuvant) stiu ca Chinotita aproape sigur nu va intrerupe pomenirea Patriarhului Bartolomeu. Iar ceilalti parinti, nu-i asa, nu sunt decat niste bieti aiuriti …

Si iata ca la nu multe zile, posteaza ei articolul Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL pe care-l citez integral:

Am primit pe e-mail din partea manastirii Vatoped:

Doamne ajută!

Într-un foarte scurt timp au ajuns la cunoștiința noastră o mulțime de poziții îngrijorătoare legate de Sinodul care a avut loc de curând în Creta, unele din aceste poziții fiind puse pe seama Sfântului Munte sau a sfinților legați de acesta.

Trebuie să facem foarte clar de la început că poziția oficială a Sfântului Munte Athos se manifestă numai prin comunicate oficiale pe canale oficiale a Sfintei Chinotite, în urma sinaxelor (consfătuirilor) acesteia.

Ținem să facem această precizare pe care o socoteam evidentă, datorită faptului că face vâlvă zvonul conform căruia „Sfântul Munte nu primește Sinodul din Creta”. Această știre este falsă. Există într-adevăr în Sfântul Munte monahi singulari sau chiar mici grupuri nestatornice formate în general din monahi cu tendințe vădit anarhiste care din cauza acestor tendințe au plecat sau au fost expulzați de la așezămintele monahale unde sălășluiau (mănăstiri, schituri, chilii). Aceste elemente își arogă titulatura de „Părinții din Sfântul Munte” încercând astfel să ducă în înșelare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultați pentru că ascultarea acestora îi va vătăma și pe cei care pleacă urechea și pe monahii respectivi prin validarea drumului greșit pe care se află.

Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sinodului din Creta rămâne, până la noi documente, documentul promulgat de Sfânta Chinotită înainte de lucrările sinodului în care expune amendamentele de rigoare relativ la documentele pregătitoare pentru lucrările sinodului.

Deci, până la noi documente, Sfântul Munte primește hotărârile sinodului, urmărind cu atenție și răspunzând în privat, încercând să diortosească cu dragoste și discreție anumite probleme legate de acest sinod începând de la procedurile de desfășurare și până la anumite puncte din hotărârile acestuia. Dacă va fi nevoie să răspundem public, o vom face.

Mult mai grav este însă lucrul că anumite puncte discutabile legate de acest sinod sunt folosite într-un mod cu totul și cu totul exagerat sau complet fals pentru a genera schisme, destabilizări și panică în Biserica lui Hristos.

Suntem total împotriva acestor tendințe anarhice fără discernământ care nu își au locul nici ca mod și nici ca scop, având conștiința că cu ajutorul și darul Maicii Domnului și rugăciunile voastre Sfântul Munte nu suferă deocamdată de un entuziasm nelalocul lui în nicio direcție. De asemenea, poate că ar fi bine să precizăm cu smerenie că părinții din conducerea duhovnicească a Sfântului Munte au o imagine clară a situației atât din punct de vedere informațional cât și duhovnicesc.

În acest context, dorim să afirmăm sprijinul nostru duhovnicesc plin de dragoste, dar și de trezvie către toți întâi-stătătorii bisericilor ortodoxe și socotim total nepotrivit orice război anarhic dus împotriva persoanei acestora sau împotriva oricărei biserici locale. Sprijinim și încurajăm de asemenea orice dialog, orice critică constructivă făcută cu dragoste, în pace și bună cuviință venită din partea turmei de Dumnezeu iubitoare pe care o îndemnăm să-și ia în serios menirea de creștin, să se lupte pentru înduhovnicirea sa și se roage pentru înduhovnicirea și unitatea tuturor. Nu uitați că sunteți într-un război informațional feroce și cei care poartă acest război sunt în afara și împotriva Bisericii și nu într-insa.

Poate că ar fi bine să menționăm aici, ca smerit sfat duhovnicesc, că o critică, o judecată se vădește a fi de la Dumnezeu dacă:

aceasta conține roadele Duhului Sfânt. Adică este făcută cu dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, înfrânare și are un duh care face bine, nu un duh rău, amar, zdrobitor, violent.
judecata, critica se adresează faptelor, cuvintelor, învățăturilor iar nu persoanelor. Nu putem judeca persoana, după cum ne învață toată tradiția Bisericii. Atacul la persoană nu este de la Dumnezeu, mai ales dacă este însoțit de osândiri și categorisiri ca „eretic” relativ la o persoană înainte ca acea persoană (învățătură) să fie condamnată în sinod. Omul lui Dumnezeu va căuta să nu se pomenească nume să nu vădească persoane în clipa în care judecă, în clipa în care critică o poziție. Omul este chipul lui Dumnezeu și nu poate fi judecat.
Este făcută cu înțelepciune. O crititcă este de la Dumnezeu, izvorul a toată înțelepciunea, dacă este alcătuită temenic, documentat, după mult sfat cu alte persoane duhovnicești. O înșirurire de categorisiri la adresa unei persoane, eveniment sau învățături fără nici un fel de argumentație nu arată duhul lui Dumnezeu, dimpotrivă.
Faceți totul pentru a vă uni cu Hristos și între voi.

De asemenea, în același context am dori să semnalăm iubiților noștri în Hristos cazul unui „vis” cu „Sfântul Paisie Aghioritul”, chiar dacă blogul care a originat articolul referitor la „vis” l-a șters.

Fraților, Biserica lui Hristos nu se ghidează după vise mai ales în cazul în care acestea apar din surse anonime pe internet și în care „Sfântul Paisie Aghioritul” îndeamnă „Cu toate forțele împotriva Sinodului tâlhăresc din Creta” (!). Datorită faptului că obștea noastră l-a cunoscut foarte îndeaproape pe o durată lungă de timp pe Sfântul Paisie în perioada când ne aflam la Cutlumuș, iar acesta la Panaguda dimpreună cu alți ucenici foarte apropiați ai Sfântului cu care avem relații duhovnicești foarte apropiate (vezihttp://asceticexperience.com/portfolio/feast-saint-paisios-held-disciples-photo-report/) putem da mărturie că această „vedenie” este lucrare diavolească. Nu-i dați crezare.

Iubiților, să fim copii cu păcatul nu cu mintea.

Cu mult drag în Hristos,

m.Th.

http://AsceticExperience.com

Comentariu saccsiv:

In rezumat, vorbim asadar despre:

Trebuie să facem foarte clar de la început că poziția oficială a Sfântului Munte Athos se manifestă numai prin comunicate oficiale pe canale oficiale a Sfintei Chinotite, în urma sinaxelor (consfătuirilor) acesteia.

Ținem să facem această precizare pe care o socoteam evidentă, datorită faptului că face vâlvă zvonul conform căruia „Sfântul Munte nu primește Sinodul din Creta”. Această știre este falsă. Există într-adevăr în Sfântul Munte monahi singulari sau chiar mici grupuri nestatornice formate în general din monahi cu tendințe vădit anarhiste care din cauza acestor tendințe au plecat sau au fost expulzați de la așezămintele monahale unde sălășluiau (mănăstiri, schituri, chilii). Aceste elemente își arogă titulatura de „Părinții din Sfântul Munte” încercând astfel să ducă în înșelare sufletele nevinovate iubitoare de Hristos. Nu trebuie ascultați pentru că ascultarea acestora îi va vătăma și pe cei care pleacă urechea și pe monahii respectivi prin validarea drumului greșit pe care se află.

[…]

Sfântul Munte primește hotărârile sinodului

Scrisoarea de mai sus a starnit deja reactii.

Iata de exemplu ce putem citi la Opinii la: Manastirea Vatoped accepta documentele finale ale sinodului talharesc din Creta. de pe Astradrom:

Catre redactia ASTRADROM,

Ma numesc Mihai Marius Andronic, sunt profesor de religie, si impreuna cu un grup de teologi, clerici si profesori de religie din Romania, saptamanile trecute, am vizitat Sfantul Munte Athos. Cu acest prilej am discutat cu mai multi monahi si duhovnici subiectul fierbinte al sinodului din Creta. Vazand pe blogul dumneavoastra articolul cu titlul “Manastirea Vatoped despre Vedenia Sfantului Paisie si documentele din Creta”, postat in data de 5 august 2016, as veni cu cateva obiectii:

Am citit si noi scrisoarea semnata de “monahul Th”, care pretinde a fi de la Vatoped. O scrisoare cu foarte multa „autoritate”, o autoritate egala cu autoritatea „minunii” cu Sfantul Paisie.

Aceasta scrisoare, care nu are nici antetul manastirii Vatoped, si nici nu e semnata de Staretul Efrem si de Gherondia (conducerea) Manastirii Vatoped, e posibil sa fie scrisa de un “monah” vatopedin, din proprie initiativa si ravna. Ne bucuram ca exista monahi cu ravna… dar tinem ca ravna sa fie cu discernamant.

Chiar scrisorica spune ca Sfantul Munte se exprima prin comunicate oficiale a Sfintei Chinotite in urma sinaxelor acesteia. Deci aceasta scrisoare nu este o scrisoare oficiala, pentru ca nu are aprobarea nici a Sfintei Chinotite, nici a Manastirii Vatoped, care scrie intotdeauna in limba greaca, cu antet si semnatura Staretului.

Ne spune aceasta scrisoare ca „Sfantul Munte nu sufera deocamdata de un entuziasm nelalocul lui in nici o directie” … se mai spune ca Sfantul Munte are o imagine clara din punct de vedere informational si duhovnicesc…

Se mai spune in scrisoare urmatorul lucru: „Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sinodului din Creta rămâne, până la noi documente, documentul promulgat de Sfânta Chinotită înainte de lucrările sinodului în care expune amendamentele de rigoare relativ la documentele pregătitoare pentru lucrările sinodului.„

In privinta acestui fapt exista dubii serioase, deoarece Sfantul Munte este parte din Biserica Ortodoxa sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, nu este o Biserica Ortodoxa Locala in sine si nu are un Sinod al Muntelui Athos. Muntele Athos si-a trimis reprezentant la Sinodul din Creta (monah de la Manastirea Stavronikita) si nu exista nici un semn cum ca acest reprezentant sau Sfanta Chinotita respinge acest sinod ca fiind unul talharesc si eretic.

Episcopul Sfantului Munte este Patriarhul Bartolomeu, promotorul asa zisului Sinod din Creta. Prin faptul ca Sfantul Munte nu si-a formulat o pozitie de condamnare si de incetare a pomenirii sus numitului Episcop, intelegem ca accepta noua situatie, adica aproba cele ce s-au stabilit in Creta.

Lucrul acesta se vede si din faptul ca monahii care s-au ridicat sporadic impotriva Sinodului din Creta sunt pedepsiti. Gheron Sava a fost judecat in lipsa si a fost dat afara din Gherondia Manastirii Marea lavra, acelasi lucru a patit si monahul Heruvim, caruia i s-a cerut ca in termen de o luna sa paraseasca manastirea Marea Lavra.

Manastirea Hilandar a dat afara 4 monahi care au declarat ca resping Sinodul din Creta si nu accepta sa mai participe la Sfintele Slujbe unde este pomenit Patriarhul Bartolomeu.

Si exemplele continua.

Deci este clar pentru toata lumea faptul ca Muntele Athos nu are o pozitie solida, ferma, ci se joaca persecutand monahii care s-ar opune in vreun fel, bineinteles, la fel ca si pe timpul Patriarhului Ioanis Vekos, sunt condamnati pentru revolta, ruperea unitatii Bisericii si schisma…

Am mers in Sfantul Munte si am luat pulsul, am stat de vorba cu monahi si stareti de la toate manastirile si pot spune ca exista trei cateogrii de monahi in Sfantul Munte in legatura cu Sindoul din Creta:

1.Cei care sunt constienti ca Sindoul e eretic, ca trebuie sa marturisreasca si sa rupa pomenirea episcopului eretic.

2.Cei care sunt constienti ca Sinodul e eretic, dar pentru ca au investit foarte multi bani in ziduri si constructii de chilii si munca si sudoare a fruntii si bani de la diferite guverne si donatori, nu vor sa se manifeste, pentru ca sa nu fie dati afara din Athos si sa-si piarda bunurile materiale…

3.Cei care considera ca Sindoul din Creta este bun si ca trebuie urmat. Trebuie sa spun ca in prima categorie sunt 5 la suta, in ultima categorie sunt 5 la suta si in categoria a doua sunt 90 la suta…

Pe langa cele prezentate mai sus amintim ca multi dintre monahii athoniti se tem de persecutiile ce vor urma in cazul unei eventuale opozitii fata de sinodul din Creta. Patriarhul Bartolomeu, in calitate de Episcop al Sfantului Munte ar putea sa faca uz oricand de aplicarea articolului 22 din documentul “Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine” al sinodului din Creta, prin care se mentioneaza ca cei ce vor avea alte pareri decat ale patriarhilor sa fie sanctionati, indiferent daca opiniile acestora coincid sau nu cu invatatura Bisericii Ortodoxe stabilita la cele sapte Sinoade Ecumenice. Se stie ca presiuni s-au facut si asupra unor ierarhi participanti la sinod care au refuzat sa semneze documentele finale.

Nota redactiei:

Mentionam ca articolul la care faceti referire a fost preluat de pe un alt blog. L-am preluat pentru ca arata un punct de vedere asupra subiectului, asemenea cum opinia dumneavoastra, pe care ne-ati trimis-o promt pe adresa electronica a redactiei, reprezinta un alt punct de vedere.