Cetatean Ortodox

Am creat acest blog deoarece nu imi place sa vad cum imi este atacata credinta

CINE CONDUCE LUMEA? Familia Rothschild 500 de trilioane de dolari avere — April 6, 2018

CINE CONDUCE LUMEA? Familia Rothschild 500 de trilioane de dolari avere

 top-familii-int.jpg

  Cei care conduc cu adevărat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogați, foarte bine organizați și care nu apar niciodată în văzul tuturor.

De acolo, din anonimat, ei leagă și dezleagă mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, îi numesc Oculta Mondială sau Illuminati.

De la cel mai înalt nivel imaginabil al puterii, acești Illuminati necunoscuți celor mulți, guvernează aproape nestingherit. Ei fac legi și revoluții, ei instaurează guverne, ei hotărăsc ce țări dispar pentru ca altele să le ia locul. Ei “fabrică” noi ideologii și chiar religii. Se spune că ei au creat orânduirea capitalistă, tot ei au creat-o și pe cea comunistă. Ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și președinți de state, ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini.

Metoda lor de lucru este simplă dar eficientă și poate fi descrisă în 3 pași: PROBLEMĂ, REACȚIE, SOLUȚIE.


1. În primul rând ei creează o PROBLEMĂ (conflicte, războaie, revoluții, dezastre, etc.) Creează conflicte și războaie în care cele două părți provocate, luptă una împotriva celeilalte și nu contra adevăratului instigator. Tot ei finanțează toate părțile implicate în conflict.
2. Apoi prin intermediul mass-media și a manipulării determină o REACȚIE în rândul populației, care solicită o rezolvare a PROBLEMEI apărute.
3. În final tot ei vin cu SOLUȚIA care aproape întotdeauna se lasă cu efecte dure asupra populației (sărăcie, restrângerea unor drepturi și libertăți, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiară…) Ei trec întotdeauna drept instanța împăciuitoare care pune capăt conflictelor. Practic scopul lor este să controleze și să conducă întreaga planetă prin crearea unei Noi Ordini Mondiale și a unui Guvern Mondial unic. Acești oameni nu sunt interesați să câștige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricâți bani doresc. Ce își mai poate dori cineva care are toți banii din lume? PUTERE și CONTROL ! Acesta este scopul lor. Pentru a deține puterea absolută și controlul întregii planete ei intenționează să realizeze următoarele obiective:

1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic și a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identității naționale a statelor lumii.

3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special a creștinismului) și înlocuirea lor cu o religie unică de tip New Age.
4. Controlul total al populației globului și a fiecărui individ în parte precum și transformarea lor în “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masivă a populației globului până la o limită ușor de susținut de către mediul și resursele planetei.
6. Promovarea depravării și a obiceiurilor rele pentru îndepărtarea moralei creștine.

7. Distrugerea modelului actual de societate și a celulei ei de bază, familia.
8. Distrugerea libertății de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se întâmplă chiar ACUM și într-un ritm tot mai accelerat. 
Aceste familii sunt (în ordine alfabetică) :

1526188_1449288268619559_366827082_n.jpg

  1. Dinastia Astor
    2. Dinastia Bundy
      3. Dinastia Collins
      4. Dinastia DuPont
      5. Dinastia Freeman
      6. Dinastia Kennedy
      7. Dinastia Li
    8. Dinastia Onassis
      9. Dinastia Reynolds
    10. Dinastia Rockefeller
    11. Dinastia Rothschild
    12. Dinastia Russell
    13. Dinastia Van Duyn


Membrii acestor familii ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass-media controlată aproape în întregime de aceste familii ne spune că Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.

De fapt acești miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care deține incredibila sumă de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumătate din averea totală a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hrănită și îmbrăcată

TOATĂ populația globului.

01-roth.jpg

Averea familiei Rothschild este estimată la 500 trilioane de dolari! Averea familiei Rothschild este estimată la 500 de trilioane de dolari, adică 500.000 de miliarde, adică 500.000.000.000.000. În 1750, Mayer Amschel Bauer a cumpărat banca tatălui său de la Frankfurt şi i-a schimbat numele în Rothschild. Mayer s-a căsătorit. A avut cinci băieţi şi cinci fete. 

c8ff3-mayerrothschild (1).jpg
Mayer Rothschild, fondatorul dinastiei

Prenumele fiilor săi erau Amschel, Salomon, Nathan, Kalmann (Karl) şi Jacob (James). Ascensiunea sa s-a accelerat atunci când a primit favorurile prinţului Wilhelm al IX lea de Hesse-Hanau. În prezenţa sa, a luat parte la întâlnirile francmasonilor din Germania.

Acest prinţ, prieten al dinastiei de Hanovra, avea venituri financiare considerabile pentru că îşi închiria mercenarii de Hessa regelui englez (de Hanovra). Au fost aceleaşi trupe care au luptat mai târziu, contra armatei lui George Washington în Valley Forje. Rothschild a devenit bancherul personal al lui Wilhelm. Când acesta din urmă a trebuit să fugă în Danemarca din cauza tulburărilor politice, el a depus la banca Rothschild salariul mercenarilor, adică 600.000 de lire.

 6e799-haus_der_rotschilds_in_der_frankfurter_judengasse.jpg
Casa familiei Rothschild din Judengasse

Nathan Rothschild (fiul mai mare al lui Mayer Amschel) a adus cu el aceşti bani la Londra graţie cărora a putut deschide o bancă. Aurul care a servit drept garanţie a fost depus la East India Company. Nathan a obţinut un profit de 400% împrumutând bani ducelui de Wellington care a finanţat astfel operaţiile sale militare şi vânzând de asemenea, mai târziu, într-un mod ilegal aurul care trebuia să servească drept garanţie. Aceste tranzacţii au stat la originea giganticei averi a familiei Rothschild. 

 1ae1c-salomon_rothschild.jpg
Salomon Rothschild

Acum a început comerţul bancar internaţional: fiecare fiu şi-a deschis o bancă într-o ţară diferită: Amschel la Berlin, Salomon la Viena, Jacob la Paris şi Kalmann la Neapole. Salomon Rothschild era membru francmason.

Mayer Amschel Rothschild a scris în testamentul său că averea familiei sale trebuia să se dezvolte în viitor. Cel mai în vârstă dintre fiii săi avea puterea decisivă şi judeca cazurile de dezacorduri. Toate socotelile trebuiau să rămână absolut secrete, în special pentru guvern. 

 c5865-amschel_mayer_rothschild.jpg
Amschel Mayer Rothschild

În 1773, Mayer s-a întâlnit în secret în casa Rothschild, din Frankfurt, cu 12 comanditari şi oameni influenţi pentru a studia un proiect care controla toată averea mondială. După spusele lui Herbert G. Dorsey, aceştia au subliniat, între altele, faptul că fundaţia Băncii Angliei permisese de a se exercita o influenţă considerabilă asupra averii englezeşti. Ei au declarat de asemenea că era necesar ca această bancă să exercite un control absolut în scopul ca ei să poată crea bazele care permiteau de a controla averea mondială. Ei au schiţat marile linii pe hârtie. 

 32581-carl_mayer_rothschild.jpg
Carl Mayer Rothschild

Conform documentelor lui Dorsey şi William Guy Casr Pawns in the Game, acest plan a fost în fine cunoscut sub numele de Protocoalele Înţelepţilor din Sion. 

Bătălia de la Waterloo

A fost cea mai bună lovitură pe care a elaborat-o familia Rothschild. Un sistem perfect de spionaj şi de curierat în toată Europa. 

 ac0f6-jakob_rothschild.jpg
Jakob Rothschild

La 20 iunie 1815, unul din agenţii lor a sosit direct de pe câmpul de bătălie şi l-a informat pe Nathan Rothschild despre înfrângerea francezilor. Acesta, s-a grăbit imediat la Bursa de la Londra şi a făcut să creadă că Anglia a pierdut războiul vânzând toate acţiunile sale English Consul. Zvonul s-a răspândit repede încât majoritatea acţionarilor, cuprinşi de panică crezând că vor pierde totul, au vândut la rândul lor acţiunile English Consul. După câteva ore, valoarea acţiunilor a căzut la 5 cenţi. Atunci, Nathan le-a recumpărat pentru o bucată de pâine. La scurt timp, vestea oficială privind victoria Aliaţilor la Waterloo s-a răspândit în întreaga Londră. În câteva secunde, valoarea English Consul a depăşit prima sa valoare şi a crescut neîncetat. 

 9b3fa-nathan_rothschild.jpg
Nathan Rothschild

În acest mod extrem de abil şi inteligent, Nathan a obţinut controlul economiei engleze. Într-o noapte, averea deja gigantică a familiei Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori!!

În 1817, francezii au efectuat un acord pentru a obţine un credit considerabil de la Banca franceză Ouvard şi de la Baring Brothers din Londra însă nu s-au adresat familiei Rothschild. În anul următor, Franţa a avut din nou nevoie de un credit, însă au evitat încă o dată această familie, ceea ce nu a plăcut membrilor acesteia, fireşte. Ei au încercat prin toate mijloacele posibile de a convinge guvernul francez de a le încredinţa afacerea, dar a fost în van.

La 5 noiembrie 1818 a intervenit un eveniment neaşteptat. Cursul obligaţiunilor guvernului francez care nu au încetat să urce timp de un an a început deodată să scadă fără întrerupere. Atmosfera era tensionată la curtea regelui Ludovic al XVIII lea. Singurii care-şi râdeau în barbă erau însă fraţii Rothschild, Kalmann şi Jacob. Aceştia cumpăraseră, în octombrie 1818, o enormă cantitate de obligaţii ale guvernului francez graţie ajutoului agenţilor lor şi rezervelor lor nelimitate, obligaţii emise de rivalii lor Ouvard şi Baring Brothers. Cursul obligaţiunilor era deci ridicat. Dar la 5 noiembrie 1818, piaţa liberă a principalelor locuri comerciale din Europa a început să fie inundată de numeroase obligaţiuni, ceea ce a provocat o panică pe piaţă. Situaţia s-a schimbat dintr-o singură lovitură, Rothschild-ii au devenitnumărul unu în Franţa. Ei au beneficiat de toată atenţia curţii franceze, chiar dincolo de domeniul finanţelor. La Paris, casa Rothschild a început să controleze Franţa după înfrângerea francezilor, şi la Londra, Nathan, controlând Banca Angliei, exercita o influenţă directă asupra Parlamentului britanic. Ce se întâmplă însă cu finanţele în SUA?

 e2dee-541px-rotschilds_arms.jpg
Blazonul familiei

Preşedinţii americani Benjamin Franklin şi Thomas Jefferson se opuneau ideii unei bănci centrale particulare care ar controla banul american. După moartea lui Franklin în 1790, agenţii lui Rothschild i-au propus lui Alexander Hamilton un post de ministru de finanţe. Acesta a creat first National Bank of the United States, prima bancă centrală americană. Ea era structurată ca Banca Angliei şi era controlată, desigur, de familia Rothschild. În 1811 s-a terminat contractul băncii cu SUA. Economia americană era deja atât de destabilizată încât contractul de cinci ani nu a fost reînoit. Drept urmare, Rothschild-ii au uzat de influenţa lor faţă de parlamentul englez pentru ca Anglia să ceară să i se dea coloniile sale din America. Acest lucru a antrenat războiul din 1812-1814. 

 9bdc1-800px-montyvillargenne.jpg
Castelul Montvillargenne din Picardia, Franţa

Acest război a îndatorat atât de mult SUA încât nu-i rămânea altceva de făcut decât să facă alte credite la bancari (faţă de banca centrală). În 1836, sub preşedintele Andrew Jackson, ea a fost din nou mulţumită însă şi-a reluat concesia în 1863 ş în 1913 a devenit Federal Reserve Bank, astăzi banca centrală americană. În timpul războiului de Seccesiune (1861-1865), statele din Nord (opuse sclavagismului) le-au combătut pe cele din Sud (favorabile menţinerii sclavagismului).

Înainte de război, familia Rothschild şi-a trimis agenţii pentru a lua poziţiepentru Uniune în SUA, şi în acelaşi timp alţi agenţi ai familiei au manipulat o atitudine contra Uniunii în SUA. Când a început războiul, banca Rothschild din Londra a finanţat SUA şi cea din Paris pe cei din Sud.Singurii care au avut de câştigat din acest război au fost Rothschild-ii. În acest timp, preşedintele Lincoln, primul Preşedinte catolic, şi-a dat seama de jocul ocult al celor din familia Rothschild şi a refuzat, în 1862 şi 1863, de a le plăti profiturile care se ridicau la sume colosale. În schimb, la scurt timp, Congresul a imprimat dolari Green Back pentru a plăti trupele Uniunii. Desigur, asta nu era în acord cu planul familiei Rothschild. Consecinţa a fost că unul din agenţii lor, John Wilkes Booth, l-a asasinat la ordinul lor pe Lincoln la 14 aprilie 1865. 

 c8011-mentmore_towers_from_angle.jpg
Mentmore Towers, una dintre multele case ale familiei construite în Buckinghamshire

Mai târziu, acesta a fost eliberat din puşcărie de cavalerii cercului de aur şi a revenit în Anglia cu o sumă considerabilă oferită de familia Rothschild. După moartea lui Lincoln, dolarii Green Back au fost din nou retraşi din circulaţie şi recumpăraţi la un preţ ridicol de către bancherii centrali Morgan, Belmont şi Rothschild.

  • Iluminati-i ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Liniile „de sânge” ale arborilor genealogici ale celor 13 familii care controlează Ordinul Illuminati merg înapoi cu mii de ani în urmă. Din acest motiv, David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”Autori si cercetatori in domeniul periculos al societatilor secrete si al conspiratiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de parere ca Illuminati dirijeaza intreaga activitate mondiala prin intermediul asa-numitei

Aristocratia Neagra

  • Insasi societatile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuitii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist si cel Comunist, Organizatiile Thule si Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterala etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar si in istoria oficiala este binecunoscuta perioada de trista amintire din istoria Venetiei si Genovei, perioada in care Nobilimea Neagra si-a facut aparitia publica pentru prima oara in secolul al XII-lea, preluand monopolul afacerilor.
  • Oamenii i-au numit Nobilimea Neagra datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral sau crestinesc. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitiepentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si in prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapani ai Mafiei italiene. Autorul Fritz Springmeier, in lucrarea “Bloodlines of the Illuminati”, enumera cele 13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li ( din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana.
  • Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia  ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, inca de acum peste 800 de ani.Legături „de sânge”: toate casele regale europene sunt înrudite Pentru a înţelege aceste informaţii care la prima vedere sunt şocante, să analizăm un exemplu simplu: arborele genealogic al familiei Windsor. Actualmente în Europa majoritatea statelor sunt organizate ca republici si sunt conduse de un preşedinte ales prin vot popular. În schimb,Belgia,Olanda, Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia, Spania sunt regate – fiind conduse de un rege sau de o regină. Descendenţele regale, aşa cum ştim, sunt stabilite prin diverse legi sau reguli specifice în fiecare ţară şi nu sunt sub nici o formă sub incidenţa unor decizii mai mult sau mai puţin „democratice”. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei SUNT CU TOŢII RUDE DE SÂNGE, TRĂGÂNDU-SE DIN FAMILIA WINDSOR. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic. Cu siguranţă aceasta nu poate fi o coincidenţă!. Nu este o chestie logica ,ei s-au casatorit intre ei de a lungul timpului.Puterea pe care au ajuns să o aibă Illuminati se bazează pe de o parte pe cunoaşterea anumitor aspecte oculte şi pe de altă parte pe forţa banului prin care ei controlează întreaga economie mondială. Ei sunt cei care deţin băncile internaţionale, afacerile cu petrol, cele mai importante corporaţii din industrie şi comerţ. Ei controlează şi manipulează politicienii şi deţin efectiv majoritatea guvernelor, sau măcar le controlează. Un exemplu foarte bun este modul în care se fac alegerile prezidenţiale în majoritatea ţărilor aşa-zis democratice.Nu mai este un secret pentru nimeni că acel candidat care dispune de cea mai consistentă sponsorizare este cel care câştigă alegerile, cu extrem de rare excepţii. În acest mod, politica este controlată prin forţa banului. De cele mai multe ori, Illuminati susţin principalii candidaţi doar pentru a fi siguri că vor câştiga. Acest mecanism simplu de control explică faptul că în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie. Illuminati-i urmăresc instaurarea Noii Ordini Mondiale, în care planeta va fi condusă de un unic guvern mondial, controlat de ei. În acest sens, în ultimele decade au avansat mai mult decât în sute de ani. Pentru sceptici, cel mai bun exemplu este crearea Uniunii Europene, care face ca toate ţările europene să aibă un guvern unic – Comisia Europeană.Atentie: Niciunul dintre adevăraţii conducători ai Europei de azi nu este ales şi nu există nici un mecanism efectiv prin care popoarele europene pot controla deciziile acestui guvern european.Cele 13 odioase familii care alcătuiesc „aristocraţia neagră” a planetei În istorie este binecunoscută perioada neagră din istoria Veneţiei şi a Genovei în care aşa-numita Aristocraţie Neagră a preluat monopolul afacerilor (sec.XII). Interesant este că descendenţii acesteia deţin şi acum monopolurile legiferate în secolul XII şi sunt adevăraţii stăpâni ai Mafiei italiene. Ei se înrudesc cu cele mai bogate familii europene.Nucleul Illuminatilor îl constituie cele 13 familii, cele mai bogate din lume, care alcătuiesc „aristocraţia neagră” a planetei. Fritz Springmeier, în exelenta lucrare „Bloodlines of the Illuminati” (Liniile de sânge ale Illuminati-lor) enumeră aceste 13 familii ca făcând parte din „Elita” planetară:
  • 1. Familia Astor..
  • 2. Familia Bundy
  • 3. Familia Collins
  • 4. Familia DuPont:
  • 5. Familia Freeman
  • 6. Familia Kennedy
  • 7. Familia Li (China)
  • 8. Familia Onassis…pt mai multe informatii:
  • 9. Familia Rockefeller
  • 10.Familia Rothschild
  • 11.Familia Russell
  • 12. Familia van Duyn
  • 13. Merovingian (Casele Regale europene).

    Regele Mihai, un urmaş al lui Nathan Mayer Rothschild

  • regele-mihai-rothschild.jpg
  • Prinţul Alexei al Rusiei (1904-1918), fiul ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a rămas celebru în istorie pentru că a suferit de hemofilie, o boală genetică foarte rară. De unde a căpătat acest copil această boală? De la străbunica sa, celebra regina Victoria a Marii Britanii (1819-1901). Prinţul Alexei fu copilul ţarului Nicolae al II-lea şi al împărătesei Alexandra Romanov (1872-1918), la rândul ei fiica prinţesei Alice al Marii Britanii (1843-1878), copilul reginei Victoria.

    Un alt fiu al reginei Victoria, prinţul Leopold, duce de Albany (1853-1884), a suferit, de asemenea, de hemofilie. Tot misterul e dat de faptul că niciunul din înaintaşii reginei Victoria n-a suferit de vreo formă de hemofilie. Părinţii reginei au fost prinţul Edward, duce de Kent (1767-1820) şi Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld (1786-1861). Niciunul din ei n-au fost hemofilici; în plus, Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld a mai avut alţi doi copii, dintr-o altă căsătorie, ambii copii (dar şi urmaşii lor), neavând probleme de hemofilie.

  • regina-victoria.jpg
  •   Cum regina Victoria n-a moştenit boala de la niciunul din părinţi, misterul se poate rezolva, dacă am presupune că regina Victoria n-a fost fiica prinţului Edward (la rândul său, fiul regelui George al III-lea al Marii Britanii), ci al unui alt tată… Un cercetător pe nume Greg Hallett, citând anumite surse secrete, crede că regina Victoria n-a fost fiica prinţului Edward, ci al celebrului bancher evreu Nathan Mayer Rothschild (1777-1836), al cărui tată, bogatul comerciant Mayer Amschel Bauer (1743-1812), s-ar fi aflat în spatele creării maleficei organizaţii francmasonice Illuminati.

 Dar, dacă tatăl ilegitim al reginei Victoria a Marii Britanii a fost Nathan Mayer Rothschild, ar exista vreo dovadă că familia evreiască Rothschild a suferit vreodată de hemofilie? Nu am dovezi clare, dar, o scurtă căutare pe Internet, mi-a oferit câteva indicii. De exemplu,unul din descendenţii actuali ai familiei Rothschild, Chantal Rothschild, este un cercetător din Franţa care suferă de hemofilie. De asemenea, familia Rothschild sponsorizează o asociaţie din SUA privind hemofilia. În plus, coincidenţă sau nu, evreii europeni şi cei din Iraq sunt cel mai des afectaţi de această boală genetică.

Mai există şi alte elemente care fac să ne pună pe gânduri puţin… De exemplu, până în secolul al XIX-lea evreii n-au fost niciodată bine văzuţi în înalta societate britanică, fiind într-un fel “banaţi”. Nathan Rothschild (1840-1915), nepotul lui Nathan Mayer Rothschild a fost primul evreu britanic care a fost făcut Lord, având astfel acces la Camera Lorzilor, iar tatăl său, Lionel Rothschild, a fost primul parlamentar evreu în Parlamentul Marii Britanii. Fără influenţa reginei Victoria, toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat niciodată. În plus, unele din fiicele lui Nathan Mayer Rothschild, Hannah Mayer (1815–1864) s-a căsătorit în 1839 cu Henry FitzRoy (1807-1859), descendentul regelui englez Charles al II-lea (1630-1685).

Dacă regina Victoria a fost şi ea un membru al familiei Illuminati Rothschild, atunci consecinţele ar fi incredibile pentru întreaga istorie până în prezent. Descendenţii reginei Victoria formează toate casele regale din Europa, inclusiv cele din România. Aşadar, marile case regale ale Europei sunt răspândite cu “virusul Rothschild”?

Cât priveşte casa regală a României, reprezentată la momentul actual prin regele Mihai, şi acesta ar fi un urmaş “demn” al ticălosului de Nathan Mayer Rothschild. Bunica regelui Mihai a fost regina Maria (1875-1938), care era fiica ducelui Alfred (1844-1900), acesta din urmă fiind fiul reginei Victoria. Mai jos puteţi vedea un mic arbore genealogic explicatoriu:

Aşadar, regele nostru e un urmaş al creatorului real al organizaţiei malefice Illuminati. Rege Mihai I al Romaniei – un urmas al lui infamului bancher evreu Nathar Mayer the Rothschild!

Hai sa-i enervez nitel pe toti monarhistii sclavi supusi ai regelui cu cateva date istorice care ar enerva pe oricine care ar avea creier, ca sa vedeti ce a putut sa faca acest ticalos ordinar. I. In primul rand e mason si are legatura cu cavalerii de Malta

Legaturile cu societatea secreta a cavalerilor de Malta!

Faptu ca acesta are legatura cu aceasta teribila societate secreta nu ar trebui sa ne uimeasca dat fiind faptu ca orice rege de pe aceasta planeta are astfel de legaturi, ele insasi fiind create si coordonate de acesti indivizi aroganti din familiile regale! Acest rege Mihai dupa cum s-a demonstrat nu este altceva decat urmasul lui Nathan Mayer de Rothschild, membru al infamei dinastii Rothschild, care se stie ca alaturi de
Rockefelleri conduc planeta! Regele Mihai are legatura si cu CFR (Consilul de Relatii Externe), dar si cu Grupul Bilderberg

În prezența „Sanctității” Sale Papa Benedict al XVI-lea, Regele Mihai a fost invitat la Vatican să participe la ceremoniile aniversării a 900 de ani de la recunoașterea oficială a Ordinului Suveran de Malta, în anul 1113, a anunțat printr-un comunicat Casa Regală a României.

Regele Mihai este însoțit de Altețele Lor Regale Principesa moștenitoare, Principele Radu și Principele Nicolae.

Regele Mihai răspunde astfel invitației oficiale a Alteței Sale Eminentisime Fra’ Mattew Festing, Principe si Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar si Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos si de Malta, mai precizează sursa citată. „Ordinul Suveran Militar de Malta este un ordin religios, de natură traditional nobila, militar-cavalerească. Ordinul este subiect suveran de drept internațional, activitatea sa desfășurându-se pe baza “Cartei Constituționale” și a “Codului Ordinului”, revizuit în anul 1997. Ordinul cuprinde 10,000 de cavaleri, răspândiți pe întreaga suprafață a globului, împărțiți în trei categorii. Misiunea Ordinului este sintetizată de motto-ul “Tuitio Fidei et Obsequium Pauperum” (Apărarea credinței și asistența pentru cei săraci). Ordinul Suveran de Malta a stabilit relații diplomatice cu România în anul 1932, sub domnia Regelui Carol al II-lea. Primele acțiuni umanitare ale Ordinului s-au desfășurat, însa, pe teritoriul tarii noastre incepand cu secolul al XIII-lea. Regele Mihai I a făcut o vizita la Roma, la invitatia Suveranului Ordinului, in ianuarie 2012, iar Principesa Mostenitoare si Principele Radu au fost primiți de Suveranul Ordinului, tot la Roma, în octombrie 2012”, mai spune sursa citată. Mai multe cititi aici -> http://www.cotidianul.ro/regele-mihai-invitat-la-vatican-206319/

  1. Regele Mihai I un tradator si continuator al agendei fratiei ca majoritatea celor din Familiile Regale. Regele Mihai este urmasul lui Nathan Mayer Rothschild avand legaturi directe de sange cu familia regala britanica, mai mult decat atat el fiind var de gradul 3 cu Regina Elisabeta a 2a a Marii Britanii.

Schema expusa de autorul articolului este urmatoarea:

  1. Nathan Mayer Rothschild (1777 – 1836) se casatoreste cu Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld (1786 – 1861)
  2. Rezulta Regina Victoria a Marii Britanii (1819 – 1901)
  3. Apoi urmeaza la tron Ducele Alfred de Saxa-Coburg (1844 – 1900)
  4. Apoi urmeaza Regina Maria a Romaniei (1875 – 1938) care se casatoreste cu Regele Ferdinand al Romaniei (1865 – 1927)
  5. Din care rezulta Regele Carol al II lea al Romaniei (1893 – 1953)
  6. Dupa care preia puterea Regele Mihai I al Romaniei (1921 – prezent)

Deci cam asta e linia de sange, sa nu credeti cumva ca ei sint separati, nu, ei sint care au conspirat si controlat planeta, insa acum mai mult ca niciodata aproape ca detin controlul absolut. Oamenii sint socati cand aud de casatorii intre familii sau de incest, insa acesti indivizi nu degeaba sufera de hemofilie, pentru ca ei chiar asta fac.

  Acest jeg de rege un nenorocit de om, colectiona masini in timp lumea murea de foame. Pentru toate crimele care s-au intamplat atat in regimul fascist cat si in cel comunist, singurul responsabil, singurul care semna pe hartii si decrete era gunoiul asta. A plecat fiindca lumea nu il mai suporta, il scuipa lumea pe strada in anii aceia, de aia a plecat. Problema e ca a plecat cu valori care astazi ar fi insemnat 100 de milioane de $ si acuma a revenit si a primit castele si terenuri (5 castele si 40.000 ha de pamant + alte 30 de proprietati). 13 – 15 iunie 1990 revolta protestatarilor din Piata Universitatii, renumita MINERIADA, de fapt o incercare de LOVITURA DE STAT, identica cu cea de la Kiev, Ucraina.

Sa pornim cu inceputul.

In perioada 15- 20 martie 1990, au loc revolte la Targu Mures organizate de Tokes si de UDMR si alte asociatii fasciste si masonice din Timisoara pentru autonomie maghiara si Infiintarea Republicii Transilvania, conform Declaratiei din 16 iunie 1990 de la Budapesta, Ungaria, declaratie semnata si de regele tortionar Mihai, dar Iliescu ii pune cu botul pe labe.

Tokes si UDMR si alte asociatii fasciste din Timisoara vin la Bucuresti in Piata Universitatii pe 21 martie 1990 si ocupa Piata Universitatii si declara greva fomei si urla ca impielitati 52 de zile in frunte cu agentul mason si mossad STELIAN TANASE, azi presedinte la TVR, solicita punctul 8 de la Timisoara: Regele Tortionar mason Mihai, el numai implementase comunismul si fugise in Elvetia cu 191 de tone de aur facut cadou de Churchill si Stalin la ABDICAREA SA la 30 decembrie 1947, iar aceasta renumita MINERIADA de fapt, a fost o incercare de lovitura de stat pentru aducerea regelui Mihai la putere si Ion Ratiu prim ministru, lucru care se incearca din nou prin numirea lui Stelian Tanase presedintele TVR-ului, pentru a constitui propaganda casei regale si instaurarea MONARHIEI in Romania.
Numerosi romani se duc in Piata Universitatii si protesteaza, dar sunt in totala eroare, intrucat NU Piata Universitatii e vinovata de tot ce se intampla in Romania, ci Basescu si Poanta si Antonescu fost Ministru Tineretului si intreaga clasa politica criminala si terorista, la Basescu la usa trebuie sa se protesteze pana pleca chirul infractorul securistul comunistul si apoi scoase in afara legii toate partidele acre au fost la guvernare:

STRADA E SOLUTIA si protestele de strada impotriva clasi politice crimnale si teroriste si fasciste. Ce credeți că a făcut revoluția bolșevică????)
Cunoașteți faptul că Țarul Alexandru a încercat chiar să deschidă discuții cu Ordinul iezuit pentru a-i sprijini efortul de război ce urma contra Franței într-un moment în care se presupunea că iezuiții erau reprimați de către Papă??? Se pare că Alexandru a presupus în mod evident că iezuiții au multă putere și influență (poate că vă imaginați că știți mai multe decât știa Alexandru). Mulți iezuiți s-au mutat la St. Petersburg dar și în Marea Britanie, unde statul britanic le-a acordat protecție sub Regele George al III-lea. Monarhii care fuseseră detronați de către Napoleon au primit și ei adăpost în Marea Britanie în același timp, iar când acei monarhi au fost restaurați, ei la rândul lor i-au restaurat pe iezuiți, nu vedeți aceasta ca o răsturnare obișnuită a evenimentelor???
Eu sugerez că Vaticanul este cu mult mai puternic decât vă puteți da seama și că structura puterii lor este cu mult mai înaltă decât vă imaginați. Papii din Ordinul Suveran Militar de Malta au o influență enormă în problemele mondiale și au statut de observator permanent ONU.
“Printr-un ordin executiv din 7 martie 2007 președintele George W. Bush a acordat imunitate și privilegii diplomatice membrilor Misiunii de Observator Permanent a Sfântului Scaun la Națiunile Unite. Imunitatea diplomatică asigură circulația sigură a diplomaților în afara țării lor de baștină. Ei nu sunt supuși proceselor sau acuzării conform legilor țării-gazdă.”
– 1922, Iosif STALIN devine ‘Seful’ Partidului Comunist in Uniunea Sovietica.
(In engleza: În decursul istoriei mulți dictatori, a se include asasinii fasciști și comuniști, au fost fie educați de către iezuiți, fie au fost consiliați de către iezuiți, sau ambele. Iată câțiva: (1) Napoleon Bonaparte a fost consiliat de către preotul iezuit abatele Emmanuel Joseph Sieyes. (2) Dictatorul sovietic Iosif Stalin a fost educat de către iezuiți, așa cum a fost și prietenul său, cardinalul catolic Agagianian, la Seminarul iezuit din Tiflis, Georgia [sovietică]. (Acești doi oameni au prevăzut sistemul Gulagului sovietic.) (3) Dictatorul italian Benito Mussolini a fost consiliat de către preotul iezuit Pietro Tachi-Venturi. (4) Dictatorul cubanez Fidel Castro, educat de către iezuiți, a fost consiliat de către preotul iezuit Armando Llorente.) Comitetul celor 300 (numiți și Olimpienii) a fost fondat în 1727 de către aristocrația britanică și este compus din cele mai puternice “sub-familii”.
Acest comitet coordonează direct o mulțime de instituții și organizații majore din întreaga lume, printre care: Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relații Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotundă, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universală, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presă, Societatea Regală Britanică, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima și Justiție, MIT, NATO, Crucea Roșie Internațională, Universitatea Priceton, Banca Mondială, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.

Controlul financiar mondial

Toate instrumentele prin care Illuminati controlează financiar populația globului, se găsesc pe acest nivel. Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Reglementărilor Internaționale, Băncile Centrale precum și mecanismele de impozitare a populației. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populației conceput vreodată. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numește și Ochiul Dracului? “Dați-mi pe mână moneda unei țări și nu mă mai interesează cine face legile în acea țară” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o țară nu este condusă de un guvern sau președinte, ci este condusă din umbră de cel care controlează moneda țării respective. Probabil de aceea o țară nu se poate gospodări singură ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai contează cine face legile și ce legi face, căci oricum se aplică numai directivele FMI.

Controlul resurselor mondiale

Pe acest nivel se situează marile corporații internaționale care urmăresc controlul populației prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pământ sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) făcut tuturor oamenilor care trăiesc pe fața pământului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pământurile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care îi corup pe politicieni să reglementeze cultivarea și comercializarea produselor.
Intenția este de a-i distruge pe mici producători sau de a-i scoate în ilegalitate, ceea ce înseamnă că nici cel mai inofensiv producător nu va mai putea să cultive nimic în grădina proprie fără aprobarea guvernului.
Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze, nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de alte 165 de state semnatare (reprezentând aproape 85 % din populația planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factură nazistă, introdus de AG Farben și care va stabili regulile de alimentație ale națiunilor. Implementarea, prevăzută pe mai multe etape, pornește de la faptul că populația globului este mult prea numeroasă ca Terra să poată susține o alimentație naturală. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite în laborator, aditivate și iradiate .

Advertisements
AL TREILEA SINOD ECUMENIC. Caterisirea lui NESTORIE — March 25, 2018

AL TREILEA SINOD ECUMENIC. Caterisirea lui NESTORIE

Acest Sfânt şi a toată lumea Sinod s-a adunat pe vremea împăratului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despărţea în două pe unul Hristos, căci zicea că Hristos nu reuneşte în El însusi în mod desarvârşit firea umană şi firea dumnezeiască, şi îl vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, şi nu Dumnezeu întrupat. Astfel, după învăţătura acestui Nestorie, Preasfânta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Mai ales datorită harului apostolic şi scrierilor inspirate de Duhul Sfânt ale sfântului Chiril de Alexandria (prăznuit la 9 iunie), Sfinţii Părinţi în număr de două sute, reuniţi în anul 431 la Niceea într-un Sinod a toată lumea (ecumenic) sub conducerea sfântului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie şi au confirmat credinţa primelor două Sinoade Ecumenice, proclamând clar că Domnul Iisus Hristos a asumat firea omenească în intregime, ca să ne deschidă nouă posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (îndumnezeirea).

   Cititi va rog mai multe la:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie09.htm

Cititi va rog si:

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

AL DOILEA SINOD ECUMENIC

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

SINODUL IV ECUMENIC DE LA CALCEDON

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

SINODUL VII ecumenic de la Niceea din 787, tinut impotriva ICONOCLASMULUI (prigoana contra celor ce venerau icoanele)

SINODUL VII ecumenic de la Niceea din 787, tinut impotriva ICONOCLASMULUI (prigoana contra celor ce venerau icoanele) —

SINODUL VII ecumenic de la Niceea din 787, tinut impotriva ICONOCLASMULUI (prigoana contra celor ce venerau icoanele)

   Citez din articolul Iconoclasmul. Sinodul VII ecumenic de la Niceea din 787:

Pri­goana contra clericilor si a credinciosilor care venerau icoanele se numeste iconoclasm (distrugerea icoanelor) sau iconomahie (lupta contra icoanelor).

Primul imparat iconoclast a fost Leon III Isaurul (717-741). Prima masura icono­clasta a fost porunca sa fie indepartate icoanele din biserici (726).

Din dorinta de a arata ca a lucrat in mod legal, Leon III a convocat pentru 17 ianuarie 730 un sfat al senatorilor si al celorlalti demnitari ai statului si ai Bisericii, cu scopul de a-i castiga pentru planurile sale iconoclaste.

Patriarhul Gherman care s-a opus iconoclasmului va fi inlocuit de Anastasie.

La Constantinopol toti crestinii erau somati sa-si aduca icoanele in pie­tele publice, spre a fi arse. Cine se opunea, era ars de viu sau tor­turat, taindu-i-se o mana sau un picior.

Impotriva iconoclasmului a scris Sfantul Ioan Damaschin. Respingand invinuirea ca prin venerarea icoanelor s-ar comite o erezie, el concepe icoana ca sim­bol si mijlocitor cu sfantul reprezentat. Astfel icoana are un rol mul­tiplu : de a impodobi locasul de inchinare (estetic); de a invata din istoria Bisericii (pedagogic) ; de a insoti cultul divin (latreutic) si de a mijloci harul divin (haric).

    Dupa moartea lui Leon, lupta iconoclasta o va continua fiul sau Constantin V zis si Copronymos (741-775).

Daca Leon al III-lea a lasat ca edictul de interzicere a icoanelor sa fie sanctionat de consiliul suprem al Imperiului, fiul sau Constantin al V-lea va convoca episcopii Imperiului la un sinod bisericesc pentru a se pronunta impotriva icoanelor. Astfel, in anul 754 s-au intrunit in mare sobor la Hieria.  La 29 august 754, in forul din Constantinopol, s-au dat publicitatii hotararile eretice ale acestui pseudo-sinod. Ca urmare a acestiu sinod, cine indraznea pe viitor sa faca o icoana sau s-o cinsteasca, s-au s-o aseze intr-o biserica sau casa particulara, in cazul ca era episcop sau preot ori diacon, urma sa fie depus, iar daca era calugar sau laic sa fie anatematizat si predat autoritatilor civile spre a fi judecat, ca unul ce s-a declarat dusman al Tatalui ceresc si al dogmelor sfinte. Imparatul a dispus ca si moastele Sfintilor sa fie profanate si arse.

Dupa inchiderea sinodului, Constantin V a ordonat ca toate sa fie impodobite cu tablourile imparatului, cu picturi inspirate din natura.

Urmasul lui Constantin al V-lea, a fost fiul sau Leon IV Chazarul (775-780), numit asa dupa mama sa Irina, prima sotie a imparatului Constantin V. Dupa moartea lui Leon IV, tronul bizantin a trecut in seama lui Constantin VI (780-797), un copil de 10 ani. In locul minorului, conducerea a fost preluata de mama sa Irina (+802), care oficial a impartit tronul cu fiul ei. Domnia ei a fost o binefacere pentru crestinii rasariteni, care au putut din nou sa cins­teasca icoanele.

   Al  VII lea sinod ecumenic s-a tinut la Niceea in anul 787. Sinodul s-a tinut intre 24 septembrie si 13 octombrie 787.

Imparateasa si fiul ei au fost reprezentati prin doi demnitari su­periori, papa Adrian I prin arhipresbiterul Petru si abatele Petru de la Sfantul Sava, iar patriarhii Alexandriei si Antiohiei prin monahii Ioan si Toma. Din actele sinodului se stie ca sedintele au fost conduse de patriarhul Tarasie. Numarul episcopilor care au participat la acest sinod a fost intre 330 si 367. Afara de membrii cu drept de vot au mai fost prezenti peste 130 arhimandriti, egumeni si monahi. Sinodul a combatut punct cu punct hotaririle pseudosinodului de la 754, contestandu-i-se calitatea de „adunare ecumenica”, intrucat la asa zisul „sobor bisericesc” nu au fost reprezentati nici patriarhii Rasaritului, nici episcopul Romei. Hotararea sinodului, orientata dupa precizarile Sfantului Ioan Damaschin, cuprindea urmatoarea decizie dogmatica : Este permis si chiar util si bineplacut lui Dumnezeu a face icoane religioase si a le venera; dar aceasta venerare sa fie numai cinstire, iar nu adorare, caci adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu. Cinstirea nu se adreseaza materiei icoanei si astfel ea nu este idolatrie.

Curand dupa inchiderea Sinodului VII ecumenic de la Niceea, Carol cel Mare (768-814) – care nu va recunoaste acest sinod – a primit traducerea latina deformata a actelor sinodului si atunci el a predat-o teologilor de la palat, comentand cu ei atitudinea ce urma sa fie luata fata de Sinodul VII ecumenic. Teologii franci au fost insarcinati sa alca­tuiasca o scriere polemica impotriva celor stabilite la Niceea, cunoscuta in istorie sub numele de Libri Carolini.

Infrangerea suferita in luptele cu bulgarii hanului Krum a facut ca armata sa proclame imparat pe Leon V Armeanul (813-820), armean de origine si iconoclast. Din al doilea an al domniei lui Leon V, din 814 luptele iconoclaste au izbucnit din nou. La conducerea iconodulilor se aflau Teodor Studitul, Nichifor Marturisitorul si calugarii.

Leon V Armeanul a convocat un sinod. La sedinta I a sinodului din 815, s-a rostit anatema asupra celor prezenti la Sinodul al VII-lea ecumenic, anulandu-se toate hotararile aduse de acel sinod si declarand valabile numai hotararile pseudosinodului de la 754.

Mai tarziu patriarhul Metodie a convocat la sinodul de la Constatinopol, pe toti episcopii, egumenii si monahii, care in decursul luptelor icono­claste au avut de suferit. Sinodalii au declarat valabile la 11 mar­tie 843 toate hotararile celor sapte Sinoade ecumenice, restabilind cultul icoanelor, rostind anatema asupra tuturor iconoclastilor. Episcopii ico­noclasti au fost destituiti, locurile lor fiind ocupate de cei ce au avut de patimit in timpul domniei lui Teofil. La sfarsit a fost compus un text special de anatematizare a tuturor ereticilor; textul acesta si al tuturor dogmelor Bisericii, a intrat apoi intr-un „sinodycon” special ca decizie sinodala, spre a fi citit anual in intreaga Biserica, in prima Duminica din postul Sfintelor Pasti, ca un avertisment general. Cum masura a fost luata in ajunul primei duminici din postul pascal, duminica aceea, din 11 martie 843, a fost denumita Duminica Ortodoxiei ca sa fie spre amintire despre biruinta Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor

Cititi va rog si:

Niceea, orasul unde au fost tinute primul si ultimul Sinod Ecumenic

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

AL DOILEA SINOD ECUMENIC

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

Al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) —

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Despre cele doua lucrari ale lui Hristos

Impotriva monotelitilor

Fiul Cel Unul Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Cel facut om intru toate asemenea noua, afara de pacat, Hristos Adevaratul nostru Dumnezeu, a propovaduit cu tarie prin cuvintele Evangheliei: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12), si iarasi pacea Mea va dau voua (Ioan 14, 27). Lasandu-se calauzit cu dumnezeiasca intelepciune, invatandu-ne pacea prin aceste dumnezeiesti cuvinte, prea blandul nostru imparat, atlet al Ortodoxiei, potrivnic al heterodoxiei, reunind acest Sfant Sobor Ecumenic, a adunat trupul intreg al Bisericii. Pentru aceea, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, dupa ce a alungat ratacirea necredintei care s-a aratat in ultima vreme si urmand fara abatere calea cea dreapta a Sfintilor Parinti cunoscuti, a conglasuit cu cele cinci [sfinte] Sinoade Ecumenice [de pana acum]; adica [fiind de acord] cu cei 318 Sfinti Parinti adunati la Niceea impotriva smintitului Arie; cu sinodul celor 150 de barbati purtatori de Dumnezeu adunati la Constantinopol impotriva lui Macedonie, luptatorul impotriva Duhului Sfant, si Apolinarie cel rau credincios; de asemenea [si acordul cu] cel dintai sinod al celor 200 de cinstiti barbati adunati la Efes impotriva lui Nestorie, cel cu minte de iudeu, si cu cei 600 de barbati de Dumnezeu insuflati, adunati la Calcedon, impotriva lui Eutihie si Dioscor, cei urati de Dumnezeu; si, mai mult inca, cu Sfantul Sinod al cincilea care s-a adunat aici impotriva lui Teodor al Mopsuestiei, Origen, Didim si Evagrie, si impotriva scrierilor lui Teodoret contra celor douasprezece capete ale vrednicului Chiril, si impotriva epistolei catre Maris Persul, epistola pusa pe seama lui Ibas. Marturisind intru totul fara innoiri dumnezeiestile hotarari ale bunei credinte si respingand invataturile rau credincioase, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, insuflat de Dumnezeu, pecetluieste Crezul marturisit de catre cei 318 Parinti si intarit de catre cei 150 de Parinti cugetatori de Dumnezeu, Crez pe care celelalte Sfinte Sinoade l-au primit si l-au intarit cu bucurie spre nimicirea oricarei rataciri ucigatoare de suflet.

(Urmeaza Crezul de la Niceea si Constantinopol): Credem?

Sfantul Sinod ecumenic a hotarat: pentru desavarsita cunoastere si intarire a credintei ortodoxe acest Crez ortodox al harului dumnezeiesc ar trebui sa fie indestulator; dar fiindca incepatorul rautatii nu a incetat de la inceput sa gaseasca un conlucrator in sarpe si prin el sa introduca veninul in firea omeneasca, tot asa si acum n-a incetat sa gaseasca unelte potrivite pentru a-si indeplini voia, adica pe Teodor, fost episcop de Faran, pe Serghie, pe Pyrhos, Pavel si Petru, care au ocupat scaunul intaistatatorilor cetatii imparatesti [Constantinopol], si Honorius, fost papa al vechii Rome, Chir, fost episcop al Alexandriei, Macarie, de curand asezat pe scaunul Antiohiei, si ucenicul sau, Stefan. Prin acestia, [diavolul] n-a incetat sa starneasca tulburari in intreaga Biserica, semanand in poporul ortodox, prin invataturi noi, erezia unei singure vointe si a unei singure lucrari in cele doua firi ale Unuia din Sfanta Treime, Hristos adevaratul nostru Dumnezeu; [erezie] care se potriveste cu kakodoxia [smintita ratacire] a rau-credinciosilor Apolinarie, Sever si Themistie, care ravneste cu cuget viclean sa nimiceasca si desavarsirea intruparii Aceluiasi si Unicului Domn Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, aratand blasfemiator lipsa de vointa si nelucrarea in trupul Sau insufletit [cu suflet rational].

A ridicat atunci Hristos, Dumnezeul nostru, un imparat credincios, un nou David, gasindu-l barbat dupa inima Sa, care n-a dat – dupa cum sta scris – somn ochilor sai si dormitare genelor sale, pana ce nu a gasit prin acest Sobor al nostru, sfant si de Dumnezeu adunat, desavarsita propovaduire a dreptei credinte, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20).

Acest Sfant Sinod Ecumenic a primit cu credinta si cu bratele deschise propunerea facuta de catre Preasfintitul si Preafericitul papa al vechii Rome, Agathon, imparatului nostru dreptmaritor si preacredincios, Constantin, [propunere] care i-a respins nominal pe cei care au propovaduit si au invatat, dupa cum s-a spus mai sus, o singura vointa si o singura lucrare in iconomia lui Hristos Cel intrupat, adevaratul nostru Dumnezeu.

La fel a primit si propunerea sinodala a Sfantului Sinod al celor 125 de episcopi iubitori de Dumnezeu [adunati] sub acelasi preasfintit papa, [propunere] facuta de imparatul nostru de Dumnezeu inteleptit, ca fiind de acord cu Sfantul Sinod de la Calcedon si cu Tomosul Preasfintitului si Preafericitului papa al vechii Rome, Leon, catre sfantul Flavian, [papa Leon] pe care acest Sinod l-a numit stalp al Ortodoxiei; si in acord [de asemenea] cu epistolele sinodale scrise de fericitul Chiril catre episcopii din Rasarit impotriva lui Nestorie.

Urmand asadar celor cinci Sfinte Sinoade Ecumenice si alesilor Sfinti Parinti, [Sinodul de fata] hotaraste si marturiseste intr-un glas ca Domnul nostru Iisus Hristos [este] adevaratul nostru Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime cea de-o-fiinta si de viata facatoare, desavarsit in dumnezeire si, de asemenea, desavarsit in omenitate; acelasi Dumnezeu adevarat si om adevarat alcatuit din suflet rational si trup; de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omenitate, intru toate asemenea noua afara de pacat (cf. Evrei 4, 15), Cel dupa dumnezeire nascut din Tatal mai inainte de veci si la plinirea vremii, pentru noi si pentru a noastra mantuire, [nascut] dupa omenitate din Sfantul Duh si din Maria Fecioara [cea care este] cu indreptatire si dupa adevar Nascatoare de Dumnezeu.

Unul si acelasi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Nascut, in doua firi, fara amestecare, fara schimbare, fara impartire si fara despartire, fara ca deosebirea firilor sa se piarda din pricina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusirile fiecarei firi, unite intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas; nu impartindu-se sau despartindu-se in doua persoane, ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, Dumnezeu Cuvantul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la inceput proorocii, si El insusi, Iisus Hristos, ne-a invatat [despre Sine] si precum ne-a predanisit noua Crezul Sfintilor Parinti.

[Noi] propovaduim la fel, dupa invatatura Sfintilor Parinti, ca in El sunt doua voiri sau vointe firesti si doua lucrari firesti, fara despartire, fara schimbare, fara impartire si fara amestecare. Si cele doua vointe firesti nu sunt, cum au zis ereticii necredinciosi, potrivnice una alteia, ci vointa Sa omeneasca urmeaza celei atotputernice si dumnezeiesti, fara a i se impotrivi sau rezista, ci mai degraba supunandu-i-se. Caci a trebuit ca vointa cea trupeasca sa fie miscata de vointa dumnezeiasca si supusa ei, dupa [cum spune] preainteleptul Atanasie (cf. PG 25, XXVII). Caci precum trupul Sau este numit si trupul lui Dumnezeu Cuvantul, tot asa vointa Sa trupeasca este numita si este [cu adevarat] a lui Dumnezeu Cuvantul, precum El insusi spune: M-am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis. El numeste a Sa voia proprie, de vreme trupul a fost al Sau.

Caci in acelasi fel precum trupul Sau insufletit, preasfant si preacurat nu a fost nimicit prin indumnezeire, ci a ramas intre limitele sale si rostul sau, tot astfel si vointa Sa omeneasca [fiind] indumnezeita nu s-a nimicit, ci mai degraba a fost salvata, dupa cum spune [sfantul] Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul: “Caci vointa [trupeasca a] Mantuitorului nu este potrivnica lui Dumnezeu, fiind cu totul indumnezeita” (Grigore de Nazianz, Oratio XXX, 12; PG 36, 117).

[Noi] preamarim doua lucrari firesti nedespartite, neschimbate, neimpartite si neamestecate in Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, adica o lucrare dumnezeiasca si o lucrare omeneasca, dupa cum Leon Cuvantatorul de Dumnezeu, spune lamurit: “Fiecare fire lucreaza in comuniune cu cealalta ceea ce ii este propriu, Cuvantul lucrand cele ce sunt proprii Cuvantului si trupul savarsind cele ce sunt proprii trupului” (Leon I, Tomus ad Flavianum). Caci noi nu suntem de acord [ca ar exista] o singura lucrare dupa fire a lui Dumnezeu si a fapturii [firea omeneasca a lui Hristos], ca sa nu ridicam faptura la fiinta divina si nici sa coboram maretia firii dumnezeiesti la nivelul fapturilor.

Caci noi recunoastem ca minunile si patimirile sunt ale Unuia si Aceluiasi dupa una sau cealalta dintre firile Sale care stralucesc intr-un singur ipostas, precum a grait vrednicul Chiril. Pazind intru-totul neamestecarea si nedespartirea, marturisim totul in putine cuvinte: crezand ca Unul din Sfanta Treime este si dupa intrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, marturisim ca cele doua firi stralucesc intr-un singur ipostas in care a aratat minunile si patimirile, dupa iconomie, din timpul petrecerii Sale [in lume], nu dupa inchipuire, ci intru adevar.

Deosebirea firilor este recunoscuta intr-un singur ipostas dupa aceea ca si una si alta voiesc si lucreaza ceea ce le este propriu, una in comuniune cu cealalta. Pentru aceasta noi marim doua vointe si doua lucrari firesti, caci sunt impreuna lucratoare spre mantuirea neamului omenesc.

Acestea fiind statornicite de catre noi cu mare grija si scumpatate, hotaram ca nu ii este ingaduit nimanui sa alcatuiasca o alta marturisire de credinta, sau sa scrie, sau sa compuna, sau sa cugete, sau pe altii sa-i invete [asemenea].

[Iar] cei care vor indrazni sa alcatuiasca, sa raspandeasca, sa invete sau sa transmita un alt Crez celor ce voiesc sa se converteasca de la ratacirile paganesti sau de la cele iudaicesti sau de la oricare alta erezie si la cunostinta adevarului sa vina, sau vor [indrazni] sa introduca expresii noi sau cuvinte nascocite pentru a rasturna cele hotarate de noi, daca sunt episcopi sau clerici sa fie caterisiti, [inlaturati] episcopii din episcopie si clericii din cler, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie anatema.

Preluare Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

SINODUL IV ECUMENIC DE LA CALCEDON —

SINODUL IV ECUMENIC DE LA CALCEDON

Citez din http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie16.htm:

Pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.ta

   Iata si ce putem citi in articolul Calcedon:

Oras in Bitinia in apropiere de Constantinopol, unde, la convocarea imparatului Marcian (450-457), s-a tinut in anul 451 al patrulea Sinod ecumenic, in prezenta a 350 de episcopi si a patru delegati papali. Sinodul a reafirmat crezul niceo-constantinopolitan, combatand cele doua mari erezii ale timpului: monofizitismul si nestorianismul. Condamnand invatatura lui Eutihie, monah din Constantinopol, care sustinea ca, dupa unirea ipostatica, Hristos are numai o singura fire, cea dumnezeiasca, sinodul afirma ca Iisus Hristos este om adevarat, de o fiinta cu noi dupa umanitate. Condamnand nestorianismul, sino­dul afirma ca Hristos este cunoscut in doua firi, fiind Dumnezeu adevarat si om adevarat, dar nu in doua per­soane. El este intr-adevar unul, subiectul Sau fiind insusi ipostasul Cuvantului lui Dumnezeu cel vesnic.

Cititi va rog si:

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

AL DOILEA SINOD ECUMENIC

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Despre Sfanta Mucenita Eufimia, cititi va rog:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie16.htm

AL DOILEA SINOD ECUMENIC —

AL DOILEA SINOD ECUMENIC

In ziua de 22 mai, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic şi luptător împotriva Duhului Sfânt.

Citez din articolul Sinoadele ecumenice ale Bisericii:

Al doilea Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Teodosie I la Constantinopol, in 381, la care au participat 150 de episcopi. Teodosie s-a dovedit un aparator al credintei ortodoxe, iar intentia lui cu convocarea Sinodului a fost eradicarea completa a arianismului si condamnarea lui Macedonie si a lui Apolinarie, formuland invatatura despre unitatea Sfintei Treimi si deplina umanitate a lui Hristos.

Macedonie invata ca Sfantul Duh nu este o persoana („hypostasis”), ci o simpla putere („dynamos”) a lui Dumnezeu, afirmand deci ca Duhul Sfant este inferior Tatalui si Fiului. Sinodul a condamnat invatatura lui Macedonie si a formulat invatatura despre Sfanta Treime. Aceasta invatatura afirma ca exista „un Dumnezeu in trei ipostasuri”, proclamand ca Duhul Sfant este Dumnezeu, egal cu Tatal si cu Fiul, de aceeasi fiinta cu Acestia. Aceasta a devenit baza invataturii crestine.

Crezul de la Niceea, adoptat de primul Sinod Ecumenic, a fost completat cu cinci propozitii care stabileau invatatura despre Sfantul Duh, despre Biserica, Taine, invierea mortilor si viata veacului care va sa vina:

Si [cred] intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede, care impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.

Intr-una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica,

Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor,

Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina. Amin.

Crezul a fost cunoscut de atunci sub numele de Crezul niceo-constantinopolitan, sau Simbolul Credintei. In privinta privilegiilor ierarhice, Sinodul a stabilit ca Episcopul de Constantinopol are intaietate peste toate Bisericile, mai putin peste cea a Romei. Doi dintre episcopii care au avut un rol important in dezvoltarea invataturii crestine au fost Sf. Grigorie Teologul (sau Grigorie de Nazianz, care a prezidat Sinodul) si Sf. Grigorie de Nyssa.

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) —

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

    Citez din articolul Sinoadele ecumenice ale Bisericii:

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodul s-a intrunit la Niceea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodul a adoptat 20 de hotarari, inclusiv Crezul de la Niceea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot din Alexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea lui Hristos. Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism).

Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pana atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost prezentat Sinodului de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important „homoousis”, insemnand „de aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta) afirmatia ca Iisus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Niceea si este urmatorul:

Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.

   Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.

   Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si s-a facut om.

   Si s-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

   Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.

O alta hotarare a acestui Sinod a fost formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.

Sinodul a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si teritoriala, atat pentru cler, cat si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care ii poarta numele.

Un alt participant, care prin argumentarea lui impotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului in Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfantului Antonie. El suferise atatea greutati si cruzimi in timpul prigoanei lui Maximin, incat trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.

Numarul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodul celor 318 Parinti. El s-a incheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este praznuita in Biserica Ortodoxa in a saptea duminica dupa Pasti.

Cititi va rog si:

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

   Iata si ce putem citi in articolul ERETICUL ARIE – BIRUIT LA NICEEA, DAR BIRUITOR ASTAZI?:

Cuviosul Iustin Popovici:

Arianismul nu a fost inmormantat inca; astazi el este mai la moda si mai raspandit decat oricand. E raspandit ca un adevarat suflet in trupul Europei contemporane.

Daca priviti la cultura Europei, in adancul ei veti gasi ascuns arianismul: toate se rezuma aici la om si numai la om, si chiar Dumnezeul-om Hristos a fost redus la cadrele unui om. Cu plamada arianismului s-a plamadit si filozofia Europei, stiinta ei si civilizatia ei si, in parte, si religia ei.Pretutindeni si in chip sistematic Hristos este pogorat la starea de simplu om; Dumnezeul-om este dezbracat continuu de ceea ce este in realitate; opera lui Arie se savarseste in mod continuu.

Religia in limitele ratiunii pure” a lui Kant nu este altceva decat noua editie a arianismului. Daca vom primi pe Hristos cu masura lui Kant ce rezultat credeti ca vom avea? – Vom avea un Hristos om, un Hristos intelept, dar nicidecum un Hristos Dumnezeu-om. Daca vom judeca pe Hristos cu criteriul lui Bergson, nu vom avea, iarasi, ceva mai mult decat un om simplu. In acest fel, si un criteriu si altul, ca si toate criteriile tuturor filozofilor dupa om, pogoara pe Dumnezeul-om la conditia de om.

Stiinta europeana nu ramane mai prejos decat filozofia in raportul ei arian fata de Hristos. Din multe puncte de vedere, prin multi dintre reprezentantii lui, Protestantismul l-a depasit in arianism chiar si pe Arie. Diferitii socinieni si Schleiermacher sunt puternici competitori ai lui Arie la dez-intruparea Dumnezeului intrupat. Iar papismul cu etica lui este in mare masura arian. Simte el oare ce metafizica sta in spatele acestei ingrozitoare etici? Toate acestea laolalta au izbutit sa otraveasca, cu abominabilul lor arianism, marile mase ale Europei. Cine nu cunoaste abominabilul arianism al intelectualilor nostri? Multi dintre intelectualii nostri spun adesea: Hristos este un mare om, un om intelept, cel mai mare filozof dar, oricum, nu este Dumnezeu.

De unde atata arianism astazi? De acolo ca omul a devenit astazi masura tuturor lucrurilor, masura tuturor fiintelor si lucrurilor vazute si nevazute. Masurand dupa sine insusi toate, omul european respinge tot ceea ce este mai larg decat omul, mai mare decat omul, mai infinit decat omul.

Masura lui stramta ingusteaza pe Dumnezeul-om reducandu-l la om. Colivia pacatului reduce puterile de zbor ale mintii celei mandre si aceasta nu mai vede si nu mai cunoaste nici o realitate mai mare decat ea insasi. Isprava mai presus de minte a credintei in Dumnezeul-om Hristos sfarama aceasta colivie si deschide mintea realitatilor infinite. Sinodul I Ecumenic a hotarat o data pentru totdeauna rolul mintii in explicarea Persoanei Dumnezeului-om Hristos; rolul ei este acela al supunerii. In Crestinism, credinta conduce, iar mintea este condusa; cunoasterea este roada a credintei care lucreaza prin iubire si e activa in nadejde.

Relativismul european contemporan e o mostenire a arianismului. Relativismul metafizic a dat nastere si relativismului moral. Nu exista nimic absolut sau deasupra lumii ori a omului, nici in lume sau in om si nici, iarasi, in jurul lumii sau al omului.

Din acest relativism modern, ca si din vechiul relativism arian, salveaza numai credinta in divino-umanitatea Mantuitorului Hristos, in de-o-fiintimea Lui cu Dumnezeu-Tatal; salveaza adica minunatul cuvant „de-o-fiinta”.Incearca-ti credinta ta si controleaz-o cu Simbolul Credintei. Daca credinta ta nu corespunde intru totul Simbolului – esti eretic. Daca respingi cuvantul „de-o-fiinta”, nu esti al lui Hristos, esti al lui antihrist, esti al lui Iuda, pentru ca Biserica numeste pe Arie „al doilea Iuda”.

* * *

Toate umanismele europene – de la cele pre-renascentiste, cele renascentiste şi, mai departe, cele protestante, filosofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice – au urmărit şi urmăresc neîntrerupt, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeu-Omul cu credinţa în om, să înlocuiască Evanghelia Dumnezeu-Omului cu evanghelia după om, filosofia după Dumnezeu-Omul cu filosofia cea după om, lucrarea după Dumnezeu-Omul cu lucrarea cea după om; într-un cuvînt, să înlocuiască viaţa după Dumnezeu-Omul cu viaţa cea după om.

Şi aşa a fost timp de veacuri, pînă cînd, în veacul trecut, în anul 1870, la primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-au contopit în dogma infailibilităţii papei. De atunci, aceasta a ajuns a-tot-dogma papismului. De aceea, în zilele noastre, la al doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat şi s-a apărat atît de stăruitor şi de măiestru intangibilitatea şi imuabilitatea acestei dogme. Dogma aceasta are o însemnătate cît se poate de mare pentru întreaga soartă a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, în care deja a păşit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene şi-au atins idealul şi idolul: omul a fost propovăduit ca cea mai mare zeitate, a-tot-zeitate. Panteonul european umanist şi-a dobîndit Zeus-ul.

Sinceritatea e limba adevărului: Dogma infailibilităţii papei – a omului – nu este altceva decît renaşterea păgînismului şi a politeismului, renaşterea axiologiei şi criteriologiei idolatre. Horribile dictu, dar şi următorul lucru trebuie spus: Prin dogma infailibilităţii papei a fost ridicat la rangul de dogmă umanismul închinător la idoli, şi întîi de toate cel elin. A fost ridicat la rangul de dogmă a-tot-criteriul, a fost ridicată la rangul de dogmă a-tot-valoarea culturii, civilizaţiei, poeziei, filosofiei, artei, politicii, ştiinţei eline… Şi toate acestea ce sînt? Păgînătate ridicată la rangul de dogmă. În felul acesta, a ajuns să fie dogmă autarhia omului european, după care timp de veacuri au năzuit cu înfocare toate umanismele europene. (…)

Este un adevăr evanghelic cu neputinţă de tăgăduit: Toată lumea zace în rău, chiar şi după nevoinţa Dumnezeu-Omului în lumea noastră pămîntească (1 Ioan 5:19-21). Şi nu numai atît, ci, după Sfîntul Apostol Pavel, diavolul este stăpînitorul veacului acestuia (2 Corinteni 4:4). Între o astfel de lume, care de bună voie zace în răutate, şi următorul Dumnezeu-Omului Hristos nu există împăcare. Următorul Dumnezeu-Omului nu se poate împăca, în paguba adevărului evanghelic, cu omul umanist, care îndreptăţeşte toate cele arătate mai înainte şi le ridică la rangul de dogmăAici este vorba întotdeauna de cea mai hotărîtoare şi a-tot- hotărîtoare cumpănă şi alegere: Dumnezeu-Omul sau omul. Fiindcă omul umanist, prin toată lucrarea lui, se deosebeşte şi se poartă ca lucrînd autarhic, ca valoare ultimă şi măsură ultimă. Aici nu există loc pentru Dumnezeu-Omul. Ca urmare, în împărăţia umanistă, locul Dumnezeu-Omului îl ocupă “Vicarius Christi” (Locţiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit în cer. În orice caz, aceasta este o dezîntrupare sui generis a Dumnezeu-Omului Hristos, nu-i aşa?

Uzurpînd, prin dogma infailibilităţii, în folosul său – adică în folosul omului – toată puterea şi toate drepturile care sînt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, papa s-a auto-propovăduit, în fapt, biserică în biserica papistă, şi a ajuns în ea totul în toate. Un “a-tot-ţiitor” sui generis. De aceea dogma infailibilităţii papei a şi ajuns a-tot-dogma papismului, şi papa nu se poate lepăda de ea în nici un chip, cîtă vreme va fi papă al papismului umanist.

În istoria neamului omenesc sînt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei. Pricina căderii în păcat e întotdeauna aceeaşi: voinţa de a ajunge bun prin sine; voinţa de a ajunge desăvîrşit prin sine; voinţa de a ajunge dumnezeu prin sine. Dar în felul acesta omul se face, fără să-şi dea seama, întrutotul asemeni diavolului; fiindcă şi acela a vrut să ajungă dumnezeu prin sine însuşi, să înlocuiască pe Dumnezeu cu sine însuşi, şi, în această îngîmfare a lui, a ajuns dintr-o dată diavol, cu desăvîrşire despărţit de Dumnezeu şi cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai în această înşelare de sine plină de trufie se află esenţa păcatului, a a-tot-păcatului. În aceasta se află şi esenţa diavolului, a a-tot- diavolului: a satanei. Aceasta nu e altceva decît voinţa de a rămîne în firea proprie, de a nu primi în sine altceva decît pe sine. Toată esenţa diavolului este în faptul că nu-L vrea cîtuşi de puţin pe Dumnezeu în lăuntrul lui, vrea să rămînă totdeauna singur, totdeauna cu totul în sine, tot pentru sine, totdeauna închis ermetic faţă de Dumnezeu şi de tot ce este al lui Dumnezeu. Şi ce este aceasta? Egoismul şi dragostea de sine, îmbrăţişate pentru întreaga veşnicie. Aşa e în esenţa lui omul umanist: el rămîne tot în sine însuşi, cu sine însuşi, pentru sine însuşi; totdeauna închis cu îndîrjire faţă de Dumnezeu. În asta stă orice umanism, orice hominism. Culmea acestui umanism îndrăcit: voinţa de a ajunge bun cu ajutorul răului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici şi făgăduinţa făcută în rai de diavolul către strămoşii noştri: Veţi fi ca nişte dumnezei (Facere 3:5).

Omul a fost zidit de iubitorul de oameni Dumnezeu ca posibil dumnezeu- om, ca, pe temeiul chipului Dumnezeiesc pe care îl poartă, fiinţa lui să se zidească de bună voie, prin Dumnezeu, întru dumnezeu-om. Dar omul, prin libera sa alegere, a căutat să ajungă prin păcat la nepăcătoşenie, prin diavol la starea de Dumnezeu; şi desigur că, urmînd calea aceasta, el ar fi ajuns un diavol sui generis, dacă Dumnezeu, în nesfîrşita Sa iubire de oameni şi “mare mila” Sa, n-ar fi intervenit făcîndu-Se om, Dumnezeu-Om. Prin Biserică, trupul Său, Hristos l-a adus pe om la nevoinţa în-dumnezeu-omenirii, prin Sfintele Taine şi sfintele fapte bune; şi în felul acesta a dat omului putinţa de a ajunge întru bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13), şi de a-şi atinge astfel menirea sa Dumnezeiască: să ajungă de bună voie dumnezeu-om după darCăderea papei: voinţa de a-L înlocui pe Dumnezeu-Omul cu omul.

În lumea noastră omenească, după spusele Sfîntului văzător al tainelor Ioan Damaschin, numai Dumnezeu-Omul Hristos este “singurul lucru nou sub soare“. Şi Acesta e veşnic nou: şi prin Persoana Sa Dumnezeu-omenească, şi prin nevoinţa Sa Dumnezeu-omenească, şi prin trupul Său Dumnezeu-omenesc – Biserica. Însă şi omul, numai în Dumnezeu-Omul este nou, pururea nou, veşnic nou, în toate trăirile sale Dumnezeu-omeneşti pe calea mîntuirii, sfinţeniei, schimbării la faţă, în-dumnezeirii, în-dumnezeu-omenirii. În această lume pămîntească, toate îmbătrînesc şi toate mor: numai omul întru-Dumnezeu- omenit şi în-dumnezeu-omenit, cel de acelaşi trup cu Hristos, întru-bisericit şi îm-bisericit prin Dumnezeu-Omul, nu îmbătrîneşte şi nu moare, fiindcă s-a făcut mădular viu şi organic al sfîntului şi veşnicului trup Dumnezeu-omenesc al lui Hristos – Biserica, în care persoana omenească se dezvoltă şi fără încetare sporeşte întru creşterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19), întru bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13). Aceasta înseamnă că el creşte şi se înalţă nesfîrşit şi nemăsurat, potrivit cu măsurile cele după chipul lui Dumnezeu ale Dumnezeieştii nesfîrşiri şi nemărginiri date fiinţei omeneşti de către Domnul cel în Trei Sori, atunci cînd l-a zidit pe om după chipul Său.

(…) Cel de-al doilea Conciliu de la Vatican e o renaştere a tuturor umanismelor europene, o renaştere de stîrvuri: fiindcă, de cînd Dumnezeu-Omul Hristos Se află în lumea pămîntească, orice umanism este un stîrv. Şi aşa stau lucrurile, întrucît Conciliul a rămas cu încăpăţînare la dogma infailibilităţii papei, adică a omului. Privite din punctul de vedere al Dumnezeu-Omului celui veşnic viu, al Domnului Iisus istoric,toate umanismele seamănă mai mult sau mai puţin cu nişte utopii criminale, fiindcă, în numele omului, ucid şi nimicesc pe om ca entitate psiho-fizică, în felurite chipuri. Toate umanismele săvîrşesc o lucrare nebunesc de nenorocită: strecoară ţînţarul şi înghit cămila; iar prin dogma infailibilităţii papale, lucrarea aceasta a fost ridicată la rangul de dogmă. Toate acestea sînt înfricoşătoare, înfricoşătoare pînă la groaza desăvîrşită. De ce? Fiindcă însăşi dogma privitoare la infailibilitatea omului nu este altceva decît cumplitul prohod al oricărui umanism: de la acela al Vaticanului, ridicat la rangul de dogmă, şi pînă la umanismul satanizat al lui Sartre. În panteonul umanist al Europei toţi zeii sînt morţi, în frunte cu Zeus-ul european. Sînt morţi, pînă ce în inima lor veştejită va răsări pocăinţa cea cu a-tot-desăvîrşita lepădare de sine, cu fulgerele şi durerile Golgotei sale, cu cutremurele şi schimbările la faţă ale învierii sale, cu viforele şi înălţările ei aducătoare de roade. Şi atunci? Atunci nesfîrşite vor fi slavosloviile lor către Cel ce în veci este de viaţă făcător şi de minuni lucrător Dumnezeu-Omul, cu adevărat singurul iubitor de oameni din toate lumile.

Care este inima dogmei privitoare la infailibilitatea papei, adică a omului? Dez-în-dumnezeu-omenirea omului. Lucrul acesta îl urmăresc toate umanismele, chiar şi cele religioase. Toate îl întorc pe om la păgînism, la politeism, la îndoită moarte: duhovnicească şi fizică. Îndepărtîndu-se de Dumnezeu-Omul, tot umanismul s-a preschimbat încet-încet în nihilism. Lucrul acesta îl arată falimentul de azi al tuturor umanismelor, în frunte cu papismul, părintele – făţiş sau pe ocolite, cu voie sau fără voie – al tuturor umanismelor europene; iar falimentul, falimentul dezastruos al papismului, se găseşte în dogma infailibilităţii papei – şi tocmai dogma aceasta e culmea nihilismului. Prin aceasta, omul european a dogmatisit hotărît dogma autarhicităţii omului european şi, în felul acesta, pînă la urmă a arătat că nu are nevoie de Dumnezeu- Omul şi că pe pămînt nu există loc pentru Dumnezeu-Omul: “Vicarius Christi” il înlocuieşte în chip desăvîrşit. În fapt, din dogma aceasta trăieşte, pe aceasta o urmează şi o mărturiseşte cu încăpăţînare oricare umanism european.

Toate umanismele omului european nu sînt altceva, în esenţa lor, decît o răzvrătire necontenită împotriva Dumnezeu-Omului Hristos. În toate chipurile cu putinţă, se săvîrşeşte “Die Ummertung aller Nerte” (“răsturnarea tuturor valorilor”); Dumnezeu-Omul este înlocuit pretutindeni cu omul; pe toate tronurile europene se înscăunează omul umanismului european. Pentru aceea nici nu mai există un singur “Vicarius Christi”, ci nenumăraţi, deosebindu-se doar prin veşminte: fiindcă, în ultimă instanţă, prin dogma despre infailibilitatea papei a fost numit infailibil omul în general. De aici, şi nenumăraţii papi din toată Europa: şi de la Vatican, şi din protestantism (dar si din ortodoxie, nota noastra). Între ei nu este vreo deosebire hotărîtă, fiindcă papismul e cel dintîi protestantism, precum a spus înainte-văzătorul Homiakov”.

(extrase din: Omul şi Dumnezeul-om”, Ed. Deisis, Sibiu, 1997 si: “Biserica Ortodoxa si ecumenismul”, Manastirea Sfintii Arhangheli – Petru-Voda, 2002

Biserica catolica, in autoritarismul ei deja sufocant, a facut mari greseli, care au dus atat la incercari de evadare, cat si la oferirea de motive pentru demolarea ei. Asa a aparut protestantismul si mai tarziu gandirea „filosofica„ din epoca „luminilor„, ultimele, precursoare ale ateismului. Sa le reamintim:

Iluminismul incerca sa inlature dogmele religioase si sa infiltreza luminarea maselor pe baza experientei proprii .

Aveti curajul de a va folosi propiul simt al ratiunii” acesta era motto-ul iluminismului (Immanuel Kant).

Rationalismul sau miscarea rationalista, o doctrina filozofica care afirma ca adevarul trebuie sa fie determinat in virtutea fortei ratiunii si nu pe baza credintei sau a dogmelor religioase.

   Panteismul, o conceptie filozofica care identifica divinitatea cu intreaga materie.

Citat panteism: Doctrina ca totul este Dumnezeu, spre deosebire de doctrina ca Dumnezeu este totul.

Au atacat in diverse feluri autoritatea de ordin religios, dogmatismul.

Deismul, o orientare filozofico-religioasa care recunostea existenta lui Dumnezeu numai ca o cauza primara, impersonala a lumii, negand ideea intruchiparii lui Dumnezeu intr-o persoana si teza interventiei acestuia in viata naturii si a societatii.

Deistul crede in existenta unui Dumnezeu sau unei fiinte supreme, dar neaga religiile, bazandu-si credinta numai pe lumina primita de la natura, trecuta prin filtrul ratiunii.

Voltaire si-a dedicat o parte din timp atacului impotriva elementelor fundamentale ale religiei crestine: inspiratia din Biblie, incarnarea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, damnarea necredinciosilor.

Cititi va rog si:

CRESTINISMUL SI STIINTA

AL TREILEA SINOD ECUMENIC. Caterisirea lui NESTORIE —

AL TREILEA SINOD ECUMENIC. Caterisirea lui NESTORIE

Acest Sfânt şi a toată lumea Sinod s-a adunat pe vremea împăratului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despărţea în două pe unul Hristos, căci zicea că Hristos nu reuneşte în El însusi în mod desarvârşit firea umană şi firea dumnezeiască, şi îl vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, şi nu Dumnezeu întrupat. Astfel, după învăţătura acestui Nestorie, Preasfânta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Mai ales datorită harului apostolic şi scrierilor inspirate de Duhul Sfânt ale sfântului Chiril de Alexandria (prăznuit la 9 iunie), Sfinţii Părinţi în număr de două sute, reuniţi în anul 431 la Niceea într-un Sinod a toată lumea (ecumenic) sub conducerea sfântului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie şi au confirmat credinţa primelor două Sinoade Ecumenice, proclamând clar că Domnul Iisus Hristos a asumat firea omenească în intregime, ca să ne deschidă nouă posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (îndumnezeirea).

   Cititi va rog mai multe la:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie09.htm

Cititi va rog si:

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

AL DOILEA SINOD ECUMENIC

Pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în EFES la SFANTUL si a toata lumea AL TREILEA SINOD şi au caterisit pe necredinciosul NESTORIE

SINODUL IV ECUMENIC DE LA CALCEDON

Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

SINODUL VII ecumenic de la Niceea din 787, tinut impotriva ICONOCLASMULUI (prigoana contra celor ce venerau icoanele)

 

CANOANELE APOSTOLICE —

CANOANELE APOSTOLICE

 Iata ce putem citi la http://comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-apostolice.html:

  1. CANOANELE APOSTOLICE

CANONUL 1 apostolic (HIROTONIA EPISCOPULUI)

Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi.

(4 sin. I ec; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard.; 1 C-pol, an 394; 13, 49, 50 Cartag.)

CANONUL 2 apostolic (HIROTONIA PREOTULUI ŞI A DIACONULUI)

Preotul să se hirotonească de către un episcop, la fel şi diaconul şi ceilalţi clerici.

(26, 70 apostolic; 19 sin. ec; 33 Trui; 11 sin. Vil ec; 6 Gang.; 24, 26, 30 Laod.; 51, 89 Vasile cel Mare)

CANONUL 3 apostolic (PRINOASE LA ALTAR)

Dacă vreun episcop sau vreun presbiter, contrar rânduielii Domnului despre jertfă, ar aduce la altar alte lucruri, afară de spice de grâu nou ori struguri la vreme potrivită – fie miere, fie lapte, fie, în loc de vin, sicherămeşteşugită (băuturi meşteşugite), fie păsări, fie animale, fie legume -, să se caterisească. Să nu fie deci îngăduit a se aduce altceva la altar decât unt­delemn pentru candelă şi tămâie Ia vremea sfintei aduceri înainte.

(4 ap.; 28, 32, 57, 99 Trul; 37 Cartag.)

CANONUL 4 apostolic (PRINOASE PENTRU CLER)

Toate celelalte roade (produse) să se trimită ca pârgă episcopului şi presbiterilor acasă, iar nu la altar. Şi este clar (de înţeles) că episcopul şi presbiterii le vor împărţi diaconilor şi celorlalţi clerici.

(3, 38, 41 ap.; 7, 8 Gang.; 37 Cartag.; 8 Teofil Alex.)

CANONUL 5 apostolic (SOŢIILE CLERICILOR)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu-şi alunge soţia pe motiv (pretext) de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind (rămânând neînduplecat), să se caterisească.

(51 ap.; 3 sin. Iec; 6, 12, 13, 48 TruL; 1, 4, 9,10 Gang.; 4 Cartag.)

CANONUL 6 apostolic (INCOMPATIBILITĂŢI)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească.

(20, 81, 83 ap.; 3, 7IV ec; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.; 11 sin. I-II).

CANONUL 7 apostolic (SĂRBĂTORIREA PAŞTILOR)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon va sărbători Sfânta Zi a Pastelor cu iudeii, înaintea echinocţiului de primăvară, să se caterisească.

(64, 70 ap.; 11 Trul.; 1 Antioh.; 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.).

CANONUL 8 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CLERULUI)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din ca­talogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârşindu-se Sfânta Litur­ghie), nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce s-a făcut vi­novat de tulburarea poporului (sminteală) şi a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus (sfânta jertfă) ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rânduială (în mod valid).

(1,2 Ancira; 10 Petru Alex.)

CANONUL 9 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR)

Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu ră­mân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afu­risească, ca făcând neorânduială în biserică.

(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)

CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIŢI).

Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

(11, 12, 32, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 Antioh.; 9 Cartag.)

CANONUL 11 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISIŢI)

Dacă cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească şi el.

(28 ap.; 4 Antioh.; 10 Cartag.)

CANONUL 12 apostolic (SCRISORI CANONICE DE RECOMANDARE)

Dacă vreun cleric sau laic afurisit, sau (încă) neprimit (în comuniune), mergând în altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare (încre­dinţare), să se afurisească şi cel care 1-a primit, şi cel primit.

(32, 33 ap.; 11, 13 sin. IV ec; 17 Trul.; 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 9 Sard.; 23, 106 Cartag.)

CANONUL 13 apostolic (PRELUNGIREA AFURISIRII)

Iar dacă (cineva) ar fi afurisit, aceluia să i se prelungească afurisirea, ca unuia care a minţit şi a amăgit Biserica lui Dumnezeu.

(12, 33 ap.; 17 Trul.)

CANONUL 14 apostolic (TRANSFERAREA EPISCOPILOR)

Nu este îngăduit ca un episcop, părăsindu-şi parohia (eparhia) sa, să să treacă la alta, chiar dacă ar fi silit (la aceasta) de către mai mulţi episcopi, fără numai dacă ar fi vreo cauză binecuvântată care-1 sileşte să facă aceasta, şi adică, putând el să aducă celor de acolo (din altă eparhie) vreun folos mai mare în ceea ce priveşte dreapta credinţă. Dar şi aceasta (să nu o facă) de la sine, ci prin chibzuinţă multor episcopi şi cu cea mai mare rugăminte (în urma celei mai mari stăruinţe).

(33 ap.; 15 sin. ec; 5 sin. IV ec; 20 Trul.; 13, 16, 18, 27Antioh.; 1, 2, 17 Sard.; 48 Carţag.)

CANONUL 15 apostolic (TRANSFERAREA CLERULUI)

Dacă vreun presbiter sau diacon sau în genere oricare din rândul cleri­cilor, părăsind parohia (enoria) sa, s-ar duce în alta, mutându-se cu totulva trece în altă parohie (enorie), contrar socotinţei (fără voia) episcopului său, poruncim ca acela să nu mai slujească, mai ales dacă, după ce a fost chemat de episcopul său să se reîntoarcă, nu s-a supus, rămânând (persis­tând) în neorânduială; să fie totuşi primit acolo în comuniune ca un laic.

(15, 16 sin. ec; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 3 Antioh.; 5, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 16:  (TRANSFERAREA CLERULUI)

Iar dacă episcopul Ia care s-ar găsi (unii ca aceştia), nesocotind oprirea hotărâtă împotriva lor, i-ar primi pe ei ca (fiind) clerici, să se afurisească, ca învăţător al neorânduielii.

(15 ap.; 15 sin. Iec; 17 Trul.; 3 Antioh.)

CANONUL 17 apostolic (STAREA CIVILĂ A CLERULUI)

Cel care s-a legat cu două căsătorii după botez, sau care a luat concubină (ţiitoare), nu poate să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice altceva din rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti).

(18 ap.; 3 Trul.; 12 Va sile cel Mare)

CANONUL 18 apostolic (CLERICII SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ CU FECIOARE)

Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau lepădată (alungată) sau desfrâ­nată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă (actriţă) nu poale să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului (din catalogul stării preoţeşti).

(17, 3, 26 Trul.; 27 Vasile cel Mare)

 (Nov. 6, 1, 3; Nov. 22, 42 şi în Pravila cea Mare, an 1652 – glavele 61 şi 68)

CANONUL 19 apostolic (IMPEDIMENTE DE ÎNRUDIRE LA CĂSĂTORIA CLERULUI)

 Cel care a luat (în căsătorie) două surori, sau o nepoată (de soră sau de frate), nu poate să fie cleric.

(26, 54 Trul.; 2 Neocez.; 23, 78, 87 Vasile cel Mare; 5 feofil Alex.)

CANONUL 20 apostolic (OPRIREA CLERULUI DE A DA GIRURI)

Clericul care dă giruri (garanţii) să se caterisească.

(6, 81 ap.; 3, 30 sin. IVec; 7 Sard.; 75 Cartag.)

CANONUL 21 apostolic (CLERICI EUNUCI)

Dacă cineva a devenit eunuc (scopit, famen) din sila oamenilor, sau dacă în persecuţie a fost lipsit de cele ale bărbaţilor, sau dacă aşa s-a născut, şi este vrednic, acela să se facă (să devie) episcop.

CANONUL 22 apostolic (LAICUL CARE SE CASTREAZĂ NU POATE DEVENI CLERIC)

Cel ce s-a castrat (scopit) pe sine să nu se facă cleric, fiindcă ucigaş de sine este şi vrăjmaş al creaţiei (rânduielii) lui Dumnezeu.

CANONUL 23 apostolic (CLERICUL CARE SE CASTREAZĂ SE CATERISEŞTE)

Dacă cineva cleric fiind, se castrează (scopeşte), să se caterisească, căci este ucigaşul lui însuşi.

CANONUL 24 apostolic (LAICUL CARE SE CASTREAZĂ SE AFURISEŞTE)

Laicul castrându-se (scopindu-se) pe sine însuşi, să se afurisească trei ani, căci este pizmaşul propriei sale vieţi.

(La toate aceste Canoane 21, 22, 23 şi 24 Apostolice, a se vedea şi canonul 1 sin. ecumenic şi  canonul 8 sin. I-II)

CANONUL 25 apostolic (SA NU SE DEA DOUA PEDEPSE PENTRU ACEEAŞI FAPTĂ)

Episcopul ori presbiterul ori diaconul, prinzându-se în desfrânare, sau în jurământ strâmb (sperjur), sau în furtişag să se caterisească, dar să nu se afurisească, căci zice Scriptura: să nu urgiseşti de două ori pentru ace­laşi lucru (Naum 1, 9). Asemenea şi ceilalţi clerici.

(29, 30 ap.; 9 sin. I ec; 4, 21 Trui; 1, 8 Neocez.; 27 Cartag.; 3, 32, 51, 70, 82 Vasile cel Mare)

CANONUL 26 apostolic (ESTE INTERZISĂ CĂSĂTORIA DUPĂ HIROTONIE)

Dintre cei care au intrat în cler neînsuraţi, orânduim că se pot căsători numai citeţii şi psalţii (cântăreţii), care vor.

(5, 31 ap.; 14 sin. IV ec; 3, 6, 12, 13, 20, 30, 48 TruL; 10 Ancira; 1 Neocez.; 16 Cartag.; 69 Vasile cel Mare)

CANONUL 27 apostolic (OSÂNDIREA CLERICILOR CARE BAT)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc, ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat aceasta, ci dimpotrivă, El fiind lovit, nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde prin ocară şi pă­timind nu ameninţă (I Petru 2, 23).

(9 sin. I-Il)

 

CANONUL 28 apostolic (OSÂNDIREA CATERISIŢILOR CARE SLUJESC)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon caterisit după dreptate, pentru vinovăţii învederate (evidente), ar îndrăzni să se atingă de slujba ca­re i-a fost lui încredinţată oarecând, acela să se taie cu totul de la Biserică.

(5 sin. ec; 6 sin. II ec; 29 sin. IV ec; 14 Sard.; 4, 12, 15 Antioh.; 29, 65 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 29 apostolic (OSÂNDIREA SIMONIEI)

Dacă vreun episcop presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie (demnitate) prin bani, să se caterisească şi acela ce 1-a hirotonit şi să se taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon Magul de către mine Petru.

(2 sin. IV ec; 22, 23 TruL; 4, 5, 15, 19 sin. VII ec; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Epist. lui Ghenadie şi a lui Tarasie – Contra Simoniei)

CANONUL 30 apostolic (OSÂNDIREA CELOR CARE SE FOLOSESC DE INFLUENŢA DREGĂTORILOR LUMEŞTI PENTRU A DEVENI EPISCOPI)

Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.

(4 sin. I ec; 3 sin. VII ec; 13 Laod)

CANONUL 31 apostolic (OSÂNDIREA SCHISMEI)

Dacă vreun presbiter, desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare osebită (separată) şi ar pune (aşeza) alt altar, nevădindu-1 cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii, acela să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este tiran (uzurpator). De asemenea şi ceilalţi clerici, şi (anume) câţi se vor adăuga (ataşa) lui, iar laicii să se afurisească. Dar acestea să se facă numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă (poftire la ordine) din partea episcopului.

(6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 6 Gang.; 14 Sâni.; 5 Antioh.; 10, 11 Cartag.; 13, 14, 15 sin. 1-11)

CANONUL 32 apostolic (RIDICAREA AFURISIRII)

Dacă vreun presbiter sau diacon se afuriseşte de către episcop, să nu fie îngăduit să fie primit de altul (de alt episcop), ci doar de către cel care 1-a afurisit pe el, decât numai dacă din întâmplare ar fi murit (s-ar săvârşi din viaţă) episcopul care 1-a afurisit pe el.

(12, 13, 16 ap.; 5 sin. ec; 6 sin. II ec; 6 Antioh.; 13 SanL; 11, 29, 133Cartag.)

CANONUL 33 apostolic (CĂRŢILE SAU SCRISORILE CANONICE DE PREOŢIE)

Nici unul dintre episcopii şi presbiterii sau diaconii străini să nu se pri­mească fără scrisori de încredinţare (recomandare), şi aducându-le pe acestea, să fie ispitiţi (verificaţi), şi dacă vor fi propovăduitori ai dreptei credinţe, să fie primiţi, iar de nu, dându-li-se lor cele de trebuinţă, să nu-i primiţi pe ei în biserică (comunitate), fiindcă multe se fac prin vicleană răpire (amăgire).

(12, 13 ap.; 11, 13 sin. IV ec; 7, 8, Antioh.; 42 Laod.; 23, 106 Cartag.)

CANONUL 34 apostolic (AUTOCEFALIA ŞI AUTONOMIA)

Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-1 socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (în­semnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stă­pânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviinţarea tu­turor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Dom­nul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

(4, 6, 7 sin. 1 ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36, 39 Trul.; 9 Antioh.)

CANONUL 35 apostolic (AUTONOMIA EPARHIALĂ)

Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetăţile şi în satele care nu-i sunt supuse Iui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviinţarea celor care stăpânesc cetăţile sau satele acelea, să se caterisească şi ei, şi cei pe care i-a hirotonit.

(15 sin. ec; 2 sin. II ec; 8 sin. III ec; 5 sin. IV ec; 17 Trul.; 13 Ancira; 13, 22 Antioh.; 3, 15 Sard.; 48, 54 Cartag.)

CANONUL 36 apostolic (AFURISIREA CLERICILOR CARE NU-ŞI OCUPA SLUJBA)

Dacă cineva fiind hirotonit episcop, nu ar primi slujba aceasta şi purtarea de grijă a poporului care i s-a dat în mână (încredinţat lui), acela să fie (să rămână) afurisit până ce-o va primi (slujba); asemenea şi pres-biterul şi diaconul. Iar dacă ducându-se (acolo) nu ar fi primit, nu după voia sa (nu din pricina sa), ci din cauza blestemăţiei poporului, el să fie (ră­mână) totuşi episcop, dar clerul cetăţii aceleia să se afurisească, fiindcă (ei, clericii) nu au strunit poporul cel atât de nesupus.

(16 sin. ec; 29 sin. IV ec; 37 Trui; 18 Ancira; 17, 18 Antioh.; 17 sin. I-II; 1,2, 3 Chirii Alex.)

CANONUL 37 apostolic (SINOADELE PLENARE)

De două ori pe an să fie (întrunit) sinodul episcopilor, şi ei să cerceteze împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele (contro­versele) bisericeşti care se vor ivi: o dată, adică, în a patra săptămână a Cincizecimii, iar a doua oară, în a douăsprezecea zi a lui octombrie.

(34 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 sin. 11 ec; 19 sin. IV ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; 20 Antioh.; 40 Laod.; 18, 73 Cartag.)

CANONUL 38 apostolic (EPISCOPII CA ECONOMI PRINCIPALI AI AVERII BISERICEŞTI)

Episcopul să poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să le rânduiască (chivernisească, administreze) pe ele ca şi când Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească ceva din acestea, sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte (să le hărăzească) ca săracilor, dar să nu vândă din pricina acestora (sub pretextul ajutorării acestora) cele ce sunt ale Bisericii.

(41 ap.; 26 sin. IV ec; 11, 12 sin. VII ec; 35 Trul; 15 Ancira; 7,8 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; sin. I-II; 10 Teofil Alex.; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 39 apostolic (ASCULTAREA CLERULUI DE EPISCOPI)

Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic fără încuviinţarea epis­copului, căci acesta este cel căruia i s-a încredinţat poporul Domnului şi acela de Ia care se va cere socoteală pentru sufletele lor.

(38, 40, 41 ap.; 12 sin. Vil ce; 57 Laod.; 6, 7, 33 Cartag.)

CANONUL 40 apostolic (AVEREA EPISCOPULUI)

Să fie arătate (cunoscute în mod lămurit) bunurile (lucrurile) proprii ale episcopului (în cazul că ar avea şi bunuri proprii) şi să fie arătate (cu­noscute în mod lămurit) şi cele domneşti (bunurile Domnului, ale Bisericii), ca episcopul să aibă putere când s-ar săvârşi din viaţă să lase ale sale cui vrea şi cum vrea şi să nu se piardă cele ale episcopului sub cu­vânt că ar fi bunuri bisericeşti, atunci când el ar avea soţie şi copii sau rude sau casnici. Căci este drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor ca nici Biserica să nu sufere vreo pagubă din pricina necunoaşterii bunuri­lor episcopului şi ca nici episcopul sau rudele lui să-şi risipească (bunu­rile) din pricina Bisericii, sau să cadă şi la certuri (procese) ai săi, şi moar­tea lui să se acopere de ocări.

(38, 41 ap.; 22 sin. IVec; 35 TruL; 24 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.)

CANONUL 41 apostolic (EPISCOPUL ESTE CĂPETENIA EPARHIEI IN TOATE PRIVINŢELE)

Poruncim ca episcopul să aibă stăpânirea bunurilor Bisericii. Căci dacă sunt a i se încredinţa lui sufletele cele de preţ ale oamenilor, atunci cu cât mai mult se cade ca el să poruncească asupra banilor, aşa că toate să se cârmuiască prin stăpânirea (autoritatea) sa, şi celor lipsiţi să li se facă parte (să li se hărăzească) prin presbiteri şi diaconi, cu frica lui Dum­nezeu şi cu toată evlavia (cuviinţa). Să se împărtăşească însă şi el din cele trebuitoare (dacă ar avea trebuinţă) în lipsurile sale presante şi în cele ale fraţilor pe care-i adăposteşte, pentru ca în nici un chip aceştia să nu su­fere lipsă; căci legea lui Dumnezeu a orânduit ca cei ce ostenesc la altar (slujesc altarului), de la altar să se hrănească (I Cor. 9, 7, 13), pentru că nici ostaşul nu poartă niciodată armele asupra vrăjmaşilor cu proviziile sale proprii.

(38, 39 ap.; 26 sin. IV ec; 12 sin. VII ec; 24, 25 Antioh.; 10, 11 Teofil Alex.; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 42 apostolic (OSÂNDIREA JOCURILOR DE NOROC ŞI A BEŢIEI)

Episcopul ori presbiterul, ori diaconul, petrecând cu zaruri şi cu beţii, ori să înceteze, ori să se caterisească.

(43, 54 ap.; 22 sin. VII ec; 9, 50 Trui; 24, 55 Laocl; 40, 60 Cartag.)

CANONUL 43 apostolic (OSÂNDIREA JOCURILOR DE NOROC ŞI A BEŢIEI)

Ipodiaconul sau citeţul sau cântăreţul, aceleaşi făcând, ori să înceteze, ori să se afurisească; de asemenea şi laicul.

(42, 54 ap.; 22 sin. VII ec; 9, 50 Trui; 24, 55 Laod.; 40, 60 Cartag.)

CANONUL 44 apostolic (OSÂNDIREA DOBÂNDEI ŞI A CAMETEI)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, care va cere dobândă (camătă), de la cei pe care îi împrumută, ori să înceteze, ori să se caterisească.

(17 sin. 1 ec; 10 Trui; 4 Laod.; 5, 16 Cartag.; 14 Vasile cel Mare; 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

(47, 68 ap.; 19 sin. ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)

CANONUL 47 apostolic (BOTEZUL VALID NU SE REPETA)

Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi.

(46, 49, 50 ap.; 8, 19 sin. ec; 7 sin. 11 ec; 84, 95 Trui; 32 Laod.; 48, 72 Cartag.; 1, 47, 91 Vasile cel Mare)

CANONUL 48 apostolic (OSÂNDIREA CONCUBINAJULUI)

Dacă vreun laic, alungându-şi soţia, ar lua pe alta sau pe una părăsită de altul, să se afurisească.

(87, 93 TruL; 20 Ancira; 102 Cartag.; 9, 21, 35, 48, 72 Vasile cel Mare)

CANONUL 49 apostolic (BOTEZUL SE SĂVÂRŞEŞTE NUMAI ÎN SFÂNTA TREIME)

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar boteza după orânduirea Domnului, în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt, ci în trei fără de început, sau în trei firi sau în trei mângăitori, să se caterisească.

(46, 47, 50, 68ap.; 7sin. IIec; 78, 84, 95, 96 TruL; 12 Neocez.; 47, 48 Laod.; 45, 48, 72, 110 Cartag.; 1, 91 Vasile cel Mare)

CANONUL 50 apostolic (BOTEZUL SE SĂVÂRŞEŞTE PRIN TREI AFUNDĂRI)

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate nea­murile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28,19).

(46, 47, 49 ap.; 7 sin. 11 ec; 95 TruL; 12 Neocez.; 47 Laod.; 47 Cartag.; 1, 91 Vasile cel Mare)

CANONUL 51 apostolic (RIGORISMUL FĂŢARNIC ŞI HULIREA LUI DUMNEZEU SE OSÂNDESC ÎNDOIT)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricine din catalogul (cinul) preoţesc, se ţine departe (s-ar abţine) de nuntă şi de cărnuri şi de vin, nu pentru înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate sunt foarte bune şi că bărbat şi femeie 1-a făcut Dumnezeu pe om, cihulind, ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească şi să se îndrepteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea şi laicul.

(5, 25, 53, 66 ap.; 16 sin. IVec; 13 TruL; 14 Ancira; 1, 2, 4, 14, 21 Gang.)

CANONUL 52 apostolic (PRIMIREA ÎN BISERICA A CELOR CE SE POCĂIESC)

Dacă vreun episcop sau presbiter nu primeşte pe cel ce se întoarce de la păcat, ci îl îndepărtează (îl respinge), să se caterisească, pentru că mâhneşte pe Hristos, cel ce a zis: „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 7).

CANONUL 53 apostolic (RIGORISMUL FĂŢARNIC SE OSÂNDEŞTE)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon nu se înfruptă (nu mănâncă) în zilele de sărbători din cărnuri şi din vin, scârbindu-se, iar nu pentru înfrânare, să se caterisească, ca unul care si-a vătămat propria sa conştiinţă şi care s-a făcut multora pricinuitor de sminteală.

(51, 66 ap.; 14 Ancira; 2, 21 Gang.)

CANONUL 54 apostolic (OPRIREA CLERICILOR DE A PETRECE ÎN CÂRCIUMI)

Dacă vreun cleric ar fi văzut (prins) mâncând în cârciumă, să se afuri­sească, afară numai dacă fiind la drum (în călătorie) a tras de nevoie la ospătărie.

(9 Trul; 24 Laod.; 40 Cartag.)

CANONUL 55 apostolic (PEDEPSIREA PENTRU DEFĂIMAREA EPISCOPULUI)

Dacă vreun cleric ar ocărî pe episcop, să se caterisească; pentru că „pe mai-marele poporului tău nu-1 vei grăi de rău” (Fapte 23, 5)

(31, 39 ap.; 8 sin. IVec; 34 Trul.; 58 Laod.; 7 Cartag.)

CANONUL 56 apostolic (DEFĂIMAREA PREOTULUI ŞI A DIACONULUI)

Dacă vreun cleric ar ocărî pe presbiter sau pe diacon, să se afurisească.

(18 sin. ec; 7 Trul.; 21 Laod.; 39 Vasile cel Mare)

CANONUL 57 apostolic (PEDEAPSA PENTRU BATJOCURA CELOR CU DEFECTE FIZICE)

Dacă vreun cleric ar batjocori (ar lua în bătaie de joc) fie pe cel şchiop, fie pe cel surd, fie pe cel orb, fie pe cel vătămat la picioare, să se afuriseas­că; asemenea şi laicul.

CANONUL 58 apostolic (ÎNDATORIREA CLERULUI DE A CATEHIZA ŞI PREDICA)

Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare (neglijând) clerului sau poporului şi neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare şi în lenevie, să se caterisească.

(19 TruL; 11 Sard.; 19 Laod.; 71, 121, 123 Cartag.)

CANONUL 59 apostolic (OCROTIREA CLERICILOR SĂRACI)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon nu ar da cele de trebuinţă vreunuia dintre clerici care ar fi lipsiţi (săraci), să se afurisească, iar stă­ruind, să se caterisească întocmai ca unul carele a ucis pe fratele său.

(4, 38, 41 ap.; 7, 8 Gang.; 37 Cartag.; 8 Teofil Alex.)

CANONUL 60 apostolic (CĂRŢILE APOCRIFE ŞI ERETICE)

Dacă în Biserică ar răspândi cineva, ca sfinte, cărţile cu titluri (nume) false ale necredincioşilor (ereticilor), spre paguba poporului şi a clerului, să se caterisească.

(85 ap.; 9 sin. VII ec; 63 TruL; 59, 60 Laod.; 24 Cartag.)

CANONUL 61 apostolic (PĂCATE CARE OPRESC DE LA PREOŢIE)

Dacă împotriva unui credincios se face vreo învinuire de desfrânare sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită şi s-ar dovedi, acela să nu se înainteze în cler (să nu devină cleric).

(25 ap.; 2, 9, 10 sin. ec; 6 sin. II ec; 33 TruL; 12 Ancira; 1,9,12Neocez.; 128, 129, 130 Cartag.; 89 Vasile cel Mare; 5, 6 Grig. Nyssa; 3, 6 Teofd Alex.)

CANONUL 62 apostolic (APOSTAZIA CLERULUI)

Dacă pentru frica omenească fie a vreunui iudeu, fie a vreunui elin, sau a vreunui eretic, vreun cleric cumva leapădă numele lui Hristos, să se în­depărteze din Biserică (să se dea anatemei); iar dacă leapădă numele de cleric, să se caterisească; dar pocăindu-se să fie primit ca laic.

(10 sin. ec; 1, 2, 3, 12 Ancira; 10, 14 Petru Alex.; 2 Teofd Alex.; Epistola lui Atanasie cel Mare către Rufinian)

CANONUL 63 apostolic (MÂNCĂRURI OPRITE)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul stării preoţeşti (din cinul preoţesc) ar mânca fie carne în sânge (de animal viu, sugrumat sau înecat), fie animat muşcat (rănit) de fiară, fie mortăciu­ne, să se caterisească, pentru că legea a oprit aceasta (Facerea 9, 4; Fapte 15, 29); iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

(67 TruL; 2 Gang.)

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.

(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.)

CANONUL 65 apostolic (BĂTAIA SAU LOVIREA SE OSÂNDEŞTE)

Dacă în ceartă (sfadă), vreun cleric ar lovi pe cineva şi dintr-o lovitură l-ar omorî, să se caterisească pentru pripirea sa, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

(27 ap.; 9 sin. 1-11; 22, 23 Ancira; 8, 54, 55, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 66 apostolic (POSTUL DE DUMINICA ŞI SÂMBĂTA)

Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbătă (afară numai de una), să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.

(51, 53 ap.; 16 sin. IV ec; 13, 55 Trul.; 14 Ancira; 18, 21 Gang.; 29, 49, 51 Laod.)

CANONUL 67 apostolic (OSÂNDIREA CELOR CE STRICĂ FECIOARE)

Dacă cineva ar apuca cu de-a sila (ar strica, ar silui) o fată nelogodită, să se afurisească; şi să nu-i fie permis aceluia a lua pe alta, ci pe aceea să o ţie, pe care a ales-o (stricat-o), chiar dacă ar fi săracă.

(27 sin. IV ec; 92, 98 Trul; 11 Ancira; 22, 25, 26,30, 69 Vasile cel Mare)

CANONUL 68 apostolic (HIROTONIA SĂ NU SE REPETE)

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hiro­tonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce 1-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu putinţă să fie nici cred­incioşi, nici clerici.

(46, 47 ap.; 8, 19 sin. ec; 4 sin. II ec; 5 sin. IU ec; 8, 32 Laod.; 36, 48, 57, 68 Carţag.; 1, 3 Vasile cel Mare)

CANONUL 69 apostolic (POSTURILE DE CĂPETENIE)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau ipodiacon sau citeţ sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta patruzecime a Paştilor (marele post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară numai dacă ar fi împiedi­cat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

(29, 56, 89 TruL; 19 Gang.; 49, 50, 51 Laod.; 1 Dionisie Alex.; 15 Petru Alex.; 8, 10 Timotei Alex.)

CANONUL 70 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII RELIGIOASE CU IUDEII)

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul (rândul) clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui (ar serba, ar ţine) săr­bătorile cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

(7, 64, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 71 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CULTICE CU PĂGÂNII ŞI IUDEII)

Dacă vreun creştin ar duce untdelemn sau ar aprinde lumânări la tem­plul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.

 (7, 64, 70 ap.; 11, 94 Irul.; 7, 24 Ancira; 1 Antioh.; 29, 37, 38, 39 Sard.; 21 Cartag.)

CANONUL 72 apostolic (OSÂNDIREA SACRILEGIULUI SAU IEROSILIEI)

Dacă vreun cleric sau laic ar fura din Sfânta Biserică ceară sau untde­lemn, să se afurisească şi să întoarcă (restituie) încincit împreună cu ceea ce a luat.

(25, 38, 73 ap.; 25 Antioh.; 10 sin. l-U; 8 Grig. Nyssa)

CANONUL 73 apostolic (OSÂNDIREA SACRILEGIULUI SAU IEROSILIEI)

Vas sfinţit de aur sau de argint, sau pânză (sfinţită) nimeni să nu-şi mai însuşească spre întrebuinţare proprie, căci este lucru fără de lege (potriv­nic legii). Iar de s-ar vădi cineva (făcând una ca aceasta), sa se pedep­sească cu afurisirea.

(25, 38, 72 ap.; 10 sin. I-II; 8 Grig. Nyssa; 2 Chiri! Alex.)

CANONUL 74 apostolic (JUDECAREA EPISCOPILOR)

Episcopul pârât pentru oarece de către oameni vrednici de încredere, acela să fie chemat neapărat de către (ceilalţi) episcopi; şi dacă se va înfă­ţişa şi va mărturisi, ori ar fi dovedit, să se hotărască pedeapsa, iar dacă fi­ind chemat, nu se va supune (nu ar da ascultare), să fie chemat şi a doua oară, trimiţându-se după el doi episcopi. Iar dacă nici astfel nu se va su­pune (nu va asculta), să fie chemat şi a treia oară, trimiţându-se din nou doi episcopi la el. Iar dacă nesocotind şi aceasta (o astfel de chemare) nu se va înfăţişa, sinodul să hotărască împotriva lui cele ce i se vor părea (po­trivite), ca să nu i se pară a câştiga fugind de judecată.

(34, 37, 75 op.; 6 sin. II ec; 9, 17, 19, 21 sin. IV ce; 8 Trul.; 14, 15, 29 Antinh.; 40 Laod.; 4 Surd.; 8. 10, 11, 12, 15, 18, 19, 59, 104, 107, 128, 129, 130. 132 Cărnii;.; 13 sin. 1-11; 9 Teofil Alex.)

CANONUL 75 apostolic (MARTORII ÎMPOTRIVA EPISCOPULUI)

La mărturia cea împotriva episcopului să nu se primească ereticul şi nici numai un singur credincios, căci prin gura (mărturia) a doi sau trei martori se va întemeia tot cuvântul (Matei 18,16).

(2 sin. ec; 6 sin. II ec; 59, 131, 132 Cartag.; 9 Teofil Alex.)

CANONUL 76 apostolic (EPISCOPIA NU SE MOŞTENEŞTE)

Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului sau altei rude, căci nu este drept să se rânduiască moştenitori episcopiei, dăruind simţirii (pa-timei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face cineva aceasta, hi­rotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească cu afurisire.

(1, 30 ap.; 4 sin. 1 ec; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 22, 49 Cartag.)

CANONUL 77 apostolic (DEFECTELE FIZICE SIMPLE NU ÎMPIEDICĂ INTRAREA ÎN CLER)

Dacă cineva ar fi cu ochiul vătămat sau cu piciorul rănit, dar este vred­nic de episcopie, să fie (să devie), căci nu stricăciunea (defectul) trupului îl spurcă pe el, ci necurăţirea sufletului.

(22, 23, 25, 29, 79, 80 ap.; 2, 9, 10 sin.Iec; 2 sin. IVec; 4, 5, 15, 19 sin. VII ec; 10, 22, 23 TruL; 1, 9 Neocez.; 4, 12 Laod.; 5, 15, 16, 45, 63 Cartag.; 8 sin. 1-11; 61, 64, 82, 90 Vasile cel Mare;5, 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 78 apostolic (DEFECTELE FIZICE GRAVE ÎMPIEDICĂ INTRAREA ÎN CLER)

Iar surd fiind şi orb, să nu fie (să nu se facă) episcop, nu pentru că ar fi spurcat, ci pentru ca să nu împiedice (să nu încurce) cele bisericeşti.

(22, 23, 25, 29, 77, 80 ap.; 2, 9, 10 sin. ec; 2 sin. IV ec; 4, 5, 15, 19 sin. VII ec; 10, 22, 23 TruL; 4, 12 Laod.; 5, 15, 16, 45, 63 Cartag.; 8 sin. I-II; 61, 64, 82, 90 Vasile cel Mare; 5, 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 79 apostolic (DEMONIZAŢII NU POT INTRA ÎN CLER)

Dacă cineva este îndrăcit (are demon), să nu se facă (să nu devie) cle­ric, dar nici să nu se roage împreună cu credincioşii, însă curăţindu-se, să se primenească şi, dacă ar fi vrednic, să se facă (cleric).

(60 TruL; 2, 3, 4, 14 Timotei Alex.)

CANONUL 80 apostolic (NEOFIŢII NU POT FI FĂCUŢI EPISCOPI)

Pe cel ce a venit din viaţa păgânească si a fost botezat, sau (pe cel ce a venit) din petrecerea uşuratică (păcătoasă) a vieţii, nu este drept a-1 rândui (promova, face) îndată episcop; căci este lucru nedrept ca cel care încă n-a arătat în nici un chip destoinicie (pricepere) să fie altora învăţător; afarănumai dacă aceasta se face prin harul dumnezeiesc.

(2 sin. 1 ec; 2 sin. Vil ec; 12 Neocez.; 3, 12 Laod.; 10 Sard.; 17 sin. 1-11; 4 Chirii Alex.)

CANONUL 81 apostolic (FUNCŢIUNI PUBLICE INCOMPATIBILE CU SLUJIREA PREOŢEASCĂ)

Am zis că nu se cuvine ca episcopul sau presbiterul să se pogoare pe sine în ocârmuiri obşteşti (publice), ci să se hărăzească (dedice) nevoilor (treburilor) bisericeşti. Deci ori să se supună a nu face aceasta, ori să se caterisească, căci, după povăţuirea Domnească (a Domnului), nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24).

(6, 20, 83 ap.; 3, 7 sin. IV ec; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.; 11 sin. I-II)

CANONUL 82 apostolic (PRIMIREA SCLAVILOR ÎN CLER)

Nu permitem să se rânduiască (promoveze) în cler casnicii (sclavii) fără învoirea stăpânilor, spre mâhnirea stăpânilor care i-au dobândit pe ei, pentru că una ca aceasta pricinuieşte (duce Ia) prăbuşirea caselor. Iardacă sclavul s-ar arăta cândva vrednic pentru hirotonie în vreo treaptă, precum s-a arătat şi Onisim al nostru, şi vor îngădui stăpânii şi-1 vor elibe­ra şi-1 vor slobozi (lăsa) din casă, să se facă.

(6, 81, 83 ap.; 4sin. IVec; 85 Tnil; 3 Gang.; 64, 82 Cartag.)

CANONUL 83 apostolic (PREOŢIA ŞI OASTEA SUNT INCOMPATIBILE)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea (exer­citând o funcţie militară) şi voind să le ţie pe amândouă, dregătoria ro­mană de stat şi cârmuirea preoţească, să se caterisească, pentru că ale Cezarului sunt ale Cezarului, şi ale lui Dumnezeu sunt ale lui Dumnezeu(Matei 22, 21).

(6, 81 ap.; 3, 7 sin. IV ec; 10 sin. Vil ec; 16 Cartag.; 11 sin. I-II; 55 Vasile cel Mare)

CANONUL 84 apostolic (DEFĂIMAREA STĂPÂNIRII DE STAT SE PEDEPSEŞTE)

Dacă cineva ar ocărî fără dreptate pe împărat (cârmuitor) sau pe dre­gător, să sufere pedeapsa şi, dacă este cleric, să se caterisească, iar dacă este laic, să se afurisească.

(55-56 ap.)

CANONUL 85 apostolic (DESPRE CANONUL CĂRŢILOR SFINTEI SCRIPTURI)

Vouă, tuturor clericilor şi laicilor, să vă fie cărţi cinstite şi sfinte adică ale Vechiului Testament: Cinci ale lui Moise – Facerea, Ieşirea, Leviticul, Nu-merii, Deuteronomul; a lui lsus Navi – una; a Judecătorilor – una; a lui Rut – una; patru ale împăraţilor; două Paralipomene ale cărţii zilelor; douăEzdra; una Estera; trei ale Macabeilor; una a lui Iov; una a Psaltirii; trei ale lui Solomon — Pildele; Ecclesiastul; Cântarea Cântărilor; ale Proorocilor -douăsprezece; a lui Isaia – una; a lui Ieremia – una; a lui Iezechiel – una; a lui Daniel — una. Pe deasupra, să vă mai fie aminte (să vi se mai adauge vouă) spre a învăţa pe tinerii voştri: înţelepciunea mult învăţatului Sirah. Iar ale noastre (adică ale Noului Testament) patru Evanghelii: a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan; patrusprezece epistole ale lui Pavel, două epistole ale lui Petru; trei ale lui Ioan; una a lui lacob; una a lui Iuda; două epistole ale lui Clement şi „orânduirile” (aşezămintele, constituţiile) făcute cunoscute vouă episcopilor în opt cărţi, prin mine Climent, care nu trebu­iesc a fi date în vileag între toţi, din pricina lucrurilor tainice dintr-însele; şi Faptele Apostolilor noştri.

(60 ap.; 2 Trul.; 60 Lood.; 24, Cartag.; Atanasie cel Mare: Despre săr­bători; Grigorie Teologul: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Amfilohie: Despre cărţile Sfintei Scripturi)

Document despre “Sinodul” din Creta 2016 — March 22, 2018